Mie nu imi plac paianjenii si am frica de inaltime.
Cu toate astea, reusesc sa nu mai omor paianjenii din jur si am lucrat ca alpinist utilitar, adica am facut tencuiala decorativa, agatat in coarda la inaltimi echivalente cu zece etaje sau chiar nouazeci de metri inaltime, in Salina Turda.
Cum se poate sa faci asa ceva, cand tu ai frica de inaltime?
Raspuns: cu ajutorul inteligentei emotionale. 
Fricile si chiar si fobiile sunt stari emotionale, declansate si controlate de “creierul emotional”. Si, cum probabil stii deja, acest creier emotional are dreptul sa preia controlul asupra intregului corp, de aceea, cand traiesti o frica puternica, ti se blocheaza corpul si ai impresia ca nu il controlezi.
Orice senzatie de acest fel este o reactie emotionala.
Si tocmai de aceea, inteligenta emotionala poate fi folosita in tratarea fobiilor.
Da click pe link, si asculta discutia, acum:
Eu stau la bloc,dar de fiecare intru in apartament foarte subtil uitandu-ma pe sus,de la usa de intrare pana la camera si/sau baie.Recunosc ca aceasta fobie de paianjeni am mi s-a dezvoltat din copilarie cand mergeam la tara,la strans de cartofi sau cirese:))
Si acum mai am aceasi fobie de paianjeni,e groaznic,sa ma vedeti….:)))
Asa ca le intele pe fete:)
Felicitari,Zoltan ca ai ales sa vorbesti despre acest subiect important.
Mai mult,NUCRED ca pot fi tratate aceste fobii.:))
Stiu ca nu e un exemplu poate foarte concludent, insa asta a fost primul lucru care mi-a venit in minte, la intrebarea de final al lui Zoltan:
Cand eram in clasele 5-8 venea un carusel la zilele orasului, care se numea “breack dance”. Un carusel care la prima vedere imi era frica sa ma dau in el. Intr-o zi insa am fost cu 2 colegi, dintre care unul voia sa se dea, iar celalalt radea de mine ca nu as avea curaj. Astfel m-am gandit pe moment in felul urmator: “ma…nimeni nu a murit pana acum in Bacau dandu-se intr-un astfel de carusel…n-oi fi eu chiar primul…daca nu mor, e ok…daca se intampla sa vomit….am mai vomat eu in viata asta”. Avand dialogul asta interior, am prins curaj (la suprafata, ca in interiorul meu inca era frica prezenta), m-am urcat impreuna cu acel coleg ce voia si el sa se dea, m-am dat, si din acel moment a devenit chiar caruselul meu preferat, placandu-mi la nebunie! Ba mai mult, culmea, colegul ce radea de mine la inceput, era acum in postura in care el nu avea curaj sa se dea!
Foarte fain exemplu Cristian legat de cat de mult ne influenteaza dialogul interior in deciziile noastre! Felicitari!
Multumesc…cu o mica corectie…Ciprian 😀
Buna !
Eu nu am frica de paianjeni , am o superstitie legata de aceste insecte , nu-I omor pentru ca ar aduce ghinion .
In schimb am dezvoltat o alta frica , pana sa am permis de conducere urcam in orice masina fara sa realizez la cate ” pericole” ma expuneam , referitor la viteza , distras atentia , etc ; am permis de 10 ani dar de 3 ani imi este groaznic de frica sa merg intr-o masina condusa de altcineva , starea pe care o simt este aproape de sufocare , ma ia groaza, mi se deruleaza in minte atatea flash-uri ca nici nu-mi dau seama de ce imi e frica . Daca este vorba ca fetita mea sa ajunga undeva si este musai s-o duca cineva ……. nu exista , am ajuns pana acolo ca nu i-am dat voie sa urce in masina cu taica-su ( care e un sofer f atent , precaut , nimic de reprosat , doar ca ptr el o bere in timpul zilei e ca si o limonada , iar eu innebunesc ) . A fost un episod in care trebuia sa duc fetita la medic , am coborat toti trei din bloc iar la masini el a spus ca nu-I femeie sa stea cu copilul in fata . Eu m-am dus cu fetita la masina mea , dupa un circ teribil el ne-a urmat cu masina lui iar la intoarcere fetita a vrut sa vina cu el , nu am avut incotro , dar am ajuns acasa sufocata .
