Podcastul pe care ai sa il asculti de data asta nu este unul… amuzant. 🙂
Nu este deloc episodul in care sa alimentez scuze, starea de victima sau ne-asumarea responsabilitatii.
Nu, nu este un episod in care vorbesc despre parenting, despre cum sa iti cresti copiii sau despre greselile pe care adultii care ne-au crescut pe noi le-au facut, desi e foarte mult despre copii.
Este un episod in care indraznesc sa vorbesc, cu iubire, dar ferm, despre:
- ce este rusinea, ca stare emotionala;
- ce impact are, asupra unui copil, un parinte care ii repeta de nenumarate ori ca ar trebui sa ii fie rusine;
- cum arata un adult care a fost crescut intr-un mediu in care “rusinea” era pedeapsa pentru orice nu era “la locul lui”;
- in ce fel rusinea de acasa, devine “bullying-ul” (batjocura) de la scoala, pentru copii;
- cum “cari” starea de rusine dupa tine, in viata ta, si nici macar nu realizezi ca faci asta;
- cum se poate ca rusinea sa te impiedice sa faci bani, performanta in cariera sau sa ai succes in afacerea ta;
- cum intreaga ta relatie cu figurile de autoritate este marcata de felul in care gestionezi, tu cu tine, in tine, rusinea.
Da click mai jos si fa-ti timp sa asculti atent. Nu te grabi. Nu derula. Nu sari peste nimic.
(ca-ntotdeauna, astept comentarii si intrebari, in sectiunea de comentarii – fara rusine! 😉 )
485
Mulțumesc pt remember:), pt autodestainuiri, pt constientizari și felicitări! Da, se poate depăși sentimentul de rușine prin lucrul cu tine, prin asumare, prin confruntare,empatie, răbdare( mie mi-a luat 2 ani și mai am de lucrat la el:) dar o fac ceva mai relaxat, nu o spun.. indiferent de consecințe ci în provocarea lor și. .a mea:) pt ca am realizat ca toate rusinile astea sunt și ale celorlalți, fie ele simțite, trăite, integrate, aplicate,manifestate,etc. perpetuate intr-un fel sau altul, intro sau extro). Și da, sunt părinte(cam de varsta ta)și am greșit fata de copilul meu prin acel sa-ti fie.., dar cu siguranță o voi face mai puțin de ACUM. Te pup, va pup si va îmbrățișez pt tot ceea ce faceți pt voi și pt alții. Mulțumesc!
Ma bucur ca la randul tau ai reusit sa mai depasesti acest sentiment neplacut cu siguranta asta il va ajuta si pe copilul tau sa si le depaseasca mai rapid! 🙂
Ego-ul nostru nu suporta starea acea de a nu te simtii bun si mascam asta prin pozitie si/sau tot felul de “texte”care sa ne faca(partial)convinsi ca am gasit solutia perfecta,cand defapt starea emotiva de “rusine”este prezenta in interiorul nostru.
Eu, niciodata,n-am povestit nimanui subiecte care ma faceau sa intru in starea de “rusine”.
De ce simtim “rusine”sau radem de rusine cand ni se povesteste despre “educatia sexuala”in scoli sau…diferite alte lucruri ?
Multumesc de podcast,folositor si pe intelesul tuturor!?
PS: l-am pus pe PDF ca sa-l reascult.
Ai spus că după o vârstă nu ar trebui să dăm vina pe educație și că ar trebui să ne luăm viața în piept și să trăim așa Cum ne dorim, sa facem conștient schimbarea. Înțeleg asta dar uneori pare că nu e chiar așa și mi a venit în minte următoarea comparație :uneori parcă educația în primii ani este ca și când am vorbit în franceza 20 de ani și deodată ar trebui să vorbești în engleza, ff greu.Nu știu dacă prin aceasta comparație înțelegi ce vreau sa spun.Adică uneori educația ne -a dresat așa de tare încât la nivel profund nici nu Îți dai seama că te ia tarâs. Poți sa faci conștient niște schimbări dar alea grosolane care se văd din avion ?dar cele de finețe ne vor urmari toată viața fără sa știm. De aici, cred eu, pleacă ideea aceea ca putem deveni cea mai buna varianta a noastră. Varianta este ceea ce se mai poate șlefui după brutul lăsat de intervenția părinților (pe care tot noi i am ales undeva, candva)
☺
Carmen, sunt de acord ca schimbarile sunt greu de facut, dar pot fi facute. Cel mai greu mi se pare sa constientizez modul in care “functionez” pentru ca apoi sa pot decide ce vreau sa schimb. Pe mine m-a ajutat foarte mult sa ma transform personal, programul lui Zoltan “Back to Yourself”. Am cumparat programul in urma cu un an si jumatate, mi-a prilejuit multe momente “aha!” si m-a ajutat sa ma transform atat fizic cat si emotional (in foarte bine, desigur). Cateodata ma compar cu cel care eram la inceputul lui 2017 si nu imi vine sa cred 🙂
Pe aceasta cale, Zoltan, un mare Multumesc!
Catalin, inainte de toate, felicitari pentru transformarea ta si ma bucur ca “Back to Yourself” a facut parte din proces. Ma bucur cand mai interveniti si voi, cei care ati facut transformari, sa ii inspirati si pe ceilalti. Multumesc! 🙂
Și eu sunt în program.Și, da asta este cel mai greu, sa ți descoperi șabloanele de aia ziceam că e greu sa le vezi pe cele fff subtile.
Mulțumesc!
Cum pot sa sterg mesajul meu?…cred ca nu era bine ce am scris. Ai spus ca putem pune intrebari…
PS:nu voi mai lasa comentariul pe blog.
