Am deschis acest subiect săptămâna trecută în episodul 9 al podcastului nostru și am văzut că mulți dintre voi ați reacționat și discutat pe marginea lui.

Așa că am decis ca in episodul de azi să vorbim despre relațiile dintre frați. Sau surori. Sau oricare din combinatii. 🙂

Să vedem de ce fiecare preia alte atitudini si comportamente de la parinti, desi sunt crescuți după aceleași principii și educație.

De ce chiar si fratii gemeni dezvolta personalitați total diferite?

Și mai ales, ce efect au eternele comparații între frați, fie ele conștiente sau inconștiente.

Ascultă noul episod din Podcastul de EQ și spune-mi apoi dacă te regăsești în vreuna dintre situații. 🙂

Audiție plăcută!

Dar să-ți spun cum am ajuns la această concluzie “înțeleaptă”. 🙂

O vreme îndelungată mi-am pus întrebări legate de diferențele de comportament dintre femei și bărbați în acest context.

Mergeam prin mall cu diverse treburi și vedeam femei care stăteau să probeze, să studieze câte o haină, fiind capabile să se bucure de acest proces de la o haină la alta, de la un magazin la altul.

În același timp, vezi bărbații, cum merg țintit către un magazin sau un articol, poate verifică mai multe lucruri, dar deciziile se iau mai rapid. Mai eficient, orientat clar către rezultat.

Dacă un bărbat însoțește o femeie la cumpărături, ea simte nevoia să testeze lucruri, iar el simte nevoia să se termine toată treaba.

Zilele trecute am mers și eu la mall cu un scop precis: să îmi cumpăr o pereche de pantaloni trening, pentru a-i purta prin casă. Scopul bine definit, specific, măsurabil, accesibil, relevant și clar încadrat în timp.

La intrare în mall, am văzut un tip îmbrăcat cu niște pantaloni de sport, dar care arătau puțin diferit față de ceea ce căutam eu. Dar îmi plăcea cum arătau.

Și asta mi-a declanșat în acel moment, un proces de studiu: oare eu cum aș arăta cu acel gen de pantaloni sport?

Și de aici… a început partea practică.

Mi-am propus să-mi explorez puțin imaginea de sine prin shopping.

Adică, am mers din magazin în magazin și am probat enorm de multe feluri de pantaloni sport, hanorace și tot felul de piese de îmbrăcăminte. Care, de altfel, nu se potrivesc cu cine sunt acum și felul meu e a fi. Dar eram curios cum aș arăta cu ele.

Am făcut-o de dragul experimentului și… atunci m-a lovit!

Acum înțeleg de ce femeilor le place la shopping chiar dacă nu cumpără nimic!

Înțeleg de ce bărbaților nu le place acest proces și au cumpărăturile mai „tehnice”!

Este un proces de explorare a lumii emoționale, de fapt.

Vorbesc de acel proces în care o femeie se plimbă meticulos, ia o haină, o studiază, apoi o probează, stă în fața oglinzii minuuuute întregi să observe toate detaliile, toate combinațiile și apoi se decide că… nu cumpără nimic.

Și este perfect normal!

Femeile sunt în contact cu propria lume emoțională. Este o lume fluidă, schimbătoare, adaptabilă și imprevizibilă. Este o lume de o bogăție inimaginabilă pentru noi bărbații.

Femeile simt nevoia să exploreze această lume infinită. Ele sunt dispuse să devină pentru câteva minute „altcineva” prin îmbrăcăminte sau accesorii. Acel „altcineva” le permite să se cunoască mai bine, să descopere nuanțe de stări, atitudini care fac parte din bogăția lor interioară.

Evident, nu vorbesc despre cazurile în care shoppingul este un proces prin care fugi de realitate și o încercare disperata de a găsi ceva care să umple un gol. Despre asta… vorbim altădată.

În schimb, noi bărbații, deoarece nu suntem aproape deloc în contact cu lumea noastră emoțională, nu simțim aceiași nevoie de a explora. Pentru noi este simplu: am nevoie de o pereche de blugi.

Totul pare foarte simplu, eficient, rațional.

Și așa reușim să ne conservăm șabloanele emoționale.

Așa ne conservăm convingeri, imaginea de sine, comportamente.

Acesta este unul din motivele pentru care bărbații se schimbă mult mai greu decât femeile.

