Ți s-a-ntâmplat vreodată să fii supărat pe tine pentru că nu faci nimic productiv? Să te fi enervat pentru că ai pierdut timpul în loc să faci și tu ceva
Cred că odată la ceva vreme, fiecare trăim sentimentul asta. Fie că este vorba despre ceva de facut la birou, important, dar pe care nicicum nu reușim să-l începem sau poate ceva ce ar trebui să rezolvăm pe plan personal.
Amânăm, amânăm, amânăm. Apoi ne simțim vinovați și ne facem procese de conștiință despre ce puteam face, dar nu am făcut.
Să-ți spun cum mi s-a-ntâmplat mie.
Ani de zile am avut un obicei foarte „interesant”.
În momente total „nepotrivite” mă puneam să mă uit la filme. De obicei era vorba despre un serial pe care îl descopeream și de care apoi nu mă puteam dezlipi.
Îmi propuneam să mă uit la primul episod, „să îmi dau seama cum e”. Însă momentul în care mă dezlipeam de calculator era, de obicei, următoarea dimineață.
Paradoxal, erau momente în care dimineața aveam ceva important de făcut. Aveam ori o ședință de coaching, ori chiar ceva prezentări sau conferințe.
Eram foarte supărat pe mine în acele momente.
De ce sunt atât de inconștient?
De ce nu reușesc să mă stăpânesc?
Cum de nu mă gândesc la faptul că trebuie să fiu odihnit?
Și alte asemenea întrebări profunde pe care probabil le cunoști…
Schema îmi părea destul de simplă și evidentă: sunt inconștient; deși știu în timp ce trec la următorul episod că nu ar trebui, că nu e bine, că o să fiu obosit, totuși nu reușesc să mă stăpânesc; dorm câteva ore (puține), după care mă simt epuizat și este un supra-efort să îmi fac treaba bine; mă decid că nu mai fac așa ceva.
Data viitoare fac fix la fel. 🙂
În toată schema asta, supărarea mea cea mai mare este nu doar că am stat toată noaptea fără să dorm și sunt epuizat, ci că nu am făcut nimic „util”.
După ce am început să studiez și să înțeleg inteligența emoțională, șabloanele emoționale și toată logica stărilor noastre, am început să îmi pun întrebări mai profunde.
Dincolo de întrebarea „Oare sunt prost de repet aceeași prostie?”, am înțeles că pentru creierul nostru obiceiurile se clasifică altfel decât „bun” și „rău” sau „productiv” și „prostie”.
Am înțeles treptat că fiecare comportament are undeva un rost și un rol, că face parte dintr-un sistem complex de „grafice emoționale”, cum le spun eu.
Am început să îmi observ aceste obiceiuri, de a pierde nopțile, într-o imagine mai de ansamblu, pe o perioadă mai lungă.
Ceea ce am sesizat, a fost în primul rând contextul de dinainte să intru în rutina de a pierde nopțile.
Am sesizat, că invariabil, acest obicei apare atunci când sunt într-o perioadă în care pun foarte mare presiune pe mine. Ori aveam enorm de mult de lucru și eram foarte aglomerat, ori eram imediat după câteva zile extrem de obositoare din punct de vedere al muncii depuse.
În asemenea perioade, deși logica rațională era să mă odihnesc mai mult, logica emoțională era cu totul alta.
Răspunsul mi-a venit ca un fulger atunci când o prietenă m-a întrebat ce fac eu să „blow off the steam”, cum zice românul, mai nou. Ea era curioasă ce fac eu ca să mai elimin din presiunea ce se creează odată cu toate eforturile pe care le depun.
Și mi-am dat seama că, de fapt, nu făceam nimic.
Nimic, în afară de acele momente în care găseam câte un serial care îmi plăcea, care mă fascina, care mă ducea într-o altă lume (genul meu preferat este science-fiction), unde emoțional puteam să fiu relaxat și „pierdut” în acele experiențe, în care trăiam tot fără să simt presiune pe mine.
Mi-am dat seama că era singura modalitate prin care creierul meu se relaxează, evadează din efort și din starea de productivitate.
