154
Prima intrebare la care raspund, in aceasta conversatie suna cam asa:
“Cum pot separa partea de business de familie? Imi pun mereu obiective si imi fac un program si simt ca mereu familia intra peste.”
Raspunsul meu?
Descopera-l in episodul de aici!
Si ca sa nu te superi pe mine ca lansez “momeli” cum fac site-urile de barfe :), iti spun, pe scurt, care e raspunsul:
“N-ai cum sa separi partea de business de viata de familie.”
Dar ca sa imi intelegi perspectiva si sa aiba sens fraza de mai sus, e musai sa asculti episodul din #podcastuldeeq.
Auditie placuta!
P.S. Comentarii, pareri, intrebari, pe toate, le astept in sectiunea de comentarii, de sub episod. Imi scrii si tu ce crezi despre subiectul de aici? 🙂
154
Excelent 🙂
Spot-on podcastul, si la momentul potrivit!
Multumesc si astept partea 2 cat mai curand 😀
Vin toate asa pe rand… 🙂
Sunt de 7 ani intr-o firma in pozitia de angajat. Mi se dau sarcini si eu le rezolv. Deseori se cere prea mult iar eu resimt epuizatea. O alta consecinta e lipsa unei relatii in viata mea. Sunt inca tanar, la peste 30 de ani, dar simt ca daca continui tot asa nu se va schimba prea mult situatia. Si timpul trece. Doua intrebari:
– as putea cumva cere mai putin de la angajator, daca ne-am obisnuit cu un ritm de lucru alert ? Adica sa schimbam putin mentalitatea de competitie in a pune accentul pe creativitate si dezvoltarea indiviziilor ce formeaza echipa. Adica am devenit eficienti dar ne lipsesc calitati precum: toleranta la esec, conservarea energiei evitand proiectele ce nu aduc mare lucru ; relaxare cand ne apropiem de limita, renuntarea la judecati sau la gasirea vinovatului; etc.
– daca sunt format sa mi se dea sarcini si sa le execut; asta nu imi afecteaza capacitatea de a initia si inova ceva in viata mea personala? Cum dezvolt aceste calitati in acest context, unde nu mi se permite sa ies prea mult din tipare?
Buna, ma intereseaza un subiect care nu stiu daca are potential de subiect de podcast, dar stiu ca intr-un fel sau altul tot voi gasi raspunsul la voi. Intrebarea mea este: ce poti sa faci intr-o situatie in care barbatul de langa tine are un deficit al energiei masculine pe care nu il recunoaste/constientizeaza (ma refer concret la cazuri de impotenta sexuala sau performante sub limita bunului simt?)? Am intalnit personal cazul si am primit feedback si de la alte cunostinte, cu cazuri similare…barbati tineri, care pur si simplu nu reusesc sa mai faca sex. Daca ii spui direct, il traumatizezi, daca ii spui cotit, se face ca nu intelege…mai exista si varianta de a rezolva cumva problema, altfel inafara de a fugi si a cauta altul? Mai ales acolo unde vezi un potential in alte laturi ale persoanei, e pacat sa fugi doar pt ca nu se poate aborda chesiunea aceasta sexuala. Multumesc!
Lavinia, daca ne uitam la potentialul oamenilor, cu totii avem un potential imens, infinit. Daca ne uitam in schimb la ce anume sunt capabili oamenii sa exprime in viata de zi cu zi din potentialul lor, acolo se vede de fapt cine esti, nu in potential.
Problema pe care tu o descrii este a foarte multor barbati. Faptul ca nici macar nu isi dau seama ca sunt penibili, este un semn de egocentrism maxim.
