Așa că am ales să îl împart în două. Pentru că îmi doresc să aibă sens ce îți transmit, pentru că vreau să te pună pe gânduri, pentru că vreau ca experiențele mele să te învețe, măcar puțin, din frumusețea unei vieți împlinite. Nu doar să le citești și atât.

De asta, încep azi cu sfârșitul și te încurajez să îmi scrii opinia ta despre articol, idei pe care le-ai găsit utile, poate chiar situații pe care le-ai trăit și tu, sub articol, în comentarii sau pe e-mail. Le citesc cu drag, mereu, chiar dacă răspund întârziat, pentru că sunt la conferințe.

Azi vreau să îți povestesc despre… grabă.

Am observat un fenomen ce pare a fi general și, cred eu, destul de ciudat. Mă refer la faptul că tinerii sunt „împinși” să se decidă ce vor de la viață acum. Sau ieri, dacă se poate.

Am observat chiar o anume agresivitate cu care adulții fac asta. Văd părinți care își  „cară” copiii după ei la evenimente de dezvoltare personală, încă de când cei mici au 16-17 ani; îi încurajează să își aleagă o carieră încă din liceu și să depună eforturi considerabile ca să se pregătească pentru ea.

Mă uit la ei și mă întreb… Oare în clipa în care au ajuns adulți au uitat complet de visurile, fanteziile, dorințele pe care le aveau ei când erau de vârsta copiilor lor?

Cum și tu, și eu, am fost întrebați când eram copii ce vrem să fim când vom fi mari, iar apoi poate se râdea de fanteziile noastre sau începea discuția despre ce este posibil și ce nu. La fel se întâmplă și acum, doar că parcă este din ce în ce mai rău.

Am impresia că am preluat obiectivele de tip SMART, din corporații și le-am transpus în viața personală. Le-am forțat, cumva, asupra personalității noastre.

Doar că…

Nici o ființă vie din natură nu își pune obiective SMART.

Toate ființele vii au dorința și instinctul de a se dezvolta, dar drumul sau calea se descoperă din mers.

Așa cum o sămânță mică nu știe ce se va întâmpla în acei ani până când va ajunge copac, nici un om poate ști ce anume se va schimba, în primul rând în el, în următorii ani.

Și totuși, am devenit atât de încrâncenați legat de obiective, încât avem senzația că ar trebui să știm exact ce vrem, cum o să fim și când o să fim fix așa.

Dacă ai peste 30 de ani, amintește-ți de câte ori au fost situațiile din viața ta EXACT așa cum te așteptai. Fix cum le-ai planificat tu, strategic.

Probabil de foarte puține ori, nu-i așa?

Și e firesc să fie așa.

Viața este într-o continuă dinamică și tot ceea ce evoluează, se schimbă și se adaptează schimbărilor.

Obișnuiesc să le spun oamenilor: Dacă peste cinci ani vei fi exact acolo unde ți-ai imaginat, înseamnă că ai o problemă serioasă de tot.

Înseamnă că în acei cinci ani nu s-a schimbat nimic în perspectiva ta.

Înseamnă că nu te-ai transformat deloc.

Că nu ai învățat nimic nou.

Iar  valorile tale nu au evoluat deloc.

Știu, și pentru tine, la fel ca pentru mulți cărora le-am spus aceste cuvinte, e posibil ca ele să creeze un sentiment de revoltă. Și sentimentul acesta apare pentru că avem, cu toții, nevoia de certitudine, de siguranță, să știm că lucrurile se află în controlul nostru.

Totuși, îți recomand să nu te grăbești să știi ce vrei, doar pentru că așa ți se spune.

Nu te grăbi să obții ceea ce te-ai decis să vrei, ci mai degrabă învață să fii deschis să experimentezi.

Caută să descoperi, mai degrabă decât să cunoști.

A te cunoaște înseamnă să identifici elemente pe care apoi le consideri fixe.

A te descoperi înseamnă să crești și să atingi noi nivele.

Dacă în acest moment viața ta este în locul și la calitatea pe care ți-ai dorit-o și ai reușit să creezi acest lucru, te felicit!

Dacă, însă, simți că mai ai de lucru la îmbunătățirea ta și a vieții tale, îți propun să încerci următorii pași:

• măsoară / identifică situația reală;
• găsește metodele care te pot ajuta;
• aplică metodele;
• fă o pauză; conștientizează ce s-a schimbat;
• ia-o de la capăt.

Ca să fie mai clar, o să luăm pe rând acești pași.

Dar înainte de pasul 1, s-ar putea să ai nevoie de un pas 0, care să te ajute să începi:  uită-te în jurul tău și conștientizează că orice este viu evoluează în etape și în cicluri.

Dezvoltarea, creșterea durează.

Nu se petrece nici dintr-odată.

Nici printr-un singur pas.

Există cicluri în evoluție, ele se întrepătrund, dar sunt destul de clare: dezvoltare, stagnare, resorbție, regenerare.

Primăvară, vară, toamnă, iarnă.

Și apoi… de la capăt.

Ia-ți timp să observi asta. În viața ta de până acum, în jurul tău, în experiențele altor oameni.

Pentru că dacă ai să înțelegi și accepți această ciclicitate, îți va fi mai ușor să înțelegi pașii pe care am să ți-i descriu în partea a doua a acestui articol, pe care ai să o găsești aici, pe blog, săptămâna viitoare. 🙂

Până atunci, însă, gândește-te la ce ai citit până aici.

Este, într-adevăr, o lecție de-a mea, din experiența mea. Și e în regulă dacă vei simți că nu rezonezi cu ea.

M-aș bucura, oricum, să știu că aceste cuvinte ți-au arătat o perspectivă pe care să o iei în calcul și sper să citești și continuarea articolului, săptămâna viitoare, pentru ca întreaga lecție să aibă început și încheiere.

Pe curând, deci.

(va urma… )