Deoarece noi nu suntem nici măcar curioși cum ar fi să fim diferiți. Cum ar fi să arătăm diferit.

Pentru femei, shoppingul poate fi o cale prin care să se descopere și exploreze pe sine.

Pentru bărbați, shoppingul este o soluție care rezolvă niște probleme specifice.

Femeile simt nevoia să exploreze, să aprofundeze și să experimenteze.

Bărbații simt nevoia să rezolve o problemă.

Cum ar fi să mai schimbăm rolurile? Doar de dragul de a experimenta…

Oare cum ar fi ca și noi bărbații să ne permitem să testăm alte ipostaze decât „eu așa mă îmbrac”, iar femeile să testeze cum este să te decizi ce cumperi, înainte de a explora toate variantele?

Ce zici? Ai vrea să încerci?

Tu cum te comporți la shopping? Experimentezi? Îndrăznești să probezi lucruri cu totul diferite, în zile diferite? 🙂

“Tare pretentioasa e… ca maica-sa.”

În funcție de context, astfel de replici pot sa ti se para chiar amuzante. În special la întalnirile cu toată familia, când mai mare e mândria părinților când li se spune că le semeni în vreun fel.

Și cu siguranță, iubirea și educația primită acasă creează un fundament pentru cine ești și devii mai târziu, la maturitate.

Dar oare… asemănările astea sunt mereu motiv de mândrie?

Te ajută să fii “iute la manie ca tata”? , spre exemplu. Aș spune că nu.

Despre ce calități să iei de la părinți și ce comportamente preluate te pot sabota, vorbesc în noul episod din podcast.

Ascultă-l și află cum poți restabili un echilibru între ce iei de acasă în bagajul tău emoțional și ce ar trebui să lași acolo, odată cu maturizarea ta.

Audiție plăcută!

P.S. Găsești episodul și pe Itunes cu o simplă căutare după “Podcastul de EQ”.

Cu alte cuvinte, unii dintre noi ar prefera să încheie socotelile cu viața decât să iasă să vorbim în fața unui public larg, indiferent de subiect.

Aceasta situație, cu “greutate” emoțională, era firesc să fie dezbătută într-un episod din Podcastul de EQ.

Dacă nici eu, cu sute de conferințe susținute în fața a zeci de mii de oameni, nu știu și nu înțeleg cum se simt emoțiile vorbitului în public… demisionez din funcția de speaker! 🙂

Glumesc!

Nu glumesc, însă, când spun că am trăit această frică pe pielea mea.

Și toate conștientizările mele le-am pus în noul episod din Podcastul de EQ.

Ascultă-l acum.

Siiiii! 🙂 Daca esti utilizator de iTunes, de azi poti sa il asculti si acolo. O simpla cautare pe Itunes a frazei “Podcastul de EQ”, vei gasi toate episoadele publicate pana acum.

Audiție plăcută!

Dar ce știu și cred cu tărie, este că fiecare poveste poate avea un scenariu frumos, daca alegi să-l scrii conștient.

Apropo de acest lucru, nici poveștile fiecaruia din echipa noastră nu seamănă.

Fiecare a început diferit, a avut schimbări de situații dar mă bucur să spun ca fiecare continuă pe un scenariu pozitiv. 🙂

Azi, încă una dintre colegele mele iti spune cum s-au petrecut lucrurile… in filmul ei. 🙂

Citește mai jos…

“Dacă cineva m-ar întreba care sunt filmele mele preferate, aș spune: ale mele!

Pentru că sunt foarte bună la a-mi face scenarii și… partea cea mai interesantă este că finalul e mereu neașteptat.

Acum trei ani, într-o dupămasă eram într-o sală de curs cu o mână de oameni. Cu energia rămasă de peste zi, ascultam ce spunea Zoltan. Era prima dată când auzeam noțiunea de Inteligență Emoțională. Mă intriga. Am fost mereu o persoană emoțională și cel puțin cât fusesem copil, mi-era foarte greu să îmi gestionez emoțiile.

Și încă de la primul curs mi-am dat seama că îmi descopăr gânduri, idei, emoții de care până atunci nu eram deloc conștientă. Entuziasmată în sinea mea, mi-aduc aminte cum sprijinindu-mi obrazul în palmă, mi-am spus: Ce frumos! Să poți lucra atât de îndeaproape cu emoțiile oamenilor și să-i ajuți să se cunoască pe ei. Mi-ar plăcea să fac asta.

