Frica de eșec, frica de abandon, frica de vorbit in public, frica de a nu fii suficient de bun…ai tresărit la vreuna?
Primesc foarte multe întrebări despre acestea și nu numai. Adesea sunt în particular, la finalul unei conferințe, în ședințe de coaching, tocmai pentru că la oricare din ele se mai adaugă și teama de expunere. De a recunoaște că ți-e frică de ceva.
Acele frici care te blochează când ți-e lumea mai dragă, te sabotează în decizii, te fac să pierzi oameni din viața ta și te fac să crezi despre tine că nu reușești să treci de anumite limite. Acele frici de care uneori nici nu ești conștient că le ai.
Le cunosc și le-am trăit la rândul meu. Nu ești singur. 🙂
De aceea am decis ca noul episod din Podcast-ul de EQ, să fie despre temeri. O să-ți împărtășesc din experiențele mele și mai ales, o să-ți spun cum m-a ajutat Inteligența Emoțională să le gestionez mai bine.
Ți-am promis încă de la primul podcast că vom vorbi despre “de toate”.
Cu atât mai mult cu cât, sunt entuziasmat de cate ori inregistrez unul nou. E canalul unde “incalc regulile” si nu am un timp limitat in care sa vorbesc despre subiect. 🙂
Astfel, mă bucur că pot răspunde unor probleme cu care poate te confrunți și tu, dar n-ai avut ocazia să mă întrebi.
Și dacă tot a venit vorba despre întrebări nepuse, dacă simți nevoia să mă întrebi ceva legat de o teamă cu care te confrunți, te rog fă-o.
Scrie-mi într-un comentariu, mai jos, despre temerile tale. Găsim o soluție și pentru acelea. 🙂
Așa că dă play podcast-ului, fără frică.
Audiție plăcută!
Informatii deosebit de utile si frumos prezentate pentru care iti multumesc.
Scriu tocmai pentru a da curs invitatiei din final, referitor la o intamplare cand am avut emotii.
Fiind menbru toastmaster am participat la un concurs zonal, mai mult pentru experienta unui astfel de concurs. Desi am mai luat cuvantul la intalniri Toastmaster, nu mai fusesem intr-un concurs de genul. Totusi cea mai mare teama a fost acea ca subiectul despre care vorbeam nu era poate cel mai adevcvat temei concursului. Stima dupa cine urmam si imi amintesc cum pe masura ce discurul celui de dinainte mea se apropia de final, a inceput sa imi bata inima puternic. Tot mai puternic. Si am remarcat cum frica punea stapanire pe corp. Am simtit un nod in gat si stiam ca daca voi iesi in acel moment in fata imi va tremura vocea sau poate nu voi reusi sa scot decat niste sunete.
Waw mi-am spus… asta da reactie, in timp ce analizam frica care incet incet puna stapanire pe corpul meu.Inima batea sa-mi sparga pieptul aparent fara sa am vre-un control, se instalase un tremurat in membre, in special in maini, dar din cate imi amintesc fata nu exprima nimic. Remarcand astea m-am intors catre colegul de langa mine si i-am spus, surprinzator pentru mine, oarecum detasat:” Waw… ce interesant, simt ca ma ia panica. Simt ca sunt intr-un oment de paralizie.Imi e frica”. Imi era clar, asteptarile mele ma pregateau pentru un esec. Cu toate astea am constientizat momentul, privind din exterior si reflectand la ce se intampla. Panica, ok. Tendinta de paralizie, ok. Tendinta de a renunta, ok. Si mi-a venit in minte un citat: “Daca atunci cand iti e frica, nu ai curaj, cand sa mai ai curaj?”. M-am ridicat de pe scaun si am pornit spre scena cu toate ca tremuram si mintea parea ca s-a blocat. Nu mai stiam nimic din textul de doream sa-l spun, si mintea imi spunea ca tema pregatita nu este potrivita.
Am avut noroc… s-a sunat… era pauza 10 minute. Timp in care m-am mai adunat un pic. Si da, am avut emotii, s-au simtit. S-a simtit si faptul ca discursul nu era neaparat perfect pentru tema. Si ce daca… au fost persoane care ulterior m-au felicitat dar mai important au venit sa obtina mai multe informatii… Nu suntem perfecti si nici nu e de dorit sa fim perfecti, fiindca imperfectiunile ne pun sa interactionam, astfel incat sa ne corectam unul pe altul, unul prin altul.
