Selectează o Pagină

Primul meu loc de muncă a fost pe o poziție de informatician, la o regie de apă și canalizare, într-un orășel cu vreo zece mii de locuitori.

 

Surprinzător, nu? Nu are, aparent, nicio legătură cu ceea ce fac azi.

 

De fapt… dacă cineva mi-ar fi spus acum 18 ani că munca mea va fi în domeniul educației, pe scenă, în fața a zeci de mii de oameni sau alături de miile de cursanți care mi-au dat încrederea lor… aș fi râs în hohote de persoana respectivă.

 

Să-ți mai spun și că mama a fost cea care mi-a găsit postul de informatician? 🙂

 

Uite cum s-a întâmplat…

 

După ce am terminat facultatea de Științe Economice, secția de „Statistică, cibernetică și informatică economică”, am sunat-o pe mama și i-am spus că am de gând să plec din țară și să lucrez undeva ca să fac bani, că aici în România nu se poate.

 

Ca orice mamă care ține la copiii ei, ea ar fi vrut să rămân aproape. Străinătatea și stilul de viață ce vine odată cu mutarea acolo, nu era deloc pe placul ei.

 

Așa că am făcut o înțelegere: dacă ea îmi găsește de lucru într-o săptămână, nu plec din țară.

 

Am crezut că e un pariu pe care nu are cum să-l câștige, mai ales într-un timp atât de scurt. Eram convins că străinătatea e direcția mea. Dar știi cum e când o mamă vrea să-și protejeze puiul: găsește soluții ce par imposibile, pentru alții.

 

Asta a făcut și mama: m-a sunat, după două zile, și mi-a zis că am un interviu de susținut.

 

Am luat postul și am ajuns să lucrez într-un context pe care mulți l-ar fi considerat ideal: loc de muncă liniștit, stabil și de viitor. Salariu decent și condiții plăcute – cafeaua de dimineață era cafea (deși nu beam nici atunci), pauzele erau lungi, nimeni nu avea treabă cu nimic, decât cu propriile sarcini de lucru. Ce aveam eu de făcut era de-a dreptul simplu: să întrețin calculatoarele, să am grijă să updatez aplicațiile și să ofer suport când era nevoie, pe partea informatică.

Cred că dacă nu plecam de acolo, și azi eram acolo. Pe același post, cu același colectiv, în mare, în același sistem, cu aceeași stare de confort și stabilitate.

 

Era un context de muncă foarte bun!

 

Dacă ar fi să analizez, eram pe făgașul normal al vieții: terminasem o facultate, aveam o iubită și urma să ne căsătorim și aveam un loc de muncă bun.

 

Ce altceva mai vrei, frate, de la viață?!

 

Habar nu aveam. Și nici nu aveam cum să știu, atunci.

 

Dar totuși, în adâncul meu simțeam că viața e mai mult decât un job bine plătit, într-un mediu liniștit. Simțeam că menirea mea e alta și nu știam precis cum, dar eram determinat să o descopăr.  

 

Așa că am plecat de acolo și-a început o aventură în care experiența a fost cel mai de preț rezultat pe care l-am atins.

 

Mi-am fost ghid în ce a urmat, dar am avut și inspirație și ajutor. Două dintre citatele mele preferate vin tocmai de la Tony Robbins, care spune așa:

 

  1. „Atunci când nu știi ce să faci, fă orice.”

 

Nu încerca să ai toate răspunsurile, înainte să pleci la drum. E imposibil.

 

Ca să îți găsești calea și direcția trebuie să te miști de pe loc. Exact ca un GPS: îl setezi când stai pe loc, dar traseul sugerat de el se va modifica în funcție de plecarea ta de pe loc. Are nevoie să te miști, ca să se dezmeticească și să își dea seama unde te afli.  

 

E exact la fel și în viață.

 

Dacă vrei să iei tot de la Viață, ai nevoie sa prelucrezi experiențele, așa cum vin ele, într-un mod cât mai inteligent emoțional.

 

Recunoașterea șabloanelor (adică să îți dai seama de comportamente și reacții repetitive, de asocieri pe care le faci la nivel subconștient) și evaluarea consecințelor (să îți dai seama unde te duc aceste șabloane) se pot educa, dacă te folosești de experiențele pe care le trăiești.

În multe situații aveam senzația că mă cunosc. Apoi m-am descoperit. În multe momente aveam senzația că știu cum se vor desfășura lucrurile, apoi le-am descoperit diferit. Dar așa am învățat – după ce am plecat la drum.

 

  1. „Oamenii supraestimează ce pot face într-un an și subestimează ce pot face în zece.”

 

Asta, cred, a fost cea mai dificilă lecție.

 

Să am răbdare să pun la punct diferitele aspecte ale vieții mele.

 

M-am agitat la început și am dat cu capul în multe locuri, din disperare să obțin rezultatele pe care mi le doream. Apoi am descoperit inteligența emoțională și am învățat ce înseamnă să îmi reprogramez comportamente, sistemul de valori subconștient și sistemul meu decizional ca, în timp, să ajung să obțin tot ce îmi doresc.

 

Evident, acest proces durează. Probabil de aceea spune Tony ce spune despre supraestimarea oamenilor.

 

Ai impresia că e de ajuns să știi niște informații, să citești multe cărți. Să știi mereu să dai răspunsurile corecte.  

 

Dar apoi te întâlnești pe drum cu… tine.

 

Și îți dai seama că dacă vrei să îți schimbi viața, e nevoie să schimbi felul în care acționezi. Ca să schimbi felul în care acționezi, ai nevoie să înțelegi cum iei decizii și să reglezi acel proces. Iar ca să schimbi felul tău de a lua decizii, ai nevoie să schimbi modul în care gândești și reacționezi.

 

Singurul fel prin care poți să îți descoperi aspirațiile și visele, este prin experiență. Când nu ai experiență, tot ce poți să faci este să îți imaginezi cum este să ai experiență. Iar când ajungi să o ai, îți dai seama că ceea ce ți-ai imaginat nici nu seamănă, poate, cu ce e în viața reală.

 

Ai nevoie să lași deoparte teoriile din cărți. Să începi să testezi tu. Să experimentezi și să observi apoi naturalețea procesului de creștere.  

În orice domeniu din viața ta, dacă vrei să te dezvolți, să crești, ai nevoie de trei lucruri de bază: acțiune, răbdare și inteligență emoțională, care să te ajute să le “reglezi” pe primele două.

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry
14
Poate te-ar interesa si  Am spart mitul: multitaskingul e imposibil!