Un an și jumătate mai târziu, universul mi-a răspuns. Am ajuns în echipa Refleqt. Era un început plin de așteptări din partea mea. Locul în care orice nu-mi reușise până atunci, trebuia să prindă formă. Nu se putea altfel. Eram prea convinsă că nimic nu e întâmplător și e ceva mai mult… legat de jobul ăsta.

Surpriză însă! Lucrurile nu au decurs deloc după scenariul meu. Mă suisem de fapt într-un rollercoaster emoțional și nu știam ce mă așteaptă. Credeam că am trăit suficient până acum încât să știu cine sunt și ce-mi doresc de la viață. Însă pe măsură ce am început să-mi studiez reacțiile, să-mi identific emoțiile din spatele lor, mi-am dat seama că abia acum fac cunoștință cu adevărat cu persoana la care mă uit zilnic în oglindă.

Am trăit emoții de toate felurile, de la bucurie la tristețe profundă și dezamăgire. Totul a culminat cu faptul că uneori mi-era greu să merg la birou doar pentru că acolo de fapt, mă întâlneam cu cineva, de care o vreme nu mi-a plăcut: cu mine. Acea eu, din spatele aparențelor care mă trecea prin stări prin care nu voiam să trec, care mă făcea să iau decizii inconștiente, care dădea vina pe alții pentru ce i se întâmpla, care uita să iubească oamenii pentru ceea ce sunt, pentru că nu se iubea nici pe ea.

A fost un proces bulversant dar a devenit acum un proces de care mă bucur în fiecare zi. Conștiența te face umil dar bogat. Nu aș schimba nimic. Am ajuns să mă uit cu drag la mine, să accept că unele lucruri le fac mai puțin bine dar altele îmi ies grozav. Am învățat că iubirea adevărată e atunci când iubești un om așa cum e, nu cum vrei tu să fie. Nu mă mai supăr (așa des) că sunt iute la vorbă ca tata sau mă emoționez ușor ca mama, deopotrivă am luat multe calități minunate de la ei. Și relația noastră e mai echilibrată ca oricând.

Cum spuneam, nimic nu e întâmplător. Și dacă a fost nevoie ca lucrurile să se-ntâmple așa pentru ca acum să știu cu adevărat cine sunt, le îmbrățișez cu recunoștință. Sunt profund convinsă că emoțiile pe care le trăim sunt temelia a cine suntem și cine putem fi. Tocmai de aceea, este esențial să le trăim conștient. Și cele plăcute și cele neplăcute. În fiecare zi. Asta înseamnă Inteligența Emoțională.

Procesul meu continuă. Încă mai am zile în care mă cert pe mine, încă mai repet greșeli, încă mă mai descopăr. Dar nimic nu se compară cu sentimentul că ți-ai învins o teamă, că ai avut curaj să recunoști cine ești, cu intenția de a fi un TU mai bun în fiecare zi. Ți-o datorezi ție.

Schimbările care fac diferența îți vor cere timp. Acordă-l cu încredere. Îți vei mulțumi într-o zi.

Cu iubire și conștiență,

Michelle”

P.S.: To be continued… 🙂

Sper c-ai început anul într-o stare de conștiență si cu zambetul de buze.

Eu și echipa mea ne-am străduit să facem asta încă din prima zi când am revenit la birou.

Ne-am uitat la anul încheiat, ne-am gândit care sunt lucrurile bune pe care am vrea să le luam cu noi în 2018, ce vrem să schimbăm, și desigur, care sunt intențiile noastre pentru lunile ce urmează.

Firește, avem și vom avea nevoie de motivație pentru a ne atinge aceste obiective.

Dar știi și tu că menținerea motivației nu este cel mai simplu și la-ndemână lucru. Necesită antrenament, cum îmi place mie să spun.

Așa că vom începe anul cu un nou episod din Podcastul de EQ pe tema motivației.

Ascultă-l mai jos.

Sper să-ți prindă bine acum, la început de an.

Audiție placută!

În acest an am început să mă pun în situații de mai multe feluri, prin care să duc cunoștintele mele către public.  

