Și multe dintre acestea vor veni prin situații emoționale greu de gestionat.

Atunci când traversăm o astfel de situație, avem diferite reacții. Adesea ne găsim povestind la oricine despre cât de rău ne simțim, în speranța de a găsi aprobare sau poate o soluție.

Și insistăm.

Cumva, fiecare discuție ce pornește de la un subiect aleatoriu, ajunge mereu la ne doare pe noi. În timp ce, persoana de lângă nu are încotro decât să ne asculte.

E important să avem capacitatea de să comunicăm ce simțim, însă contează cum anume o facem.

Așa cum îți spuneam în primul articol, nimeni nu este prea inteligent emotional sau deloc inteligent emoțional. Dar totodată, ți-am explicat că diferența o face o serie de abilități mai complexe care te ajută să lucrezi la comportamentele tale emoționale și, mai ales, să-ți dai seama ce reacții NU te fac mai inteligent emoțional.

Îți explic, în rândurile de mai jos, 4 aspecte care par că ar demonstra o inteligență emoțională bine-dezvoltată, dar de fapt… nu este așa:

Emotivitatea și sensibilitatea exagerată nu au legătură cu inteligența emoțională
Uneori ai convingerea că sensibilitatea sau emotivitatea în relație cu ceilalți denotă că ai capacitatea să identifici ce simți și să comunici cu scopul de a rezolva stările resepctive.

Realitatea este că dacă vorbești foarte mult despre cum te simți, despre ce ai simțit în ziua respectivă sau într-o anume situație nu înseamnă că ai inteligența emoțională dezvoltată.

De altfel, emotivitatea exagerată conduce spre un alt comportament contrar principiilor inteligenței emoționale: lipsa de empatie.

Empatia este o abilitate fundamentală în interacțiunea cu ceilalți
Mai sincer spus, în majoritatea cazurilor se poate să fi atât de preocupat de problemele tale emoționale, încât nu îți dai seama că poveștile tale nu fac plăcere celor din jur. Îi obosești și îi seci de energie, cu prea multă informație și prea multe lamentări.

E corect să spună alții despre tine că ești lipsit de empatie atunci când discuțiile sunt mereu centrate pe tine, fără să te gândești sau să anticipezi limitele celorlalți.

Nu este suficient să ai abilitatea de conștientizare a propriei stări sau emoțiilor, ci e nevoie să observi și percepția celorlalți asupra contextului.

Aceeași nevoie constantă de a dezbate starea și emoțiile proprii, denotă lipsă de control
Discuțiile cu alții îți distrag atenția de la problema reală și te fac să te simți ascultat, înțeles, important.

Dar adevărul este că, atunci când înțelegi ce este inteligența emoțională și pe ce principii funcționează ea, realizezi că nu e nevoie să îi încarci și pe ceilalți cu recapitularea motivelor pentru care tu ai o stare neplăcută.

Faci acest lucru, pentru că nu ai dezvoltat abilitatea să îți schimbi starea și trăiești în schimb senzația de neputință.

Când dobândești autocontrol emoțional, conștientizezi că povestitul despre emoții nu îți va schimba starea. O asociezi, poate, cu o eliberare sufletească, dar pe termen mai lung este nevoie de mult mai mult decât expunerea verbală a emoțiilor.

Este nevoie de un efort real, pentru o schimbare reală.

De asemenea, aceste comportamente transmit faptul că lipsește abilitatea de conștientizare
Povestești despre problemă și cauți justificări și explicații legate de subiect.

Nu cauți soluții.

Ca să înțelegi mai bine lipsa abilității de conștientizare, îți voi da un exemplu.

La un moment dat, colaboram cu un prieten pe un proiect și am ajuns într-o situație mai mult sau mai puțin tensionată legată de banii ce erau implicați. Știam de la mai mulți prieteni comuni, că a avut parteneri de afaceri și colaboratori pe care i-a „pierdut” din cauza problemelor de acest gen.

Eu consideram că îi sunt prieten apropiat și pot să îi atrag atenția legat de greșelile pe care le făcuse și pe care le făcea și cu mine. Atunci când i-am explicat comportamentul deranjant pentru mine, el a exclamat nervos: „Măi, voi toți aveți problema asta?!”