Referitor la ceva ce ati mentionat in podcast , frica isi are originea in 2 episoade violente din trafic in care el a fost implicat si eu eram in masina .
Probabil ca va veti amuza teribil de povestea mea dar e pura realitate !
Adnana, nu stiu zau daca e de amuzament, nu cred ca iti este usor, oricum ar fi! Important este sa ne putem stapani aceste porniri, deoarece altfel ne strica viata in multe situatii, in special in relatie cu altii care nu au aceleasi frici si poate nici nu reusesc sa le inteleaga din diverse motive…
Si eu am acele 2 frici: de paianjeni si de înălțimi. Cand eram mica frica de paianjeni era mai accentuata si a aparut probabil pentru ca am vazut de cateva ori secvente in filme de groaza cand se urcau paianjenii pe oameni si ei urlau si intrau paianjenii in gura etc. Acum am atenuat aceasta frica vazand ca nu mi-a facut nimic niciun paianjen si am zis ca de ce sa imi fie chiar asa frica? Trebuie sa fiu mai stapana pe mine si sa nu las sa ma controleze o frica. Astfel ca acum simt o stare de disconfort, dar nu e frica, ci mai de graba mi-ar fi scârba daca s-ar urca pe mine. Daca nu ma atinge si nu e aproape de mine nu am treaba. Pot sa il iau jos.
Frica de înălțimi este controlabila daca nu ma uit in jos. Trec pe un pod sau in excursii prin munti cand fac cate un traseu pe marginea prapastiei, fara sa ma uit in jos si tinandu-ma de ceva din partea opusa prapastiei si e doar o stare de incordare pana cand trec de acel punct si nu mai este riscul sa cad. Aceasta fobie mi-a aparut tarziu, dupa 18 ani, dar nu stiu de ce si cum si nici nu ma intereseaza. Important este sa nu se agraveze, ci sa ramana controlabila.
Mi-am mai amintit acum de o alta frica, cea de albine. Stiu ca a aparut din 2 motive: pentru ca m-a intepat o data in deget si s a umflat tare tot degetul si o data in cap si ma durea si cand batea vantul pentru ca se miscau firele de par din zona muscaturii. Un alt motiv este pentru ca am auzit o poveste cum ca o albina era pe un strugure si fetita care manca strugurele nu a vazut-o si a muscat-o de limba sau de gat in interior si a dus o la spital urgent. De atunci ma uit bine la struguri. De albine imi e frica doar daca sunt pe mine sau vor sa se aseze pe mine. Si aici pot controla frica: nu le las sa se aseze pe mine si gata. Haha.
Multumesc pentru podcast, a fost foarte util. Astept urmatoarele.
Pe mine m-a tratat un prieten cu frica de paianjeni: a pus mana pe panza unui paianjen din acela mare cu cruce pe spate ca sa imi arate ca paianjenilor le este mai frica de noi decat noua de ei. Nu imi place sa ii omor si dein aceasta motivatie am invatat sa imi mai depasec frica. Nici acum nu imi plac, dar imi aduc aminte de Razvan, care zicea ca lor le e mai frica de mine decat mie de eie si ca exista in Romania doar o singura specie de paianjeni veninosi care sa fie o reala amenintare si ca din aia nu prea vezi, asa ca de atunci m-am relaxat… 🙂
fobiile sunt coordonate de niste entitatii
:))
Suna a “externalizare a responsabilitatilor” de genul: Entitatile sunt de vina! 🙂
Dar daca tot suntem in zona esoterica, o intrebare: Entitatilor cine le permite sa se “lipeasca” si pe baza a ce? Doar asa de curiozitate profesionala… 🙂
se lipesc pe baza datoriilor karmice din viata asta si celelalte vietii; cine doreste sa stie cum se rezolva cu entitatile sa ma caute 0768581843
Salut Zoltan,
Eu am avut fobie de inaltime. Cand am avut 5 ani am cazut de pe scara. Dupa aceea de fiecare data cand eram pe un balcon, pe munte langa o prapastie, mi se taia filmul: ma lua cu ameteala, transpiratie, stare de rau general. Strategia era sa evit acele locuri, iar daca era nevoie sa merg pe un balcon, atunci acesta trebuia sa aibe balustrada.
Acum pot merge pe munti cu creste abrupte (ex. Piatra Craiului), ma uit in stanga si in dreapta si sa imi delectez privirea cu minunatiile peisajului. Am reusit chiar sa fac rapel si tiroliana de cateva ori. Am simtit frica prima data, dar nu m-am mai blocat.