Episoadele din Podcastul de EQ, toate produsele noi de pe Shop, live-urile de pe Facebook, evenimentele gratuite din toată țara, toate au fost căi prin care încerc să ajung la tine și la fiecare dintre cei care își doresc să descopere ce este inteligența emoțională.

Și pentru că am observat ca toată munca mea și a echipei a fost primită cu plăcere de publicul nostru, adică și de tine, am considerat că cel mai potrivit cadou, de la noi, pentru tine ar fi exact ăsta: un audiobook.

“Altfel de obiective S.M.A.R.T” este un material audio care poate să schimbe felul în care închei acest an și, sper sincer, să schimbe felul în care ai să începi 2018.

Tot ce ai de făcut este să downloadezi materialul printr-un click pe link-ul ăsta:

DOWNLOAD AUDIOBOOK

ATENTIE! Link-ul ramane valabil DOAR 7 ZILE. După aceste 7 zile devine inactiv și nu ai să mai poți să descarci audio-book-ul.

Te rog, bucura-te de acest cadou. Fă-ti timp să-l il asculti. Ia-ti notite. Dă-l și altora. Oricui vrei tu. Doar folosește-l.

L-am înregistrat cu tare mult drag.

De Craciunul asta, pretuieste-te pe tine! Si apoi, din iubirea de sine, dă-le și altora. Așa, faci lumea asta mare un loc mai bun.

SĂRBĂTORI FERICITE!

Zoltan & echipa Refleqt

Și adevărul este că ne place să facem… de toate. Dar asta nu ar fi ceva rău, dacă nu ar ajunge la un moment dat să ne copleșească.

Iar bunăvoința cu care acceptăm să ne implicăm într-o acțiune, se transformă în frustrare și renunțare. Pentru că fizic și psihic, energia noastră are limite.

Dar pare așa de greu să spui NU… Am dreptate?

Știu, vrem să fim implicați. Să avem un stil de viață sănătos, să fim filantropi, să ajutăm pe cei apropiați, să fim umărul cuiva care are nevoie.

Dar care este prețul plătit? Reușești să ajuți pe cineva, dacă tu pe tine nu te ajuți?

Dacă încă nu ți-ai răspuns la aceste întrebări, îți recomand să asculți noul episod din Podcastul de EQ de azi.

S-ar putea să înțelegi de ce e util un NU sincer, decât un DA plin de îndoieli.

Click și ascultă. 🙂

Audiție plăcută!

Și cum mie îmi place să dau exemple din experiența personală, azi am să-ți povestesc o situație prin care am trecut (cu bine!) de curând.

Acum două săptămâni a fost Cluj Fashion Week. Am fost invitati la eveniment de către un prieteni apropiat, Ovidiu Lădar, cel care este și consultantul meu în materie de vestimentație.

Acest gen de evenimente nu sunt neapărat stilul meu și, probabil, nu aș fi participat dacă nu avea și el de prezentat o colecție Louis Purple, pregătită împreună cu echipa lui.

Eram foarte curios să văd cum se desfășoară o asemenea prezentare și ce au pregătit ei. Așa că le-am făcut o vizită în culise, înainte de prezentarea colecției.

În timp ce se îmbrăcau modelele care urmau să intre pe „catwalk”, îmbrăcați în costumele alese, eu povesteam cu Ovidiu și, așa ca-ntre prieteni, i-am zis în glumă: „Eu sunt îmbrăcat în Louis Purple tot. Am cămașa de la voi, pantalonii de la voi, paltonul, eșarfa, chiar și șosetele. Eu nu ar trebui să ies acolo!?” 🙂

Evident că am râs cu toții. Era o poantă bună. Doar că…  el m-a întrebat dacă într-adevăr vreau să ies.

Fără să ezit i-am spus “Da, vreau să defilez și eu acolo!”

Și pe măsură ce se apropia momentul respectiv, am început să am emoții.

Dacă ar fi să gândești „logic”, apare întrebarea: De ce să ai emoții, Zoltan, în condițiile în care ai vorbit în ultimii ani în fața a aproape 40 de mii de oamenii? Cu ce te afectează o sală cu aproximativ 200 de persoane, când nici măcar nu trebuie să vorbești?

Și uite așa ne stricăm relația cu propria persoană. Cu întrebări de acest gen… „Logice”.

A ieși din zona de confort NU înseamnă să faci lucruri neobișnuite, noi, sau periculoase.

