Într-o perioadă în care emigrarea părea să fie singura și cea mai bună soluție pentru tinerii români, eu am decis că ar fi potrivit să îmi dezvolt un business.
Reușisem să adun o sumă de bani, din varii contexte, și eram convins că trebuie să îi investesc. Nu erau mulți, dar planul meu era să completez acea sumă cu un împrumut și să îmi deschid propria afacere.
Scopul?
Clar si declarat: să fac mai mulți bani!
Ca orice antreprenor la început de drum, aveam idei. Aveau și alții idei despre ce să fac cu banii mei. Chiar sora mea avea o dorință pe care mi-a împărtășit-o: voia să aibă sala ei de fitness. Împreună am fi dezvoltat o afacere de familie, în care eu eram investitorul, ea se ocupa de afacere în sine, eu câștigam raportat la investiția mea, ea avea un loc de muncă și făcea ce îi place. Toată lumea fericită!
În principiu…
Înainte să începem munca efectivă, eu fusesem o perioadă la singura sală de forță din orășelul în care locuiam. Nu mi-a plăcut. Am dat acolo peste aparate improvizate, sudate din fier, fără duș, fără mochetă… Condiții deloc în regulă, dezamăgitoare și unele chiar la limita dezgustului.
Din cauza sau datorită… depinde cum privești situația, faptului că am văzut cum NU vreau să fie sala de forță la care să merg zilnic, am hotărât că sala mea de fitness va fi cu totul altfel.
Ca orice antreprenor la început de drum, înainte să încep investițiile, am făcut un „studiu de marketing”. Nu puteam să încep așa, oricum, o afacere.
Așa că am mers la câțiva prieteni, amici și cunoștințe, despre care credeam eu că aveau să fie clientul ideal și cu entuziasmul meu specific, am întrebat:
„Dacă aș deschide o sală de fitness, dotată, și cu vestiar, și cu dușuri noi, și cu aparate noi și curată… ai veni la sala mea? Ai plăti pentru asta?”
Fără excepție, toți au zis că ar veni și ar fi minunat să avem o sală așa în oraș.
Studiu de piață aveam, bani știam de unde și cum să iau, ideea exista. A început munca, am făcut tot ce ne-am propus. A venit ziua deschiderii, entuziasm și curiozitate și… nimic.
Sala a fost deschisă în fiecare zi, mai multe săptămâni, avea program de dimineața până seara, dar… nimic.
Și-am făcut-o altfel: am cumpărat mochetă, am fixat oglinzi pe pereți, am cumpărat echipamente noi. Am făcut vestiare, iar în fiecare vestiar exista duș și dulăpioarele aveau cheie.
A ajuns să fie o investiție considerabilă, la final. Iar chiria era și ea pe măsură…
Din punct de vedere business, a fost un eșec. Nu doar că nu am amortizat investiția, dar nici măcar sora mea nu a reușit să adune un salariu minim pe economie.
După câteva luni, am înțeles că nu va funcționa. Ne-am resemnat și am vândut din aparate, am reușit să recuperăm o mică parte din investiție, iar restul banilor s-au pierdut… în eter.
Am învățat multe lecții din acea experiență. Iar cea mai dură, a fost lecția empatiei.
Noi, oamenii, ne așteptăm ca ceilalți să se comporte, cu toții, în conformitate cu ceea ce credem noi. Cu valorile noastre. Cu felul nostru de a fi și a trăi. Adică… dacă mie mi-ar plăcea să am o sală de fitness pusă la punct, e clar că tuturor le-ar plăcea asta! Ar trebui să fii prost să nu…
Ghici ce?! Nu este deloc așa.
Oamenii au preferințele lor, alegerile lor, iar în majoritatea cazurilor acestea nu au nicio legătură cu așteptările sau preferințele tale.
De empatie aveam nevoie atunci când am făcut acel studiu de piață. O empatie fină m-ar fi ajutat să îmi dau seama că răspunsul lor afirmativ legat de ideea mea, nu era despre sala de fitness. Era doar entuziasmul meu, transmis lor.
Empatia înseamnă să te poți detașa de preferințele și de emoțiile tale, tocmai ca să înțelegi lumea emoțională reală a celorlalți.
Empatia nu te lasă să pui filtrele tale personale asupra celorlalți, să te aștepți ca ei să fie, să se comporte și să acționeze cum ai vrea sau cum crezi tu. Când faci toate astea, te îndrepți încet, dar sigur, spre dezamăgire. Pentru că tu te-ai amăgit. Tu te-ai așteptat de la alții să facă ce și cum vrei tu.
Empatia adevărată te va ajuta să fii realist, te va feri de dezamăgiri și te va ajuta să știi la ce să te aștepți. Te ajută să recunoști reacțiile, preferințele și emoțiile celuilalt, fără să încarci un alt om, cu preferințele, așteptările sau reacțiile tale.
Își dai seama ce super-putere e asta? Îți poți închipui câte situații tensionate ar fi mai ușor de dus, dacă ai fi empatic? Realizezi de câte dezamăgiri ai fi putut să fii ferit sau ferită, dacă te foloseai de empatie, în relația cu acei oameni care spui că te-au dezamăgit?
Nu știam de adevărul acesta. Mă interesa “EUL” meu. Ieram foarte apatic, răutăcios. Acum încep să mă deschid încet dar știu sigur precum o floare de nufar. Mulțumesc!
Succes Corneliu in transformarile tale!
Îți mulțumesc Zoltan pentru împărtășire! Sincer, citind materialul m-am întrebat și ce ar fi trebuit sa faci diferit? Și eu as fi procedat la fel…. Cred ca toți cei care foloseau acea sală fără dușuri gândeau la fel, chiar ai empatizat cu ei, doar ca experiența pentru tine a fost marcantă, experiență care te-a adus unde ești, zic și eu.
