Și datorită acestui aspect al firii mele, căutam mereu să știu cât mai multe lucruri. Și când informația asimilată se conecta în mintea mea… apăreau ideile.

Așa că n-am dus lipsă de idei niciodată.

Înainte să încep prima mea afacere, eram plin de idei. Și după aceea am rămas plin de idei, dar între timp am mai învățat câte ceva despre ce înseamnă să și pun în practică ideile pe care le am.

Pe hârtie, ca să spun așa, eram foarte bine pregătit. Aveam planuri, strategii de afaceri, tabele întregi de calcule făcute în Excel, care toate ieșeau cu rezultate extraordinare.

De când mă știu îmi plăcea să mă joc cu cifrele. Făceam planuri de afaceri, cu costuri și venituri și îmi plăcea la nebunie să tot schimb câte o variabilă și să studiez cum evoluează costurile, veniturile și evident, profitul.

Povesteam foarte mult colegilor mei despre aceste planuri și cât de bune ar fi aceste afaceri. Ani de zile în care m-am tot jucat cu cifrele și în teorie aveam multe afaceri care erau fiecare geniale și cu profit.

Apoi, la un moment dat, am cunoscut un tip cu mai multă experiență profesională, practică, și i-am povestit de ideea mea de a crește ciuperci. Aveam cercetare în spate, despre cum se începe, cum se face, cine sunt furnizorii, investiția inițială, procesul de producție. Cam tot ce aveam nevoie să știu să construiesc un plan de afaceri.

Am și testat teoria mea pe un lot mai mic, în beciul tatei, unde am reușit să cresc câteva ciuperci sănătoase și eram foarte mulțumit de rezultat.

După câteva discuții în care i-am povestit cu pasiune despre afacere, m-a sunat într-o dimineață și mi-a spus: „Vezi că mâine la 10, ai programare la avocat să înregistrezi firma.”

Am rămas perplex.

Când a venit vorba efectiv să pun în practică toate teoriile mele perfecte, am paralizat.

Apoi după câteva întrebări de coaching din partea lui, m-am convins că este cazul să acționez. Am făcut pasul și am înregistrat firma pentru a face ciupercăria. Și m-am apucat de treabă.

În teorie era totul foarte clar: primul pas era să găsesc și să contractez toate elementele necesare producției – spațiul, furnizorii de materie primă și forța de muncă.

De aici însă, au început problemele. Nimeni nu avea gata amenajat un spațiu pentru o ciupercărie în zonă. Nici măcar un spațiu potrivit care putea fi transformat în așa ceva. Nu la dimensiunile de care aveam nevoie sau la costurile pe care mi le permiteam în acel moment.

Apoi, am găsit furnizori de materie primă abia la 150 de kilometri distanță.

Forța de muncă, așa cum îmi doream, s-a dovedit a fi și mai dificil de găsit.

Am pornit la drum cu o fantezie despre ce înseamnă să fii antreprenor, așa cum pornesc mulți în ziua de astăzi: ai o idee, ești încrezător în forțele tale și în ideea ta, ai toate informațiile de care ai nevoie, trebuie doar să construiești sistemul și apoi nu mai ai nimic de făcut.

Doar te bucuri de rezultatele muncii tale și pe tot parcursul acesta faci ceea ce îți place cu adevărat!

Ei bine, realitatea mi-a arătat lucrurile diferit.

Nu știu dacă ai sudat vreodată rafturi din fier vechi…

Dar eu, după ce am plătit o mică avere pentru primele rafturi din ciupercărie, am învățat să sudez. Mă dureau ochii, m-am tăiat cu flexul, m-am bronzat la lumina aparatului de sudat, până mi-am construit rafturile. Ulterior am aflat că puteam să le fac pur și simplu din lemn pe care să îl dau cu ulei de motor uzat…

Nu știu dacă ai spălat vreodată calorifere vechi ca apoi să le montezi cu tot cu centrală veche…

Să gândești toată instalația, să montezi și demontezi pompe de circulație, până când reușești să construiești o instalație de încălzire funcțională. După câteva săptămâni în care nu am găsit niciun specialist care să aibă timp și să fie dispus să se deplaseze la grajdul meu în timp util, am făcut și asta.

Împreună cu doi prieteni-angajați am curățat de bălegar și mizerie un grajd vechi. Apoi l-am compartimentat cu ziduri din BCA, l-am izolat, am construit sisteme de aerisire, de încălzire, am sudat rafturi din fier și mi-am construit propria mașinărie de ambalat ciuperci dintr-un reșou vechi.

Și acesta a fost doar începutul.

Nu îți voi povesti ce a însemnat efectiv producția. Ce a însemnat să pierd prima tură de producție din mici neatenții și inconștiență.

Menționez că aceasta a fost doar prima afacere din patru, în care am învățat tot felul de lucruri despre cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de nicăieri…

Gary Vaynerchuck spunea foarte “poetic”: „Ideas worth shit. Execution is the game.”

În traducere înfrumusețată: “Ideile nu valorează nimic. Execuția este cea care contează.”

Și tind să împărtășesc această convingere.

Există foarte multe statistici despre succesul în afaceri.

În funcție de mărimea afacerilor, domeniul și alți factori, în ultimii ani măsurătoarea arată cam așa:

• în zona de IT (aplicații web și mobile, design etc) doar 8% dintre afaceri noi rezistă mai mult de 3 ani;
• în alte domenii se menține la nivel de 25% rata de succes, după 3 ani (vorbim aici de SUA, Canada, Australia și Marea Britanie).