A ieși din zona de confort înseamnă să faci lucruri unde STAREA ta este de disconfort.

Pentru mine este o obișnuință să vorbesc în fața a sute de persoane. Chiar și așa, am o stare de disconfort timp de câteva minute până când creierul meu scanează tot publicul, până când ne conectăm și ne „armonizăm”. Este un proces perfect normal și firesc

Însă… să ies pe scenă la o prezentare de modă, e cu totul altceva.

În primul rând, toți băieții aveau 1,80 înălțime, musculoși, aranjați, dichisiți. Iar eu, 1,68, simpatic, așa, dar total imperfect după standardele industriei.

Ei păreau să știe perfect ce au de făcut, fuseseră pe scena respectivă de mai multe ori în acea seară. Eu tot întrebam unde trebuie să mă opresc, ce trebuie să fac, până la un moment dat Ovidiu mi-a spus: “Fă ce vrei că oricum te descurci…”.

Asta mă stresa și mai tare.

Cătălin Botezatu era cel care dirija modelele și le spunea când să intre. Când m-am apropiat de el, i-am spus: „E prima dată pentru mine, te rog, fi tandru.” Am râs împreună și mi-a zis: „Acum!”.

Sunt obișnuit cu scena, cu oamenii. Cu o scenă care este doar a mea, pe care vorbesc, unde este liniște și sala este luminoasă. Acesta este contextul în care creierul meu emoțional se simte confortabil.

Aici, era o sală într-un întuneric total, reflectoare în ochi, de abia vedeam unde pășesc, muzica bubuia și eu defilam… Total opusul e ce era confortabil pentru mine.

Dacă ți se pare banal, îți recomand să încerci.

Rațional, totul este foarte simplu: intri, te învârți de două ori și ieși.

Emoțional, e cu totul altă poveste.

Ce vreau să înțelegi este că procesul se întâmplă la fel, în orice situație în care simți că emoțiile te iau pe sus. Te zbați, lupți cu propriile emoții, pentru că nu este „logic” felul în care reacționezi.

Și pare foarte simplu să ne dăm unul altuia sfaturi… „Ce e așa de greu? Ia o decizie și fă o schimbare!”.

Dar nu prea am întâlnit oameni care să nu se confrunte cu probleme pe care nu le pot rezolva sau în război cu o decizia pe care e greu să și-o asume.

Și cu toate acestea, refuzăm să vedem ceea ce este evident și nu avem niciun pic de respect față de această lume emoțională. Pentru că e mai simplu să spunem că nu are „logică”.

Ba da. Are. Și încă una mai simplă și mai naturală decât „logica” cu care ne împingem la limită, ne stresăm, ne agităm și îi disperăm pe cei din jurul nostru cu recomandări inteligente.

Logica asta arată destul de simplu:

1. Dacă nu ai trecut printr-o situație asemănătoare, va apărea teama și reținerea. Nu încerca să te convingi că nu ar trebui să apară, este normal. Cu cât te lupți mai mult, cu atât mai nasol va fi pe termen lung. Acceptă starea, spune-ți că este firesc și antrenează-te pentru a putea gestiona reacțiile corpului tău și ale minții tale la aceste emoții puternice.

2. Dacă ai trecut deja printr-o situație asemănătoare și nu te-ai simțit bine (câtuși de puțin), poți să te aștepți la reacții emoționale neplăcute. Din nou, nu încerca să te amăgești că „de data asta va fi bine”. Nu o să fie doar pentru că te-ai decis tu „logic”. Dacă în schimb, ai grijă de tine, accepți că nu îți este ușor, că ai nevoie de ajutor (din partea ta și poate susținere de la alții), o să iți fie din ce în ce mai bine în același context.Asta înseamnă să îți vindeci treptat trecutul.

Oricum ar fi, creierului tău nu îi va plăcea necunoscutul. Este firesc.

Ce poți face este să te antrenezi.

Am ales să urc pe acea scenă sau „catwalk”, pentru a avea o experiență diferită.

Am ales să am această experiență diferită pentru a adăuga la alte zeci de experiențe diferite, unde creierul meu se simțea amenințat.

Prefer să mă antrenez într-un mod intenționat, fiind în siguranță, pentru a ajunge să controlez această stare care se numește teamă.