Daca un barbat nici macar nu isi da seama ca este varza, atunci de acolo nu ai ce sa faci, decat compromisuri si apoi sa suferi ca el nu exprima “potentialul”. Daca consideri ca merita efortul, atunci in schimb este nevoie de rabdare si iubire neonditionata, dar cu termen. 🙂
Adica sa iti pui tu un termen pana cand ai rabdare si tolerezi inconstienta si egocentrismul. ))
S-a discutat despre cum daca crezi ca ai putea fi mai bun decat bosul tau atunci sa mergi sa iti deschizi tu o firma si sa dovedesti. Ma intreb daca acest lucru este realizabil in contextul ideii de privilegiu si oportunitati. Traim in societati unde unele persoane nu provin din aceasi cultura/situatie sociala/religie/rasa/sex si sunt tratate diferit, acestora le este automat mult mai dificil sa ajunga pe pozitia de “Boss” desi poate au o capacitate mare. Credeti ca exista o alta strategie in acest caz? Este poate o discutie mult prea complexa si prea in detaliu dar am vrut sa o ridic ca idee.
Diana, este interesant cum in doua comentarii consecutive apare o contradictie interesanta… pe de o parte vorbesti de o cultura unde se accepta “diferentele”, adica relatiile intre persoane de acelasi sex, pe de alta parte vorbesti de discriminare la job din cauza diferentelor de sex, religie etc…
Deci in ce societate traim pana la urma? Avem sau nu avem toleranta de fapt? 🙂
Faptul ca mainstream media ne-a convins ca unele lucruri trebuie facute intr-un fel si ca toti trebuie sa ne aliniem la niste asteptari, asta nu va schimba natura umana. Vor fi lucruri pe care nu le vom accepta pentru ca sunt impotriva firii biologice. Intotdeauna vor exista niste legi biologice pe care oamenii care se cred destepti incearca sa le ignore. De exemplu faptul ca degeaba fortezi un mar sa faca pere, chiar daca il altoiesti, in esenta va ramane mar, care are o creanga de par chiar daca tu ii spui de acum incolo “par”.
La fel cum degeaba incercam sa ne depasim instinctul biologic de a respinge ceea ce este diferit de noi sau faptul ca in orice haita, haita va tinde sa accepte doar membrii care ii sunt asemanatori sau cu care are interese comune.
De aici cred ca toata lumea poate sa traga concluziile. Una dintre ele este: nu este cazul sa incercam sa ne convingem ca totul trebuie acceptat in numele tolerantei, la fel cum nu este cazul sa respingem nimic in numele diferentelor.
Fiecare este liber sa faca ce vrea, dar nu exista ca ceea ce faci sa nu aiba consecinta. Poti sa ai ce religie, sex, profesie, educatie vrei tu, poti sa te comporti cum vrei tu, dar ORICE comportament va atrage CONSECINTE.
Oamenii vor sa se comporte cum vor ei fara sa aiba consecinte, adica altii sa nu se comporte cum vor, doar ei sa aiba libertatea sa faca asta.
E simplu. Daca alegi anumite preferinte sexuale, asuma-ti consecintele in functie de oamenii printre care traiesti. Daca iti alegi o religie sau profesie, asuma-ti consecintele.
Daca te comporti intr-un fel, asuma-ti consecintele.
De aici, ai de luat anumite decizii. Ori iti adaptezi comportamentul, ori te muti. In loc de asta, oamenii le cer altora sa isi schimbe comportamentul.
Ceea ce se petrece in lumea moderna se numeste IPOCRIZIE. Adica, eu iti cer sa accepti comportamentele mele, dar tu nu ai voie sa ma judeci, adica eu nu voi accepta felul tau de a fi. WTF? :).
Cu aceasta consider incheiat acest subiect despre toleranta si acceptarea celorlalti. Am o parere extrem de ferma legat de acest subiect asa ca nu incercati sa porniti o polemica pe tema tolerantei si mai ales a lipsei de toleranta in numele tolerantei, ca oricum nu voi tolera alte comentarii la acest comentariu! :))))
Au fost multe discutii pe tema energiei feminine si masculine si a diferentelor si atuurilor dintre barbat femeie(both awesome if they would just work together and respect eachother!) iar eu am o intrebare legata de relatiile dintre aceleasi sexe si cum ar functiona aceste energii in acel context. Realizez ca in Romania acest subiect este unul tabu dar sunt curioasa de parerea ta (pt ca locuiesc intr-o cultura in care am depasit intr-un sens sau altul aceste idei). Imi place foarte mult si rezonez cu ideile tale si incerc sa inteleg mai mult cum functioneaza altii.