Exercitiile pe care le-am facut pe parcursul dezvoltarii mele:
1. Monitorizare/Pozitia de observator: Exact cum spuneai tu, de fiecare data cand imi revenea tiparul emotional, il constientizam, respiram profund si-mi spuneam “E OK sa simti frica. Aminteste-ti ca nu esti in pericol. E doar un tipar emotional.” Adica schimbam semnificatia situatiei. Am repetat de multe ori starea de observator, care atenua starea si ma linistea, dar fobia nu disparea.
2. Vizualizarea situatiei in minte si lucrul cu detaliile acesteia: Inchideam ochii si imi puneam pe ecranul filmul cu o situatie in care aparea fobia. Opream filmul exact in momentul in care simteam frica cel mai intens si ma concentram pe emotia pe care o simteam in corp. Localizam emotia in corp si ii dadeam o forma, o textura, o culoare, un miros, etc.; eram atent la toate canalele informationale (VAKOG) ce imi transmit. Dupa ce adunam toate informatiile, incepeam sa rotesc in sensul acelor de ceasornic forma fobiei in corp din ce in ce mai tare. Imi imaginam ca o scot afara din corp si o priveam cum se invarte afara, in fata mea. Cand ajungea la viteza mare, ii schimbam BRUSC forma si culoarea si o invarteam in sens invers si acceleram noua forma cat de repede puteam. Cand ajungeam la viteza mare, observam ca emotia/fobia disparuse. Este un exercitiu de NLP.
Asa am scapat temporar de fobie. Dupa 2 ani mi-a revenit. 🙁
Am incercat acest exercitiu si pentru rau de masina si a functionat perfect.
O alta varianta, care nu am incercat-o pe fobii, dar cred ca ar functiona, cel putin pentru o perioada, ar fi: Inchizi ochii, proiectezi filmul fobiei si il opresti la imaginea cu emotia cea mai puternica. Ii modifici luminozitatea, o faci alb negru si o indepartezi inspre coltul din dreapta sus. Daca vor fi probleme de respiratie, e important sa respiri profund si lent pana dispare hipervetilatia. Apoi continui. Iti imaginezi ca in coltul din dreapta sus vezi soarele si te uiti la imagine, in timp ce se micsoreaza, si privesti cum este distrusa de soare. Verifica care este intensitatea emotiei acum, la terminarea exercitiului.
Ambele exercitii trebuie facute de mai multe ori pentru ca emotia sa se diminueze. Aaaa… si inca un mic truc: in timpul exercitiului, cand observi ca emotia s-a diminuat si respiratia iti permite, opreste-o timp de 3-5 secunde de cateva ori. Acest lucru va atentiona subconstientul ca esti in stare de alarma si il va determina sa memoreze starea si noua intensitate a emotiei mai repede, creind noi cai neuronale.
3. Tehnici mai avansate:
– La un psiholog, psihiatru calificat se poate face EMDR pe fobia respectiva. Este cea mai usoara si rapida metoda pe care o cunosc eu acum pentru a lucra cu fobii, cu frici mari (ex. frica de moarte, frica de abandon), pierderea unei persoane foarte apropiate.
– La un Coach NLP se poate face exercitiul de Reimprinting in stare de usoara hipnoza, care lucreaza pe situatia initiala, cand acea frica s-a transformat in fobie.
– La un Terapeut energetician, se poate face un exercitiu prin care se readuce energia pierduta inapoi in corp. Se lucreaza tot pe situatia initiala , cand acea frica s-a transformat in fobie. Este o metoda la fel de rapida ca si EMDR-ul. Poate suna SF, dar am testat-o si chiar functioneaza.
Multa bafta tuturor.
Foarte complexa expunerea ta Dani, multumesc pentru completari, cu siguranta ii ajuta pe multi.
O mica specificare legat de terapii, sincer cred, ca daca nu este urmat de un antrenament, nici o terapie de moment nu functioneaza pe termen lung, de asta probabil a revenit si fobia. Orice terapie da rezultate, dar este destul de absurd sa te astepti ca dupa ce ai repetat o experienta emotionala timp de ani de zile, dupa o sedinta d eorice fel de terapie sa se rezolve. Probabil se poate ameliora, dar cu siguranta va fi nevoie de un efort suplimentar din partea omului sa reprogrameze sabloanele emotionale.
