Întotdeauna mi s-a părut interesant faptul că oamenii folosesc două expresii atunci când este vorba de greșelile lor față de alții : “Iartă-mă ” sau “Îmi cer iertare” și “Scuză-mă ” sau “Îmi cer scuze”.
Pentru mulți este vorba despre exact același lucru. Am făcut o greșeală și mi-as dori ca ceilalți sau celălalt să interpreteze acest act astfel încât să evităm un conflict.
Totuși , ceea ce eu “cer” de la celălalt în acest context, este foarte diferit, în funcție de cuvântul pe care îl folosesc.
Ce înseamnă “scuzele”?
Dacă ne uităm în DEX, înseamnă “Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare.”
Hai să recunoaștem, fiecare dintre noi știm ce înseamnă când îți găsești “scuze”.
Nu vrei să recunoști că ai greșit sau nu ți se pare la fel de gravă greșeala și te aștepți ca celălalt cumva să “treacă cu vederea”. Nu cred că îți place când cineva își găsește scuze, sau nici măcar nu își găsește el, ci îți cere ție “dă-mi niște scuze”, prin fraza “Îmi cer scuze.” 🙂
Pe de altă parte, “iertarea” înseamnă : “A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva.”
Diferența dintre cele două ? Simplu… Atunci când îți ceri scuze, de fapt nu îți asumi cu adevarat greșeala , respectiv dreptul celuilalt de a considera fapta ta ca greșeală .
Când îți ceri iertare, îți asumi că ai greșit și faci apel la bunăvoința celuilalt, ca să aveti o relație amiabilă în continuare.
Am mai avut un podcast la un moment dat pe subiectul iertării . Acum însă , în lumina finalului de an am considerat un moment bun să reluăm discuția.
Ne-am pus pe gânduri reciproc cu Oana, prin întrebări de genul: De ce ar trebui să iertăm ? Ce presupune iertarea de sine? Ce se ascunde în spatele expresiei “te iert, dar nu te uit?” și multe altele.
Salut Zoltan,
Mai intai, multumesc pentru ca am ce sa ascult in momente in care “imi pierd uzul ratiunii” si astfel ma ajuti sa il recapat.
Pentru ca azi am trecut printr-o “furtuna emotionala”, am zis ca mai ascult o data podcastul acesta si, recunosc, e afurisit de greu sa-mi asum consecintele unei decizii care la momentul ei parea a fi potrivita in contextul relatiei mele de atunci, iar amu are rezultate care ma revolta de numa.
Cauza este ca in momentul in care credeam ca am reusit sa ajung impreuna cu fostul meu iubit la eliberarea de ceea ce ne mai tinea cumva legati unul de altul, iar maine sa semnam ultimul act notarial, a schimbat termenii intelegerii si-mi cere mai mult decat am agreeat amandoi.
Mi-i greu sa nu judec si sa accept noua stare de lucruri, pentru ca simt ca ma las folosita din nou si ca pur si simplu nu merita, dar ca nu am incotro daca vreau sa scap dintr-o situatie nesanatoasa. Cum s-ar zice ca merit eu sa ma eliberez.
Intrebarea este cum sa fac sa ma intorc catre acceptare a ceea ce este si iertare, cand de fapt nu-mi vine s-o fac?
Pun in balanta partea financiara cu libertatea pe care o castig? Daca pun asa problema, libertatea mea merita efortul.
Dar cum ramane cu starea mea interioara, in care nu e pace si intelegere acum?
Rezolv ceea ce este si merg mai departe?
Mai respir, mai las sa treaca o zi, mai ascult o data podcastul? 🙂
Multumesc!
De ce ne este greu sa iertam uneori este pentru ca nu ne convine sa ne asumam ca pierdem anumite lucruri. Nu doar persoane, ci stari, respet, respect de sine si tot felul de alte aspecte de care ne agatam si nu vrem sa le dam drumul. Uneori sunt implicate aspecte financiare, obiecte, copii… tinem la toate si atunci subconstientul nostru se agata si se invarte in jurul acelui subiect ca si cum viata noastra depinde de asta… de obicei nu este cazul. 🙂
Multumesc, Zoltan, pentru raspuns!
Cred ca mi-ar prinde bine un podcast sau webinar despre atasamente si detasare (sa-i zic de-atasare?) 🙂
Ceea ce m-a ajutat ieri sa trec peste situatia pe care am perceput-o ca revoltatoare si dificila (tare serioasa mi-o fost viata pentru o zi jumate) a fost sa ma gandesc la cat am putut de multe avantaje pe care le va aduce dupa ce se rezolva – o inspiratie pe care am gasit-o tot intr-unul din podcasturile tale.
Am cam tras de mine pentru asta, dar acum, ca s-a incheiat, mi s-a luat o greutate de pe umeri.
Nu stiu daca asta e iertare, dar am facut ce mi-a stat in putere sa fac, iar asta, la finalul zilei, imi da voie sa ma uit cu liniste inapoi, fara sa ma cert.
Amu doar tre sa ma uit cu curiozitate inainte 🙂
Multumesc inca o data!