Selectează o Pagină

Și stând așa… cu visul devenit realitate sub forma acelor hârtii din mâna mea, hârtii care reprezentau eliberarea noastră de limitele financiare, birocratice și emoționale, am spus: „Eu nu pot să fac asta.”

 

Dacă aș fi știut atunci ce este abecedarul emoțional, dacă știam să citesc informațiile emoționale fine dinăuntrul meu, probabil mi-aș fi dat seama mai devreme, în proces, că ceva din mine nu e aliniat cu ce se întâmpla.

 

Dacă abilitatea de evaluare a consecințelor îmi era suficient de dezvoltată, reușeam să văd, din timp, că eu nu îmi doream consecințele ce veneau odată cu mutarea în Canada.

 

Dar pe atunci, n-aveam habar…

 

„În țara asta nu se poate face nimic”

 

„Nu ai cum să îți faci un viitor aici.”

 

„Dacă vrei cu adevărat să ai succes, mai bine pleci din România.”

 

Precis ai auzit și tu fraze de acest fel, cândva, de-a lungul vieții tale.

 

Le-am auzit și eu. Mai mult, le-am spus și eu.

 

La scurt timp după ce m-am angajat am descoperit substraturile sistemului. Beneficiile superficiale care, în timp, devin chinuri. Rutina care îți omoară orice creativitate. Relațiile umane lipsite de conținut și perspectivele de viitor care nu se întrezăreau la orizont…

 

Toate astea, combinate cu poveștile de succes pe care le auzeam de la alțtii, plecați în străinătate, ne-au convins, pe mine și pe fosta mea soție, că cea mai bună soluție pentru familia noastră este emigrarea.

 

Am descoperit o posibilitate să ajungem în Canada și am început un proces amplu de relocare mentală, emoțională și legală. Mi-am făcut timp să aflu ce înseamnă să locuiești acolo, ce program de lucru aș avea, cam cum e viața socială, care sunt perspectivele de viitor. Între timp, pregăteam actele și calculam timpul rămas până aveam să facem marele pas.

 

A venit și programarea pentru viză. Îmi amintesc că aveam emoții, dar am răspuns tuturor întrebărilor, am analizat cu intervievatorul ce vom face acolo, cum anticipăm ce urmează, ce planuri avem.

 

Iar după câteva săptămâni… Ta daaa! Am primit certificatul de emigrare în Canada.

Aveam în mână rezultatul a tot ceea ce am muncit în ultimele luni în acest sens. Acea hârtie, care ne permitea să facem marele pas și să ne mutăm într-o țară care ne permitea (cică) să devenim cine și ce ne doream să fim.

 

Mai trebuia doar să ne facem analizele medicale, care era o simplă formalitate, iar apoi câteva aranjamente pentru drum.

 

În acel moment, mi-am dat seama că această plecare, această mutare a noastră din România, mi-ar fi încălcat toate valorile și aspirațiile adevărate, din mine.

 

Mi-am făcut curaj și mi-am asumat ce simțeam: nu e locul meu acolo, nu vreau să plec de aici, trebuie să fie o cale prin care să trăiești frumos, cu sens, în țara asta.

 

Era visul Roxanei, a familiei ei și altor prieteni frustrați din jurul meu. Dar nu era al meu. Am lucrat luni de zile ca el să devină realitate. Și aveam momente în care chiar credeam că e și visul meu. M-am implicat în tot procesul de relocare cu totul, aparent.

Mai auzeam, din când în când, o voce mică și timidă, care-mi spunea: Nu vrei să faci asta, de fapt. Nu este pentru tine.

 

Dar… presiunile sociale, informațiile generale pe care le-am adunat din auzite și de pe Internet, făceau o gălăgie mai mare decât vocea mea interioară.

 

Întotdeauna, emoția mai puternică o să te conducă.

 

Atunci când starea mea de respingere a plecării a devenit mai puternică decât nevoia mea de a fi acceptat de către acele persoane, am putut să acționez pe baza ei.

 

Și este firesc să fi fost așa. Acea voce interioară prinde putere pe parcurs.

 

Așa am înțeles că aveam nevoie să fiu mai în contact cu lumea mea emoțională. Să știu cum să aud și să disting mai bine stările emoționale care erau în mine, în tot acel proces.

 

Să îți dezvolți abecedarul emoțional durează. Experiențele și tot ce aduc ele, sunt cele care te antrenează, treptat, să îți cunoști reacțiile și să îți stabilești limite. La fel e și evaluarea consecințelor – uneori ai nevoie de experiențe neplăcute ca să descoperi ce îți dorești, ce nu îți dorești, spre ce urmări te duc diverse comportamente și cum să alegi conștient spre ce te îndrepți.

 

Sunt atât de mulți oameni care nu își dezvoltă deloc aceste abilități. Atâția care merg înainte în viață, fără să știe ce simt, fără să fie în contact cu ei înșiși. Și ajung, astfel, să ia decizii care-i duc spre experiențe dureroase. O decizie aparent banală poate să conțină extrem de multe nuanțe emoționale și poate să provoace consecințe nebănuite, pe termen lung.

 

Și totul… pentru că nu țin cont de semnalele interioare ce strigă din ei.

 

Dar tu? Ții cont de ce e în lumea ta emoțională?

Stai… Să încep cu începutul: Tu știi cum arată lumea ta emoțională?

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry
19
Poate te-ar interesa si  [Art. nr.1] Ce NU este inteligența emoțională