De asta spuneam tuturor, foloseste-te de ajutorul unui terapeut, dar daca nu ai tema de casa pentru tine, inseamna ca o sa devii dependent de acel terapeut sau de terapie in general. 🙂
Zoltan, iti multumesc pentru raspuns.
Partial iti dau dreptate. Mai putin cu EMDR. Am vadut cu ochii mei o tanara care a venit la terapeut dupa ce a fost violata si dorea sa se sinucida. Dupa doar 4 sedinte de EMDR intensitatea emotionala s-a diminuat de la 10 la 2.
O precizare: EMDR-ul lucreaza doar pe diminuarea intensitatii emotiei si integrarea ei. Atat. Problema nu este rezolvata, pt ca tiparul emotional NU a disparut.
Pentru a rezolva tiparul emotional, cea mai eficienta metoda pe care am testat-o eu este Reimprinting-ul din NLP, in care se lucreaza direct pe situatia initiala care a generat fobia in stare de usoara hipnoza, astfel incat modificarile se fac direct in subconstient, rezultatele fiind rapide pt ca se creaza noi cai neuronale. Pe scurt, reimprinting-ul este o reprogramare a tiparului emotional in stare de hipnoza aducand resurse in starea initiala. 🙂
Eu am lucrat pe frica de moarte si mi-au trebuit doar 5 sedinte de Reimprinting, pe care mi le-am auto-administrat. 🙂 Acesta este “antrenamentul” sau “tema de casa” a mea. 🙂
Fobiile pot fi rezolvate, dar depinde de deschiderea pe care o are fiecare. Depinde cat de tare “te arde”. 🙂
Buna! Ai putea, te rog, sa îmi spui de unde ai citit materiale cu care e-ai putut autovindeca? Multumesc frumos
Buna Alexandra. Trimite-mi, te rog, un e-mail pe adresa replay2dani@mailinator.com pentru a continua discutia. 🙂
Ultimele completari:
Tehnicile folosite la punctul 1 de mai sus fac parte din psihologia cognitiv-comportamentala, care lucreaza cu convingeri, valori, semnificatii, perceptii. Modificarile pe care le-am simtit eu au fost bune, dar foarte lente. Acum stiu si de ce: se dorea modificarea unui tipar emotional folosind cortexul prefrontal, cand tiparul emotional se afla in creierul mamalian/emotional.
De obicei aceasta abordare (cognitiv-comportamentala) te face dependent de terapeut, pt ca, in majoritatea cazurilor, este de durata.
Tehnicile folosite la punctul 2 de mai sus fac parte, asa cum am precizat, din exercitiile NLP, care lucreaza pe detailiile emotionale, dar nu si pe sursa lor (pe starea initiala a fobiei). De aceea la mine a revenit fobia dupa 2 ani, desi facusem exercitiul de sute de ori. Ajunsesem doar sa ma gandesc la exercitiu si in max 2 secunde fobia disparea.
Tehnica care a functionat in final la mine a fost Reimprinting-ul tot din NLP, care lucreaza la nivel emotional direct pe sursa (pe starea initiala a fobiei) aducand resurse (emotii productive) acolo si reprogramand tiparul emotional in stare de usoara hipnoza.
Nu o pot numi chiar frica de inaltime dar cand aveam 10 ani ma jucam cu sora si am cazut din pat. Consecinta fractura dubla deschisa la mana. De atunci am realizat ca si tine Zoltan, ca nu sunt in siguranta daca nu ma tin de ceva atunci cand trebuie sa urc sau sa cobor o panta abrupta, stau la marginea unei prapastii etc ce fac in momentul de fata este sa ma protejez asa cum cred eu mai bine si sa stau departe de aceste evenimebte care imi creeaza teama. Acum insa cum pot trece de teama de a zbura? Zbor min de 2 ori pe an mergand la munca pe vase de croaziera. de fiecare daca cand ajung in aeroport traiesc niste emotii enorme. Ma calmez zicand e ok, totul
va fi bine, insa emotiile pana la destinate (cateodata zboturi si de 11h) sunt imense si imi trec prin cap tot felul de filme cu un final tragic.
Important este sa nu te opresti la finalul acela tragic ci sa te intrebi ceva de genul: si dupa aceea? Asta pentru a iesi din acea bucla emotionala pe care ti-o creeaza creierul in momentele acelea.
