Discuția de astăzi a ajuns la un subiect interesant și controversat, cred, probabil și pentru tine….
Ideea de care vorbesc sună așa:
„Dacă respingi ceva, înseamnă că există o atracție în relație cu acel ceva ce respingi.”
De ce spun asta?
Gândește-te… dacă nu ar exista o apropiere față de ceva, nu ar mai fi necesară respingerea acelui ceva.
Adică dacă ceva stă la o anumită distanță și nu există nicio apropiere sau pericolul apropierii, dacă te simți în siguranță, nu simți nevoia să respingi.
Când spui despre ceva că tu nu ai face așa ceva „niciodată”, întărirea de care ai avut nevoie arată o formă de respingere. Iar nevoia de respingerea arată apropiere, atracție față de acel ceva.
Te las să descoperi în podcast explicațiile mai detaliate, pornind de la fraza aproape amenințătoare, „Niciodată să nu spui niciodată!”.
Discuția despre filmele cu criminali in serie sau despre în ce ne-am putea transforma dacă celor dragi li se va întâmpla ceva. Și în special despre acele filme cu răzbunări. Stau câteodată și mă întreb de ce trebuie să justificăm atâta violență prin răzbunare? Care este scopul în a scrie aceste scenarii? Noi nu realizăm că în capul atâtor criminali exact asta este: răzbunarea prin ucidere față de ceea ce i s-a făcut lui în viată? În decursul unui an, pe la noi prin țară, și cam la fel și pe la alții, au loc în jur de 100 de ucideri cu intenție. Fiți siguri că fiecare ucigaș exact asta are în capul lui furibund și bolnav: răzbunare pentru ceea ce i s-a făcut lui. El în mintea lui așa își justifică. Cum putem noi să apreciem astfel de scenarii și filme, cum putem să apreciem un good guy care ucide cu sânge rece în prisma unor justificări din capul lui, care nouă ni se par logice și cumva scuzabile, dându-i acordul nostru pentru uciderea altor oameni, pentru mine este de neînțeles. Eu cred că regizorii , scenariștii și noi cei care apreciem acestea , ne jucăm cu focul. Majoritatea sunt sunt filme mai ușurele, dar merg pe aceeași rețetă: la început, unui good guy i se întâmplă niște nenorociri, este amenințat cu moartea, îi este ucis un părinte, sau în cele mai noi, se duce imaginația cât mai grobian posibil: i se violeaza soția, fata și ucise sub ochii lui. Apoi, tot restul filmului, de fapt în tot cuprinsul lui, ne uităm cu satisfacție cum , acest good guy, care ni se vinde ca un tip inteligent și chiar moral, ucide în stânga și în dreapta alți oameni cu brutalitate, uneori taie mâini, picioare, capete. Care este rostul acestor imagininații de iad în lumea noastră și de ce trebuie să justificăm noi aceste fapte ca fiind explicabile? Oare să nu ne dăm seama că în mintea lor, acești 100 de criminali anuali, exact asta au în cap? Propria lor dreptate. Ne uităm la aceste filme ca și cum hai să ne imaginăm cu toții că am fi criminali, și că în capul nostru avem justificat acest comportament, ne facem dreptate pentru nedreptățile care ni s-au făcut în viața noastră crâncenă, amară, ca a unui animal. La ce folosește asta?
De ce nu ne-am ocupa timpul imaginându-ne mai bine cum am putea să întoarcem și să răsplătim toate lucrurile bune care ni s-au făcut în viață. Cum am putea să fim atenți să vedem toate aceste semne din jurul nostru fără a ne scăpa nici unul, începând cu gesturile simple: un coș care ni se dăruie în magazin, o invitație de a trece înaintea altuia prin ușă, și a încerca să facem și noi măcar tot atâtea câte primim, altora din jurul nostru și măcar unul în plus față de câte primim.
Florin, nu este neaparat despre un rost… Se numeste mecanisme de functionare ale mintii. Daca cineva crede ca poate scapa de ele in intregime si sa nu aiba niciodata umbre de acest gen, este o amagire crancena. Dar intr-adevar, cum spuneai si tu, putem sa ne antrenam sa le eliminam, sa le reducem si sa ne umplem mintea si vietile cu altceva. Iar asta este o alegere. 🙂