Ce vreau să reții din asta este că, atunci când te confrunți cu aceeași problemă de mai multe ori consecutiv și în continuare arunci vina pe alții, este semn de inconștiență.

Cum e posibil ca toți oamenii din jur să reacționeze la fel în raport cu tine? Ai ghicit. Nu are sens.

E bine să știi că în asemenea situații ce lipsește e abilitatea de a conștientiza că tu ești elementul comun. Și doar tu poți produce schimbarea.

Concluzia este că, o persoană inteligentă emoțional poate vorbi despre stări și emoții, dar nu va expune neapărat probleme. Reușește să gestioneze reacțiile negative fără să fie nevoie să creeze o dramă din asta. Are o abordare conștientă, dar mai mult interiorizată a situației.

Știe să arate apreciere, iubire, respect și față de emoțiile celorlalți. Este deschis să îi asculte și pe cei din jur și le înțelege stările. Apoi poate să fie un sprijin pentru ceilalți, printr-o atitudine pozitivă și constructivă.

Ți s-a întâmplat să treci prin astfel de etape comportamentale? Cum ai reușit să le gestionezi?

Mi-ar plăcea să știu dacă te-ai regăsit în situațiile descrise în acest articol și dacă te-a ajutat să fii mai conștient/ă de felul în care își manifești stările.

Scrie-mi despre asta, într-un comentariu. Voi citi cu interes. 🙂
Dacă ai pe cineva în jur care manifestă acum un comportament inconștient, dă-i un SHARE la articol. Îi poate fi de folos.

Comunicarea dintre noi era foarte interesantă. Eu vorbeam foarte bine trei limbi: maghiară, română și engleză. Șeful de echipă vorbea foarte bine românește, iar bulgarul foarte bine bulgară, după cum îți poți imagina. În afară de bulgară însă nu vorbea mai nimic, înțelegea cuvinte tehnice din română (gen: cablu, mâncare, mașină), și cuvinte în engleză (de genul: car, eat, home, go și nu foarte multe altele).La primul drum prin țară împreună, am încercat din răsputeri să mă înțeleg cu el.Fiind vorbitor de engleză din facultate, îmi era foarte simplu să vorbesc în engleză și el cunoștea mult mai multe cuvinte în engleză decât în română. Așa că am ales ca limbă comună engleza (eu, pentru că șeful de echipă mă punea pe mine să vorbesc cu el, el vorbind doar românește).

La început spuneam: „I will go to the car to bring  the tools” (adică „Eu o să merg la mașină să aduc sculele”).  Frazele de acest gen însă, adică cele corecte din punct de vedere gramatical, îl făceau extrem de confuz. Când vedeam nedumerirea lui, treceam la engleza simplificată, completată cu limbajul corpului: „I go to car, get tools”. Adică ceva de genul „eu mers mașină adus scule”. Evident, cuvintele mimate cu gesturile potrivite pentru a „completa” informațiile verbale. De fiecare dată simțeam un regres, deoarece trebuia să încalc toate regulile pe care exersasem ani de zile să le respect. Așa ne-am înțeles până la urmă și am ajuns echipa cea mai eficientă dintre toți. Ne puteam organiza foarte eficient, ne înțelegeam din jumătăți de fraze (în cel mai propriu sens al cuvântului) și am ajuns să ne facem treaba foarte bine.

Rezultatul?

Am făcut bani, am învățat să construiesc rețele sofisticate de calculatoare, dar mi-am stricat engleza.