Mie nu-mi plac serpii, soarecii si broastele. Ma bucur ca ai spus despre “succesul” terapiei prin expunere, cu care nu am fost niciodata de acord. Pur si simplu, nu inteleg de ce sa ma pun in pericol. Cred ca fricile si alte transferuri de la parinti la copii merita un podcast separat. Multumesc.
Buna Zoltan. De mica am fost mai bolnavicioasa si am luat foarte multe pastile iar mama mea a fost mereu foarte grijulie sa nu patesc nimic. Acum la varsta adulta am momente cand sunt ipohondra. Am ajuns la un moment dat cand am facut tot felul de analize pt ca aveam senzatia ca sigur am o boala si nu stiu de ea. Am depasit momentul ala dar inca mai am momente cand daca ma simt mai moale incep sa ma gandesc la tot felul de diagnostice. Pana acum nu stiu exact cum sa scap de aceasta teama. La ce as putea sa lucrez? Iar a doua fobie este legata de casnicia mea. Imi este frica ca nu cumva sotul meu sa se imbolnaveasca sau sa nu ne despartim. Parintii mei au divortat cand aveam 5 ani si de atunci am stat numai cu mama. Tatal meu nu m-a cautat. In casnicia mea nu sunt probleme reale dar cand sunt in momente de contradictie cu sotul meu imi este frica ca nu va lupta alaturi de mine sa reparam ce avem si va renunta la mine. El imi spune mereu ca ma iubeste dar daca eu nu mai vreau sa stau cu el putem sa ne despartim. Am senzatia si teama ca nu va vrea sa lupte sa ne fie bine. Teama ca vom ajunge sa nu ne mai intelegem imi da stari de panica si ma blochez uneori si zile intregi. Cand vorbesc cu el si ii explic anumite stari pe care le am imi spune ca problema este la mine pentru ca el nu vede niciodata ca am avea probleme atat de mari incat sa ajungem la despartire. Ce as putea sa fac ca sa nu mai pun presiune pe mine si pe el si sa trec peste aceasta teama de esec in casnicie? Multi ani am tinut in mine furii sau tensiuni si am trecut cu vederea doar ca sa nu ii spun ceva si sa ajungem sa ne certam. Acum cu back to yourself am invatat cum sa ma exprim si sa ii mai spun ce anume ma deranjeaza dar chiar si asa nu vreau sa il frustrez si pe el cu temerile mele.
Eu aveam dificultati cu vorbitul in public, de exemplu in sedinte la birou roseam ca un rac si parca mi se golea capul de toate ideile cand stiam ca cei din sala ma analizeaza, ma cantaresc, ma judeca.
Am incercat Toastmasters dar nu mi s-a potrivit si am renuntat la scurt timp.
In schimb, am urmat cursuri de improvizatie in cadrul carora am invatat, printre altele, sa imi gestionez emotiile in loc sa le fac sa dispara. Acum mi-e mai usor sa vorbesc in public, cu emotii cu tot. A ajutat mult si faptul ca si ceilalti participanti la curs erau in aceeasi situatie, ca ne-am impartasit fricile. Ne-am dat seama ca toti ne simtim la fel si nu ii judecam, cantarim si analizam pe ceilalti asa cum aveam impresia ca suntem noi judecati, cantariti si analizati.
Felicitari Ramona pentru pasul pe care l-ai facut! Intr-adevar, relaxarea si acceptarea sunt primii pasi in depasirea acestor frici.
Ți-a scăpat un plm în acest episod. Atunci când explicai ceva de ce tot întreabă unii de cum de nu ai emoții când urci pe scenă. Am crezut că mi s-a părut, am derulat. Interesant de ce nu ați scos, sunt sigur că v-ați pus problema asta. Este ok, nu sunt un pudic, ( sau fals pudic cum este la modă să spui acum). Pe internet suntem liberi de a scrie spune oricum, nu-i problemă, în alte părți se aude atât de des încât simt că-mi sparge urechile. Numai că a fost neașteptat. Hm, aceasta ar da o veridicitate a exprimărilor tale sincere! Nu este singurul episod în care te bănuiesc de sinceritate. Am ajuns la acest episod, dar dă-mi voie să mai ascult, sunt multe lucruri bune.
Mulțumesc pentru aprecieri, Florin! Nu imi dau seama daca chiar mi-a scapat organul, dar da, consider ca suntem oameni si este normal sa mai apara stări cu exprimari mai „brute”. 🙂