Poate te numeri printre aceia care m-au auzit la prezentări sau conferințe vorbind adesea  despre antrenament. Despre cât de important este să îți asumi riscuri controlate, să ieși din zona de confort, dintr-un mediu unde te simți în siguranță.

Și cum mie îmi place să dau exemple din experiența personală, azi am să-ți povestesc o situație prin care am trecut (cu bine!) de curând.

Acum două săptămâni a fost Cluj Fashion Week. Am fost invitati la eveniment de către un prieteni apropiat, Ovidiu Lădar, cel care este și consultantul meu în materie de vestimentație.

Acest gen de evenimente nu sunt neapărat stilul meu și, probabil, nu aș fi participat dacă nu avea și el de prezentat o colecție Louis Purple, pregătită împreună cu echipa lui.

Eram foarte curios să văd cum se desfășoară o asemenea prezentare și ce au pregătit ei. Așa că le-am făcut o vizită în culise, înainte de prezentarea colecției.

În timp ce se îmbrăcau modelele care urmau să intre pe „catwalk”, îmbrăcați în costumele alese, eu povesteam cu Ovidiu și, așa ca-ntre prieteni, i-am zis în glumă: „Eu sunt îmbrăcat în Louis Purple tot. Am cămașa de la voi, pantalonii de la voi, paltonul, eșarfa, chiar și șosetele. Eu nu ar trebui să ies acolo!?” 🙂

Evident că am râs cu toții. Era o poantă bună. Doar că…  el m-a întrebat dacă într-adevăr vreau să ies.

Fără să ezit i-am spus “Da, vreau să defilez și eu acolo!”

Și pe măsură ce se apropia momentul respectiv, am început să am emoții.

Dacă ar fi să gândești „logic”, apare întrebarea: De ce să ai emoții, Zoltan, în condițiile în care ai vorbit în ultimii ani în fața a aproape 40 de mii de oamenii? Cu ce te afectează o sală cu aproximativ 200 de persoane, când nici măcar nu trebuie să vorbești?

Și uite așa ne stricăm relația cu propria persoană. Cu întrebări de acest gen… „Logice”.

A ieși din zona de confort NU înseamnă să faci lucruri neobișnuite, noi, sau periculoase.

 

A ieși din zona de confort înseamnă să faci lucruri unde STAREA ta este de disconfort.

 

Pentru mine este o obișnuință să vorbesc în fața a sute de persoane. Chiar și așa, am o stare de disconfort timp de câteva minute până când creierul meu scanează tot publicul, până când ne conectăm și ne „armonizăm”. Este un proces perfect normal și firesc

Însă… să ies pe scenă la o prezentare de modă, e cu totul altceva.

În primul rând, toți băieții aveau 1,80 înălțime, musculoși, aranjați, dichisiți. Iar eu, 1,68, simpatic, așa, dar total imperfect după standardele industriei.

Ei păreau să știe perfect ce au de făcut, fuseseră pe scena respectivă de mai multe ori în acea seară. Eu tot întrebam unde trebuie să mă opresc, ce trebuie să fac, până la un moment dat Ovidiu mi-a spus: “Fă ce vrei că oricum te descurci…”.

Asta mă stresa și mai tare.

Cătălin Botezatu era cel care dirija modelele și le spunea când să intre. Când m-am apropiat de el, i-am spus: „E prima dată pentru mine, te rog, fi tandru.” Am râs împreună și mi-a zis: „Acum!”.

Sunt obișnuit cu scena, cu oamenii. Cu o scenă care este doar a mea, pe care vorbesc, unde este liniște și sala este luminoasă. Acesta este contextul în care creierul meu emoțional se simte confortabil.

Aici, era o sală într-un întuneric total, reflectoare în ochi, de abia vedeam unde pășesc, muzica bubuia și eu defilam… Total opusul e ce era confortabil pentru mine.

Dacă ți se pare banal, îți recomand să încerci.

Rațional, totul este foarte simplu: intri, te învârți de două ori și ieși.

Emoțional, e cu totul altă poveste.

Ce vreau să înțelegi este că procesul se întâmplă la fel, în orice situație în care simți că emoțiile te iau pe sus. Te zbați, lupți cu propriile emoții, pentru că nu este „logic” felul în care reacționezi.

Și pare foarte simplu să ne dăm unul altuia sfaturi… „Ce e așa de greu? Ia o decizie și fă o schimbare!”.

Dar nu prea am întâlnit oameni care să nu se confrunte cu probleme pe care nu le pot rezolva sau în război cu o decizia pe care e greu să și-o asume.

Și cu toate acestea, refuzăm să vedem ceea ce este evident și nu avem niciun pic de respect față de această lume emoțională. Pentru că e mai simplu să spunem că nu are „logică”.

Ba da. Are. Și încă una mai simplă și mai naturală decât „logica” cu care ne împingem la limită, ne stresăm, ne agităm și îi disperăm pe cei din jurul nostru cu recomandări inteligente.

Logica asta arată destul de simplu:

1. Dacă nu ai trecut printr-o situație asemănătoare, va apărea teama și reținerea. Nu încerca să te convingi că nu ar trebui să apară, este normal. Cu cât te lupți mai mult, cu atât mai nasol va fi pe termen lung. Acceptă starea, spune-ți că este firesc și antrenează-te pentru a putea gestiona reacțiile corpului tău și ale minții tale la aceste emoții puternice.

 

2. Dacă ai trecut deja printr-o situație asemănătoare și nu te-ai simțit bine (câtuși de puțin), poți să te aștepți la reacții emoționale neplăcute. Din nou, nu încerca să te amăgești că „de data asta va fi bine”. Nu o să fie doar pentru că te-ai decis tu „logic”. Dacă în schimb, ai grijă de tine, accepți că nu îți este ușor, că ai nevoie de ajutor (din partea ta și poate susținere de la alții), o să iți fie din ce în ce mai bine în același context.Asta înseamnă să îți vindeci treptat trecutul.

 

Oricum ar fi, creierului tău nu îi va plăcea necunoscutul. Este firesc.

Ce poți face este să te antrenezi.

Am ales să urc pe acea scenă sau „catwalk”, pentru a avea o experiență diferită.

Am ales să am această experiență diferită pentru a adăuga la alte zeci de experiențe diferite, unde creierul meu se simțea amenințat.

Prefer să mă antrenez într-un mod intenționat, fiind în siguranță, pentru a ajunge să controlez această stare care se numește teamă.

Pentru mine dezvoltarea autocontrolului înseamnă să faci în viața de zi cu zi antrenamentul, nu citind seara o carte. Asta poate fi un antrenament mental bun.

Testul transformării tale nu va fi acasă, în pat sau la birou în timp ce citești.

Va fi în situații reale, cu oameni reali. Acolo ne dăm, cu toții, examenele.

Ca urmare, ori te pregătești zilnic „pe teren”, ori vei rămâne cu teoriile și vei pica examenul practic.

 

Tu ce alegi să faci?