Ani de zile de antrenament și vorbit corect gramatical s-au dus pe apa sâmbetei în câteva luni. Pentru că vorbind corect nu am fost înțeles, a trebuit să simplific gramatica din exprimarea mea. Urmarea a fost chinuitoare pentru mine. Timp de câteva luni, zi de zi am vorbit în stilul „me go home, eat” („eu mers acasa, mancat”). Apoi am fost șocat când m-am împotmolit, ulterior, vorbind în engleză cu directorul austriac. Nu mai găseam cuvintele, nu mai reușeam să fac legături, aveam senzația că nu mai înțeleg engleza care înainte era pe pilot automat. Asta se petrece de fiecare dată atunci când petrecem mult timp cu oameni care într-un fel sau altul sunt cu mult sub competențele sau abilitățile noastre. La început e sentimentul de „mamă ce bun sunt față de ăștia!” (știu că nu este frumos, dar suntem oameni și apare). Apoi treptat îți dai seama că nu ești înțeles, că nivelul tău de competențe nu poate fi urmat sau înțeles de ceilalți. Dacă vrei să obții rezultatele, să te integrezi, să comunici cu ei, cel mai probabil o să fie nevoie să îți cobori standardele la nivelul celor pe care îi ai în jurul tău. Altfel riști ori să fi exclus, ori să nu te înțelegi cu ei. Oricare ar fi varianta, rezultatul este o reducere a standardelor tale, uneori dramatică.

Decizia care se cere este următoarea: „Vrei să fii la oraș codaș sau în satul tău fruntaș?” Dacă te măsori cu oameni care știu mai puține decât tine, te poți simți cel mai înțelept dintre ei. Dacă te măsori cu oameni mai învățați, de multe ori te simți poate prost, de-a dreptul. „Orașul  învățaților” îți dă posibilitatea de crește, de a învăța, de a te dezvolta. Vrei, nu vrei, accepți sau nu, mediul te influențează.

Am văzut foarte mulți oameni care sunt suficient de inconștienți să aibă senzația că o să reușească să schimbe mediul, doar pentru că sunt ei mai buni (sau se cred). Și este posibil, sunt convins de asta. Altfel nu aș face ceea ce fac educarea inteligenței emoționale. Ajut oamenii care știu mai puțin decât știu eu și care pot beneficia de ajutorul meu.

Totuși, majoritatea timpului meu îl petrec cu oameni care au înțeles mai multe decât știu eu și care mă ajută să cresc. Asta înseamnă cărți, videouri, cursuri și prieteni (mentori) care au ajuns mai departe în diverse aspecte decât am ajuns eu. Chiar dacă mă simt prost uneori când îmi dau seama câte nu știu, știu că mă voi simți mai înțelept după ce învăț de la alții.

Recomandările mele sunt simple.

1. Nu îți strica engleza.

Chiar dacă petreci mult timp cu oameni care sunt la un nivel de competențe, idei, educație sau abilități mai slabe decât ale tale, să te asiguri că petreci cel puțin la fel de mult timp cu oameni care sunt peste nivelul tău. Așa vei reuși să compensezi și chiar să îți dezvolți abilitățile.

Nu degeaba se spune că ești suma celor cinci oameni în preajma cărora petreci cel mai mult timp.

2. Alege-ți cu mare atenție prietenii și persoanele cu care îți petreci timpul liber.

Anumite cercuri de oameni, precum colegii de la birou, nu ai cum să-i alegi. Totuși pe cei cu care îți petreci restul timpului, tu îi alegi. Dacă simți că nu te înțeleg, te demoralizează, te seacă de energie, te lupți cu ei să le demonstrezi că se poate sau că există ceva mai mult decât cred ei, caută-ți alți prieteni și faci un bine tuturor.

Ideea următoare mi s-a părut genială: „Dacă ești cel mai bun din echipa ta, înseamnă că ești în echipa greșită.”

3. Găsește-ți modele de la care să înveți.

Este extraordinar să ai un mentor în viață și lângă tine. Iar acum în era digitală, nu mai există limitare. În acest moment poți învăța de la cei mai buni. Este plin internetul de cursuri, videouri, materiale, multe din ele chiar gratis. Decide-te ce vrei să înveți, să dezvolți, apucă-te de treabă astăzi și apoi pas cu pas dezvoltă-te urmându-i pe cei care simți că ți se potrivesc ca și modele.

Însă orice s-ar întâmpla, nu îți strica engleza.

Sunt curios, ai trăit astfel de situații?

Mi-ar plăcea să le împărtășești aici, într-un comentariu din experiența ta. Cu siguranță putem învăța împreună.