Apreciez, Cosmin, că ai împărtășit cu noi experiența ta. 🙂
Îți recomand să reasculți podcastul și să te oprești asupra momentelor în care vorbesc despre sursa acestor frici. Și să încerci să te uiți în trecutul tău și în interiorul tău, să încerci să identifici când a început șirul evenimentelor. Când a fost prima dată când ai renunțat și de ce? Care este natura fricii? Că nu ești suficient de bună și vei dezamăgi pe cineva important pentru tine? Poate e o extensie a unui obicei de a începe lucruri și de a nu le duce la capăt?
Constat că cel puțin starea de fapt o conștientizezi. Cred că dacă stai puțin și te gândești, știi deja care este teama. Rămâne doar să o accepți ca să poți lucra cu ea apoi. 🙂
Eu am deobicei problema cu frica de a vorbi in public. In primavara am participat la o conferinta internationala unde am am avut de prezentat in fata unui public, si in engleza prezentarea mea. Desi, initial nu am avut teama pt ca ar fi trebuit sa prezint cu inca un coleg, si mai facusem asta, am aflat ca, colegul meu nu poate veni. Emotiile mele la aflarea acelei vesti au fost foarte mari, iar cand a venit randul meu au fost si mai cuprinzatoare. Am constientizat atunci emotiile si am inceput sa si gesticulez si totul a fost cursiv, nu perfect, dar cursiv. Ulterior, dupa cateva saptamani am avut de prezentat un proiect in fata unui profesor si a intregii clase, si am fost primul care a facut-o. Tot ce mi-a mai ramas este doar un trac pe care stiu ca il pot diminua prin antrenament. De regula, gestica ma ajuta foarte mult sa ma autocontrolez.
Buna seara. Da, m am tot observat si inca ma observ, si cred ca este primul pas catre inteligenta emotionala. Adica sa recunosc ce mi se ntampla per total. Acum, fiind vorba de frici , special cea ce vine din abandon, simt pur si simplu ca ma umflu, pe bune, tensiune la nivelul capului, inrosirea obrajilor, totul cu o intensitate maricica, 6 . Evident ca acum ma antrenez dupa ce am parcurs acest minunat curs a lui Zoltan si altele.Ce mi se pare, insa, surprinzator ca imi dau seama de reactiile corpului, emotiile mele dupa ce deja ma c am fura, ca sa zic asa. Eu folosesc ffff mult abecedarul emotional, il ador, cu ajutorul acestui instrument ma repun in linie dreapta pt ca mai apoi sa ma dau efectiv un pas in spate si sa zic stop punandu mi intrebarea ce depinde de mine sa fac in aceasta situatie , ca si solutie, fiind deja iesita din emotiile alea. Multumesc Zoltan, cu toata recunostinta, pt informatiile care cu siguranta imi sunt de folos . Ne este atat de necesara Inteligenta emotionala pt a iesi din diversele pozitii din care actionam
Salutare!!!! Ma bucur nespus ca am ajuns sa vorbim despre frici! Sincer nu stiam ca avem atat de multe frici pana acum 2 ani cand am inceput sa citesc carti de dezvoltare si am descoperit ca am multe frici de care nu eram constienta! In momentul de fata chiar am o situatie si un ajutor din partea ta ar fi foarte util pentru mine! Am un job si pe langa imi pun pe picioare un business! In prima faza am observat o frica de esec, daca nu imi iese din nou (de 2 ani muncesc sa l pun pe picioare cu nu f mare succes) daca nu o sa reusesc, daca nu o sa fac fata unei conversatii, daca mesajul pe care eu vreau sa l transmit nu se intelege, etc; apoi am descoperit si o frica de succes, daca voi reusi si nu pot face fata, daca nu pot duce atat de multa responsabilitate, daca voi pierde tot ce am construit, daca va pleca toata echipa pe care am construit-o! Si in momentul asta cand scriu nu mi vine sa cred cat de mult ma autosabotez! Intr-una din zile, cand mi-am inceput ziua foarte bine, am citit, mi am planificat ziua, am ascultat muzica si am meditat putin; efectiv m-am surprins cum imi cream scenarii cum ca iar nu voi reusi, acea persoana nu-mi va raspunde la telefon, nu va veni la inatalnire, daca va veni nu vom fii pe aceeasi lungime de unda,iar ma voi dezamagi pe mine, pe partenerii mei, ma voi simti din nou o ratata, scenariul asta merge mult mai departe pana cand chiar devine absurd! nu mi vine sa cred ce monstru apare in mine exact in momentul in care sunt pregatita sa actionez si ma vizualizez reusind! Ce pot face Zoltan?
