1
Dacă aș spune că cineva este cu „inteligență emoțională modestă”, nu sună a compliment. Dacă spun că cineva este lipsit de modestie, iarăși nu sună bine.
Dacă spun, așa, simplu, despre cineva: e o persoană modestă, parcă tot nu sună a calitate.
În niciun caz nu sună a laudă expresii de genul „e de o inteligență modestă” sau „are un nivel de trai modest”.
Și dacă acest cuvânt sună mai mult a „sărac” în orice construcție, mai mult decât a orice altceva, atunci de ce a devenit un deziderat moral al societății noastre? 🙂
M-am jucat puțin cu limba română, sper că te-am stârnit într-o direcție sau alta. 🙂
Cred că ești pregătit să asculți discuția despre modestie. 🙂
1
Modestia bună e aceasta despre care vorbeai tu.Dacă vorbim de alt fel de modestie,deja intrăm în alte aspecte care nu mai au legătură cu modestia,din punctul meu de vedere.Mi s-a spus de câteva ori că ar trebui să fiu mai modestă.Mi-am dat seama că nu are de a face cu mine și cu faptul că celălalt are el complexele lui de inferioritate. Mi s-a spus și că ar trebui să spun lucruri pe care nu le cred,doar ca să se simtă ceilalți bine, adică să fac eu pe prostul să se simtă alții bine.Pe de altă parte mi s-a spus și că de ce nu îmi iau mașină scumpă,de ce nu îmi iau anumite lucruri scumpe, că așa ar trebui să fac.Aroganța e aroganța sub orice formă.Am întâlnit oameni cu funcții,care sunt aroganți pentru că au funcție,oameni care au memorat niște cărți,dar de fapt nu au înțeles nimic,care sunt aroganți pentru că au reușit să memoreze, oameni care au funcții normale,care sunt aroganți.De exemplu am întâlnit portar de ex.care e arogant, îngrijitoare curățenie,etc. Aroganța cred eu că e dată de sentimentul de nesiguranță și nu are legătură neapărat cu câți bani ai,cine ești,etc.Îți dai seama când un om plătește să zicem consumația din aroganță sau din generozitate.Am văzut la o întâlnire cu diverși antreprenori, specialiști din mai multe domenii,cum puneau problema aroganței și chiar ajunseseră să fie aroganți.Ceva de genul, domne,dacă eu am ajuns la un anumit nivel trebuie să fiu și arogant și ce mă fac că lumea mă percepe că fiind arogant.Păi începe prin a nu mai fi arogant, zic eu, lucru care m-a și distrat. În primul rând că nu ajunseseră la nici un nivel,că dacă ajungeau probabil își dădeau seama că nu e cazul să fii arogant,doar cumpăraseră niște cursuri de mii de euro și aveau impresia că au ajuns la un anumit nivel de înțelegere,doar pentru faptul că le cumpăraseră și le studiaseră. Ulterior,rezultatele lor financiare,au fost foarte proaste, adică au ajuns în faza de faliment,dar ei își permiteau să fie aroganți. Rezultatele lor în relații de asemenea foarte slabe, ajunseseră la divorț.Eu aș zice că toate astea s-au întâmplat din cauza aroganței.În momentul în care mi-au cerut părerea și le-am spus-o,m-au privit cu aroganță,și mi-au spus,că nu cred că se va întâmpla așa ceva.Fix ce am spus,s-a întâmplat.Dacă ai ajuns la un anumit nivel de înțelegere, nu devii arogant.Am întâlnit oameni care erau mult peste nivelul majorității,și nu erau aroganți.Circula pe Facebook o chestie la un moment dat ,,că viitorul secolului acestuia nu stă în a citi,ci în a înțelege,,! Majoritatea au impresia că dacă au citit,dacă au avut anumite rezultate,au experiență de viață,au și înțeles,dar de fapt nu au înțeles nimic,de aici provine și aroganța.Dacă înțelegeau,nu mai aveau nici sentimentul de nesiguranță.Am mai întâlnit pe cineva la un eveniment,care îmi spunea că nu am cultură deloc,că nu am auzit de el,că a citit foarte mult,că a scris foarte multe cărți,a colaborat cu foarte mulți oameni de succes, că e recunoscut,că are multe relații în străinătate,că e șef pe nu știu unde.Așa și?De ce simți nevoia să îmi spui mie aceste lucruri, pentru că nu e domeniul meu de interes? Într-adevăr omul citise, scrisese cărți,era șef acolo unde a zis,obținuse rezultatele pe care le obținuse,dar sentimentul lui de nesiguranță,nu dispăruse.Și indiferent că îl laudă alții,că e recunoscut,că îl apreciază alții, tot nu va fi mulțumit.Cel puțin așa cred eu.