Pentru mine dezvoltarea autocontrolului înseamnă să faci în viața de zi cu zi antrenamentul, nu citind seara o carte. Asta poate fi un antrenament mental bun.

Testul transformării tale nu va fi acasă, în pat sau la birou în timp ce citești.

Va fi în situații reale, cu oameni reali. Acolo ne dăm, cu toții, examenele.

Ca urmare, ori te pregătești zilnic „pe teren”, ori vei rămâne cu teoriile și vei pica examenul practic.

Tu ce alegi să faci?

Unele continuă, altele se schimbă. În mai bine, sigur.

Pentru că așa cum spun de fiecare dată, nu cred în schimbări bruște și peste noapte.Dar cred în eforturi mici și continue, pentru a obține împlinirea.

Și asta se întâmplă chiar și în “bucătăria noastră”. Ne testăm propriile teorii.

Azi, una dintre colegele mele îți împărtășește povestea ei și ce a înțeles ea, din procesul prin care, la rândul ei, încă trece…

“Scriu acest articol dintr-o stare de recunoștință.

Într-o discuție cu colega mea Michelle, am ajuns amândouă la concluzia că suntem norocoase să avem acces la tot ce înseamnă Inteligența Emoțională.

Am trecut prin atatea stări de când fac parte din Echipa Refleqt, încât atunci când mă uit în urmă, de unele chiar îmi este rușine. Dar le accept și îmi dau seama că fac parte din proces.

Încă am un nod în gât când clienții mă întreabă: “dar cum mă ajută pe mine programul Back to yourself în viața de zi cu zi ?” Îmi vine să le enumăr cu cerculețe și liniuțe tot ce am reușit să descopăr la mine. Că am trecut de la o relație cu plânsete și urlete, la una plină de dragoste și fericire, că am terminat un “proiect” personal ce nu credeam că o sa reușesc vreodată să îl termin. Că am început să accept că e ok sa nu fii ok uneori și că în mine este acum atât de clar ce înseamnă un șablon emoțional, cum poate cineva să îl activeze și de ce ceilalți nu sunt vinovați de nefericirea noastră.

Întotdeauna am o reținere să fac asta, fiindcă mi-e frică să nu sune a supravânzare sau să li se pară prea perfect ca să fie adevărat. De aceea îi ascult cu drag și le ofer spațiul necesar să descopere singuri toate beneficiile unei lumi emoționale echilibrate.

De fiecare dată când sunt fericită sau simt că am înțeles ceva despre mine, merg la Zoltan să îi povestesc. Am primit mereu același raspuns: “O să-ți treacă”. Și imi trecea. E frustrant, știu. Ce încerca să îmi transmită de fapt era să am răbdare, schimbarea nu se produce instant.

Știi cu certitudine însă, că s-a produs o schimbare atunci când te sună tata să îți spună că el a observat niște obiceiuri la el și crede că le-am copiat și eu. Îmi explică pe îndelete de ce crede el că, comportamentul lui nu este cel mai eficient. Tu știi asta, tu știi cum funcționează, dar îl asculți cu atâta dragoste, fiindcă sunt conștientizările lui. După ce discuția se finalizează, te întrebi cum e posibil. Știi că îi mai povestești despre ce faci tu la birou, dar el nu stă toată ziua să facă exerciții. Atunci îți dai seama că într-un sistem când se schimbă o rotiță, începe și sistemul să funcționeze altfel. Se pare că în familia noastră, eu sunt rotița.

Acum sunt convinsă că nu putem avea o viață împlinită dacă trăim separați, dacă ignorăm ce simțim, dacă ne ignorăm corpul sau luăm decizii iraționale fără a evalua consecințele. Suntem un sistem destul de complex și orice parte din noi care nu este integrată ne aduce suferință.

Am încă multe întrebări, multe lucruri de descoperit, fac greșeli și am zile în care vreau să dau vina pe oamenii din jur pentru emoțiile mele negative. Diferența este că acum am răbdare, instrumentele potrivite și o intenție clară. Știu că nimic nu se schimbă peste noapte, chiar dacă am străfulgerări și mi se pare mie că am înțeles ceva la nivel intelectual. Vine viața și imi arată exact ce mai am de învățat.

Vă doresc tuturor multe conștientizări și schimbări de lungă durată, știu clar că se poate. Iar dacă vă împotmoliți, suntem doar la un telefon sau click distanță. “

Nicoleta