Asta înseamnă că, oricum ai calcula, dacă te apuci de o afacere, există șanse reale să „o dai de gard”.

Ce este interesant este că… aceste statistici sunt valabile pentru aproape orice fel de schimbare pe care vrei să o faci în viață.

Uită-te puțin în jurul tău și numără persoanele care și-au propus sau și-ar dori să facă o schimbare în viața lor.

Observă persoanele care în teorie știu care sunt pașii necesari pentru schimbarea pe care și-o doresc.

Apoi numără persoanele care chiar au făcut acei pași sau măcar au pornit la drum.

Și, în final, numără persoanele care chiar au reușit să facă o schimbare reală, majoră în viața lor, care să ducă la o stare de împlinire, realizare, încredere în sine și fericire menținută pe termen lung.

Câte persoane ai identificat? 🙂

Schimbarea în viață nu este despre idei și despre informațiile pe care le deții.

Se spunea la un moment dat că informația este putere. Pe naiba!

Informația aplicată, testată în practică, adaptată la situație, da, este putere.

Dar asta necesită efort și o experiență acumulată în timp, pas cu pas.

Primul aspect dificil de înțeles este că, atunci când ai o idee, trebuie să te pregătești să îți testezi ideile pe situația ta concretă. Să poți adapta ideea pe condițiile în care te afli tu.

O idee care pentru cineva a funcționat într-un fel, în viața ta s-ar putea să dea rezultate foarte diferite. Orice schimbare vrei să faci, să fii pregătit pentru momentul în care ai să te lovești de propriile tale limitări.

Ai să te lovești de propria ta incompetență, inconștiență și ignoranță. Și toate astea fac parte din proces.

Există o diferență foarte mare între ceea ce știi teoretic și ceea ce ai pus în practică.

Orice idee își dă testul în viața de zi cu zi.

Până când nu testezi o idee teoretică în practică, aplicată pe termen mediu și lung, nu ai cum să știi dacă ea chiar funcționează.

Ai spus vreodată într-o situație despre cineva „Eu, dacă eram în locul lui / ei…”?

Dacă da, înseamnă că nu ai fost niciodată în locul lui / al ei.  Adică vorbești din teorii.

Pentru că dacă ai fi fost în locul persoanei respective,  știai ceea ce trăiește acea persoană și nu o judecai pentru că nu aveai curajul să faci asta. Știai că cel mai bun lucru pe care poți să îl faci este să ai compasiune și să fii înțelegător pentru că ai fi știut că nicio situație nu este simplă sau ușoară în practică.

Și asta am învățat și eu, în timp.

Vedeam oameni în jurul meu care făceau tot felul de greșeli. În teorie era foarte ușor să faci lucrurile mult mai bine și îmi venea să le spun asta.

În practică, însă, am dat cu capul, la fel ca ei, sau cel puțin am ajuns în nenumărate situații în care am înțeles ce înseamnă să trăiesc eu, în viața mea, acele lucruri pentru care îi judecam.

Și-așa, am înțeles că pentru fiecare dintre noi, felul în care se aplică o idee este diferit.

Un al doilea aspect, poate și mai important, este că dacă dai vina pe ceilalți, o să fie extrem de nasol pentru tine.

În prima fază am găsit o grămadă de vinovați pentru primele mele falimente. I-am găsit pe toți cei care au făcut ceva greșit sau nu s-au ridicat la standardele mele. I-am găsit pe toți cei care nu au fost suficient de buni sau de ambițioși.

Apoi, l-am găsit pe cel care a făcut lucrurile greșit. Eu.

Eu am luat decizia să investesc în ce am investit.

Eu am luat decizia să lucrez cu cine am lucrat.

Eu am luat decizia să am încredere în cine am avut încredere.

Eu am luat decizia să mă implic sau nu în anumite aspecte.

Eu am luat decizia să accept sau nu anumite situații.

Eu am luat mii de decizii legat de modul în care informațiile, ideile mele, ajung să fie executate.

Aroganța de a mă considera bun, informat, cu experiență a fost o taxă de școlarizare foarte mare.

Să consider că știu tot ce ar trebui să facă alții mai bine m-a făcut să nu văd greșelile pe care le făceam eu și asta mă făcea să nu le pot corecta.

Și-asta mi-a fost una dintre lecțiile din #experiențacelor40de ani.

În loc de încheiere îți adresez câteva întrebări ca subiect de meditație:

Care sunt acele idei pe care le ai și care ți se par foarte bune, pe care ai vrea să construiești o schimbare în viața ta?

Cum ai putea să verifici în practică aceste idei?

Ce vei face dacă se dovedește că ideile tale erau greșite?

Ce vei face dacă ideile pe care le ai nu funcționează și nu aduc acea schimbare?

Care sunt acele probleme pe care vrei să le rezolvi, știi ce ai de făcut, dar nu faci nimic?

De ce ți-e teamă să faci acel ceva ce știi că ar funcționa?

Și ultima, cea mai „profundă”…

Dacă ai ști clar că o să greșești și ai ști clar că după aceea vei putea să îți corectezi greșeala și ai ști clar că, într-un final, vei ajunge garantat la rezultatul pe care ți-l dorești, ce ai face?

Răspunde-mi într-un comentariu, dacă vrei. Răspunde-ți ție, dacă simți. Dar gândește-te serios la aceste întrebări. Nu întâmplător ai dat de ele. 😉