Ești singura care si-a recunoscut “bârnă din ochi” si vrei sa stergi?! Tocmai ai făcut ce trebuie, anume te-ai autodiagnosticat, ai acceptat ca ai o problema si când sa treci la “tratament”, regreti si arunci totul la gunoi?!!
Servus, voiam sa va multumesc pentru acest podcast, mi-a “picat la fix”. Spun asta in ideea ca am o fetita de 7 ani pe care o cresc singura de la varsta de 11 luni, tatal ei este putin implicat in educatia si cresterea ei, deoarece prioritatiile lui sunt putin ravasite, dar…fetita a trecut de clasa pregatitoare, cu extrem de mult greu, si-a facut o singura prietena, vine acasa si imi povesteste ca fetele i-au spus, i-au facut, invatatorul nu a facut, nu a spus, etc. si in acest context am “trait” cu ideea ca sistemul de invatamant la noi e prea dur, comunist, etc…ca acum sa imi dau seama ca as putea sa ma uit “la mine in ograda” inainte sa dau vina asa usor, sa incerc sa ii intaresc fetei increderea in ea si daca nici asa nu merge schimbam tara si sistemul de invatamant :)). Va multumesc pentru tot ce faceti si cum ne ajutati sa deschidem ochii
Ai mare dreptate, “sa-ti fie rusine” e un sablon care face atat de mult rau sufletului. Ma bucur ca la cei 50 de ani mai pot descoperi lucruri noi (desi suna ciudat) ce ma ajuta sa ma descopar; sa vad viata altfel si sa-i ajut pe cei ce-mi cer parerea. Ca adult cea mai mare rusine, a fost sa spun – “sunt divortata” ca mai apoi , dupa vreo 4 ani sa spun “prietenul meu e mai tanar cu 9 ani”. Azi am ajuns sa spun linistita si increzatoare, simplu- ca “e sotul meu”. M-au ajutat mini podcast-urile tale si le astept si urmaresc pe cele viitoare.
Multumesc pentru subiect si apreciez exemplele personale pe care le introduci in discutii de fiecare data. Am o singura rezerva legata de subiectul din acest podcast, si anume cand unii (re)actioneaza fara bun-simt si nu au o problema cu asta.
Foarte interesant si constructiv. Mi-a placut, dar – as zice eu – are si rusinea rolul ei. De ce spun asta? Din doua motive:
1.Acolo unde nu mai exista nici macar un minim de ambtie personala, n-ar strica un minim de jena in a te lamenta continuu, asta insemnand, inainte de toate, ca iti asumi si partea ta de vina pentru situatia demna de compasiune in care pretinzi ca esti obligat sa traiesti exclusiv din vina altora.
2.Si nerusinarea poate sa faca la fel de mult rau. Si nu doar tie insuti!
Lu, nu pot sa spun neaparat ca sunt de acord cu tine la acest capitol, intr-adevar, fiecare stare are rolul ei si fiecare isi foloseste starile cum stie mai bine. Interesant este ca tu la ce te-ai gandit imediat, este sa folosesti rusinea pentru a-i “scoate” pe unii din tarea de lamentare… unde este limita? Pentru ca daca masuram lamentarea, minimul de ambitie si vinovatiile, vreau sa stiu unde trasezi limita si de unde iti asumi sa folosesti rusinea? Pentru ca si parintii care folosesc acest concept si stare, o fac convinsi fiind ca “educa” copilul… doar ca idee…
Legat de al doilea exemplu, este o diferenta intre lipsa rusinii si nesimtire. La ce faci tu referire ca “nerusinare” cred ca este de fapt lipsa de bun simt sau nesimtirea…
Unul dintre visele mele de groaza care se repeta din cand in cand, este ca ma trezesc gol golut fara haine – fara papuci intr-un loc public, pe pietonala in centrul orasului. Nu stiu cum am ajuns acolo, stau ghemuit, incercand sa-mi acopar zonele intime, stiu ca arat jalnic. Sentimentul care ma cuprinde e o rusine imensa. Nimeni dintre oameni nu vine sa ma ajute, sa-mi ofera un sacou sau un palton, cu totii se uita la mine cu mila si retinere, ceea ce ma deranjeaza.
Trebuie sa ajung intr-un anumit loc, dar nu stiu cum sa trec printre oameni cat se poate pe neobservat, si incep un dialog cu mine:
-ok! ce ma deranjeaza dincolo ca mi-e rusine?
-ma deranjeaza privirile trecatorior… intr-adevar arat foarte jalnic,… ca omul jumatate chel care-si incearca sa-si acopere crestetul cu cele 2-3 firicele de par ramase
-ma deranjeaza ca nimeni nu-mi vine in ajutor
-daca nu fac nimic, ramin in continuare in situatia aceasta jalnica
-ce ar fi daca m-as ridica, as lasa bratele jos, si cat se poate intr-un mod natural sa traversez?? ? doar cateva secunde-minute dureaza…
-dar cu o astfel de atitudine n-o sa fiu provocatoare…
-ba da! Mai bine sa fiu provocatoare decat victima….altfel n-o sa ajung unde doresc.
Pana la urma ma ridic, imi las bratele jos si pornesc. Oamenii se uita la mine cu neintelegere. Ma cuprinde un sentiment ciudat, nu stiu sa definesc foarte precis, un fel de bucurie, mandrie ca am avut curaj sa ma ridic, sa infrant rusinea, si sa pornesc in drumul meu. In clipa urmatoare vine cineva la mine sa ma acopere cu un sacou, dar eu refuz.
Sub “haina” cu totii suntem la fel de vulnerabili, pt care nu trebuie sa ne fie rusine.
In general nu ne place sa ne “dezbracam”, sa devenim vulnerabili. Autenticitatea, sinceritatea, ambele sunt o forma de “dezbracare”, de acceptare a cine esti si cum esti 🙂