În rest nu îmi dădeam niciun răgaz. Voiam să fiu o mașină. Să mă trezesc cu o stare productivă, să fiu productiv, eficient, organizat, focalizat toată ziua și să dorm eficient și dimineața să o iau de la capăt.
Ghici ce? Nu funcționăm așa.
Știu că dezvoltarea personală ne-a învățat că trebuie să fim niște mașini de productivitate, doar că nicio ființă biologică nu funcționează cu eforturi turate la maxim tot timpul.
Deși pentru mine aceste pierderi de nopți erau o „problemă” care afecta „productivitatea” mea, pentru creierul meu era o soluție de a se deconecta de la efort.
Era un obicei prin care să mă „ajute” să trăiesc acele experiențe și stări pe care mi le doream, dar nu îmi dădeam voie să le trăiesc. În acele ore eram relaxat, fascinat, prins într-o lume magică, trăiam reușitele super-eroilor mei, descopeream lumi diferite și găseam soluții la probleme existențiale.
Toate acestea în câteva ore de „lene”, de „pierdut vremea”, de „făcut nimic util”.
După ce am avut aceste revelații, observându-mi comportamentele și reacțiile, mi-am dat seama că:
- Nu sunt o mașină și nu voi fi niciodată.
- Am nevoi de care tind să nu țin cont.
- Dacă nu țin cont de ele, mai devreme sau mai târziu acest lucru mă costă mai mult decât aș vrea.
Treptat, am început să găsesc soluții ca să-mi ofer ceea ce am nevoie. Am învățat să descopăr care sunt nevoile mele profunde și să ascult de ele, ca să pot să mă “înțeleg” cu creierul meu.
Astfel, am început să ne susținem reciproc și să facem o echipă bună. 😉
Am învățat cum să îmi reeduc aceste obiceiuri pe care, în mod conștient, le vedeam distructive sau contraproductive.
Am învățat să fac asta treptat, dar în profunzime.
Am înțeles că este nevoie să îmi aloc eu momente de pauză și de relaxare, mai ales atunci când pun presiune pe mine o perioadă mai lungă.
Am identificat mai multe beneficii colaterale și nevoi emoționale pe care mi le aducea acest obicei al vizionatului de filme.
După ce am înțeles, am reușit să le împlinesc pe alte căi. De exemplu, acum merg periodic la cinema, dar seara târziu. Iar dacă merge seara târziu, pe când ajung acasă nu mai este încă un episod, pentru că filmul s-a terminat și pot să merg liniștit să dorm.
Acum mă înțeleg mai bine cu creierul meu și avem o relație specială în care obiceiurile sunt în interesul nostru comun: eu am grijă să împlinesc nevoile subconștiente într-un mod conștient, ca el să aibă grijă să mă susțină din subconștient în ceea ce îmi doresc eu în mod conștient.
Sună asemenea unui puzzle? 🙂
Nu este atât de complicat, sunt câțiva pași simpli pe care să îi urmezi.
Dar despre cum să îți reeduci pas cu pas obiceiurile contraproductive, îți voi scrie săptămâna viitoare.
Până atunci, te las să te gândești, să te observi și să descoperi ce obiceiuri ai tu, ce faci concret ca să te deconectezi de la presiune.
Ți-ai dat seama de ele până acum?
Exact ce mi-a zis nevasta mea eri, imi trebuie o activitate ca sa ma descarc, pentru a da o pauza crierului. Acum sunt in starea de ,,prajit”. Astazi de dimineata inaite de a primi emailul de la tine ma gandeam care-i solutia pentru racorirea creierului. Ai descris exact starea de lucruri premergatoarea ,,prajirii”. Cand pun prea multa presiune pe mine , in 50 % din cazuri dau chics si lenevesc cu mustrari de constiinta la pachet. Poate pana la emailul urmator identific activitatea care ma poate ajuta.
Ce mecanisme sunt în spate atunci când nu faci nimic oricum și totuși,, pierzi timp la filme,,? Sunt și astfel de oameni. Sa fie puturoși și atât?!