Alexandra, ce te poate ajuta în astfel de situații este ca atunci când în capul tău se creează un scenariu…să-l duci până la capăt. 🙂 Și când spun asta, mă refer să te gândești la toate rezultatele sau consecințele pe care ți le imaginezi tu în cazul unui succes sau eșec. Frica ta este de necunoscut. De faptul că nu poți anticipa mai departe de unde ești acum, doar trăind acele lucruri și să vezi ce se întâmplă. În momentul în care creierul tău înregistrează toate posibilitățile, se mai relaxează. Pentru fiecare scenariu bun sau rău, gândește-te la soluții pentru situațiile de care te temi că nu vei avea control. Vei observa pe măsură ce faci asta, că de fapt nu se poate întâmpla nimic peste care să nu poți trece și că de fapt, ești pregătită să faci pasul. Ai încredere în tine. 🙂
Multumesc Zoltan!
Superb Zoltan!
Si eu vorbesc copiilor despe I.E.la orele de Psihologie. Am și scris despre, într-o carte.
Nu știi ce emoții au unii când vorbesc cu psihologii…. Psiholog Adrian Orban
Curs foarte util chiar si pentru noi adulti ,multumesc ca v-am gasit
Parca noi adultii avem fricile mai crancene decat copii sau uneori mai “ciudate”… 🙂
Buna! Cum scap de frica sotului meu chiar daca sant departe si sant constienta ca nu poate sami faca rau totusi mi teama sa iau o decizie pt mine fiind invatata 14 ani sa nu pot sami spun parerea de teama sami doresc cv de frica pt ca niciodata nu rea de acord si ma facea sa cred ca nu sant in stare de nimic fara el asa ca am decis sa plec si sami demonstrez mie ca pot sa-mi castig traiul singura si totusi am o frica ma panichez cand tre sa iau o decizie de ex.sa introduc actele de divort pt ca nu mai avem nimic in comun inafara de amenintari din partea lui cum scap de frica asta care imi provoaca atacuri de panica ,spasmofilie si stari de rau?!
Mona, din simplul fapt ca scrii in stilul si ritmul in care scrii, imi dau seama ca ai o agitatie constanta in mintea ta legat de acest subiect (cel putin). Nu te astepta sa poti face ceva, atat timp cat nu ai claritate legat de ceea ce vrei de fapt. Singurul mod in care poti scapa de frica este sa ai planuri si strategii pentru gestionarea eventualelor amenintari sau probleme. Dar cum spuneai si tu, daca 14 ani ai fost invatata sa nu iti spui parerea si cu teama de a te exprima, nu te astepta ca acestea sa treaca peste noapte.
Cel mai eficient in acest gen de situatii este sa ceri ajutorul cuiva care te poate proteja (chiar si fizic, de exemplu politia daca situatia este foarte grava).
In acelasi timp, daca ai ajuns ca de la gandurile tale sa ai stari de rau fizic, inseamna ca ai si tendinta sa exagerezi si sa dramatizezi posibilele amenintari.
Cere ajutorul cuiva care te poate sustine emotional, dar apuca-te sa iti cresti increderea in tine si mai ales claritatea mentala… de acolo incepe totul, de la claritate, structura, organizare.
Descrierea pe care ai facut-o este un fenomen clar de deturnare emotionala, fara nici un fel de componenta rationala. Cand stii mai clar ce vrei, ai planuri sa gestionezi consecintele si eventualele probleme care apar, atunci poti spune ca esti stapana pe o situatie…