Mă gândesc că și ei au empatizat cu adevărata ta nevoie???.
Te îmbrățișez! ??♀️?
Asa ne derutam de multe ori in procesele de comunicare fara sa ne dam seama… 🙂
Foarte interesant articolul. Asa este oamenii nu spun merem ce gandesc. Cand sunt intrebati ei dau un raspuns care sa fie pe placul celui care a pus intrebarea. Felicitari pentru articol !
Multumesc Florin! 🙂
E intr-adevar mare lucru sa te poti detasa de propria perceptie asupra lumii si sa poti intelege perceptia altora, mai ales cand este diferita sau chiar opusa fata de a ta. Unii nu devin niciodata constienti de asta. Auzi (sau chiar iti spui) adesea, despre alte persoane: “Oare cum or putea sa gandeasca asa? Oare cum or putea sa faca aia sau ailalta?”. Pentru mine, de exemplu, actiunile si modul de gandire ale altor persoane erau efectiv de neinteles (pe principiul enuntat de tine, “ar fi prost sa nu…”), pana am realizat ca le raportam la standardele MELE si la sistemul MEU de valori. Cand am facut un pas in spate si mi-am zis “ok, asta cred eu, nu sunt toti ca mine, hai sa incerc sa ma pun in papucii celuilalt”, lucrurile s-au schimbat radical in bine, cel putin la nivel de comunicare.
Foarte bine punctat Andreea! Empatia incepe cand intelegi ca ceilalti sunt DIFERITI de tine. 🙂
Buna, foarte interesanta legatura intre lipsa empatiei si dezamagire.. Cum facem sa empatizam cu ceilalti, sa lasam deoparte filtrele noastre? Multumesc.
Elena, nu prea le poti lasa deoparte, important este sa fii constient de ele. Cu cat iti cunosti mai bine propriile filtre, cu atat esti mai obiectiv legat de ce traiesc ceilalti. De asta empatia se bazeaza pe autocunoastere.
Sala cealalta de fitnes functiona in continuare? De ce? Avea preturile mai mici? Empatie inseamna sa il “vezi” pe celalalt? E greu, pt ca trebuie sa acceptam ceea ce vedem, iar eu nu accept intotdeauna, iar uneori nu il inteleg pe cel de langa mine…
Raluca ai foarte multe intrebari intr-una… Articolul nu era despre strategia de marketing a unei sali de fitness, asa ca nu o sa raspund la intrebarile acelea. Legat de Empatie insa… De exemplu faptul ca ai pus intrebarile in combinatia in care le-ai pus, denota faptul ca nu te-ai gandit oare ce intelege altcineva din ce ai scris acolo. Probabil ca in modul tau de comunicare te intereseaza atat de mult ce te intereseaza pe tine incat nici nu iti pui probleme oare ce il intereseaza cu adevarat pe celalalt. NU trebuie sa acceptam tot, dar ar fi interesant macar sa ne intereseze ce este in acel “pachet” pe care il respingem… asta inseamna empatia oarecum in contextul intrebarilor tale. 🙂
De multe ori insa ,atunci cand ni se cere o parere nu vrem sa jignim persoana care ne-a cerut aceea parere,si pentru a evita un conflict spunem exact ca ea
Adica mintim d emulte ori… 🙂
Mi-a placut foarte mult articolul tau, te inteleg pentru ca am trecut printr- o experiență asemănătoare cu un cabinet cosmetic. Toți prietenii te încurajează, îți dau sfaturi iar cand te astepti să-ti calce pragul ori sunt foarte ocupați, ori se așteaptă să le faci servicii gratuite. Îți mulțumesc pentru sinceritate, daca n-ai fi trecut prin asta nu erai azi aici.
Experientele noastre trecute ne fac sa fim cine suntem. Cu cat invatam mai multe din ele, cu atat ne depasim mai mult limitele. 🙂
Zoltan, prin tot ce faci,esti un exemplu ptr mine si pot citi pe nerasuflate toate articolele tale
Felicitari si fir intins!!!!!
Mutumesc mult!
Asta e povestea noastră/a mea, în privința așteptărilor. Și mai e încă ceva. Credința personală că lucrurile trebuie să fie așa cum le vedem noi, că trebuiesc făcute așa “cum scrie la carte”, aduce frustrări. Pa, pa empatie.
Da, am încercat să vin în întâmpinarea dorințelor celuilalt însă din perspectiva mea, cum am crezut eu că gândește, deci își dorește celalalt. Empatie fără să spui ce simți nu cred că e empatie, e doar ce cred eu ca vrei tu și /sau modul în care vrei sa fie făcută o treabă… deci cum scriai și tu, doar să-l încarc pe celalalt… Pfffiu, ce conștientizări!!!
:))
Bună ziua! Interesant articol! Sunt o persoană care empatizeaza mult cu cei din jur, îi ascult, îi înțeleg și sunt la sentimentul lor. De aceea am impresia că si altii ar trebui sa faca asta cu mine vazandu-mă, cunoscându-mă, însă nu e așa…Am o stimă de sine scăzută si am nevoie de multă încredere si empatie. Cum sa fac sa nu mai am așteptări din partea celorlalti si sa ma incurajez singură ori cum sa accept lipsa de empatie a unor oameni cu care eu empatizez? Multumesc frumos, Zoltan!
Ana, pentru orice fel de stabilitate in relatiile cu ceilalti, este important sa iti fie clar sistemul de valori. Sa stii ce este important pentru tine si sa analizezi fiecare decizie, sa verifici daca te indeparteaza de valorile tale sau te apropie. De aici stii unde sa stabilesti limitele.