Eu am ajuns, din cauza faptului ca nu mi-am ascultat subconștientul si nu i-am respectat dorințele, la o stare de epuizare fizica si psihică destul de serioasă iar acum sunt in convalescenta (la propriu) după niște afecțiuni pe care am fost nevoită sa le tratez.
Am ajuns acum la concluzia ca nimic pe lumea asta nu merita sa renunț la mine, la plăcerile si dorințele mele; altfel plătesc un tribut prea mare.
Adevarat Zoltan, cred ca toti avem aceste momente de lene si apoi de vina ca nu ne-am facut lucrurile importante pe care le aveam de facut. Am realizat si eu ca daca nu imi ofer timp de calitate cu mine insami si nu imi dau ragaz sa ma relaxez ma extenuez prea tare si atunci cand faci un lucru parca nu mai termini niciodata. Esti lent si apatic. Acuma ma concentrez si eu pe ce ma face sa ma simt bine si ce ma relaxeaza.
Pfai! Nu am avut timp sa citesc articolul saptamana trecuta, dar in dimineata asta m-am trezit odihnita dupa o duminica de ‘leneveala’ si am zis sa mai bifez din emailurile si maruntisurile pe care in general detest sa le fac. Asta dupa ce aseara m-am simtit vinovata ca am pierdut 3 ore analizand daca sa cumpar sau nu o noua paleta de acuarela (mai am vreo 20 🙂
‘Supapa’ mea este pictura. Am observat ca la sfarsitul unei zile intense de munca + familie, tot ce vreau sa fac e sa-mi inmoi pensulele in acuarela.
Dar ma simteam vinovata ca nu aveam niciodata chef sa valorific asta, de exemplu sa fac illustratii sau logo-uri cu toate ca as avea cereri. Ca sa-mi mai spal constiinta ma gandeam sa tin asta pe post de hobby. Acum am inteles 🙂 Chiar nu trebuie sa ma simt vinovata
Foarte interesant articolul, multumesc ca m-ai facut sa inteleg care este problema, imi faceam foarte multe procese de constiinta atunci cand aveam multe treburi pe cap iar eu amanam sa le rezolv facand alte activitati care pareau fara vreun rost! Insa inainte sa citesc articolul acesta am descoperit o modalitate de a ma relaxa, deconecta si care imi da energia pe care mi-o doream, de putin timp fac o practica de meditatie simpla prin metoda respiratiei constiente. Face minuni si este si foarte usor de practicat, te ajuta sa te relaxezi, reculegi, deconectezi de griji si probleme si te ajuta sa te focusezi pe momentul prezent si pe rezolvarea problemelor cu adevarat importante!
M-ai nimerit și cu acest articol, Zoltán! Și eu am pățit exact la fel cu serialele, de aceea m-am și decis să nu mă uit la nici un serial descărcat de pe net, fiindcă nu mă pot abține să mă uit la următorul episod și la următorul etc. Acum mă mai uit la câte un film, dar tot am sentimentul acela de vinovăție, că nu fac cele „n” alte lucruri utile și necesare.
Ce ne-am mai nimerit toti pe acelasi calapod. Si la mine serialele devenisera intr-o vreme sigura supapa de refulare si de conectare cu lumea mea interioara ca sa scap creierul de continua solicitare din afara a ceea ce ar trebui eu sa fiu, sa fac, sa realizez. Ca vor altii. Si ma simteam vinovata ca-mi “pierd” serile la laptop. Pana intr-o buna zi cand mi-am dat seama ca pana nu ma voi pune pe mine pe primul plan nu voi iesi din acest cer vicios. SI la mine serialele sunt dezvoltare personala, chiar imi notez citate cu care rezonez sau imi dau de gandit si o noua perspectiva a vietii. SI constat ca pe masura ce-mi implinesc aceasta nevoie de a fi cu mine se desprinde tot mai mult de sub umbrela impulsivitatii si a dependentei si devine ceva controlabil. Si inca un efect bun e ca imi schimba starea instant. In bine. Oricat de rau mi-ar fi, cand dau drumul la serial sunt happy si ma deconectez si problemele devin abordabile dupa ce respiri adanc si stii ca tu ai fost prioritar, nu problema.