Viața ne provoacă uneori să învățăm lecții mai dure.
Și multe dintre acestea vor veni prin situații emoționale greu de gestionat.
Atunci când traversăm o astfel de situație, avem diferite reacții. Adesea ne găsim povestind la oricine despre cât de rău ne simțim, în speranța de a găsi aprobare sau poate o soluție.
Și insistăm.
Cumva, fiecare discuție ce pornește de la un subiect aleatoriu, ajunge mereu la ne doare pe noi. În timp ce, persoana de lângă nu are încotro decât să ne asculte.
E important să avem capacitatea de să comunicăm ce simțim, însă contează cum anume o facem.
Așa cum îți spuneam în primul articol, nimeni nu este prea inteligent emotional sau deloc inteligent emoțional. Dar totodată, ți-am explicat că diferența o face o serie de abilități mai complexe care te ajută să lucrezi la comportamentele tale emoționale și, mai ales, să-ți dai seama ce reacții NU te fac mai inteligent emoțional.
Îți explic, în rândurile de mai jos, 4 aspecte care par că ar demonstra o inteligență emoțională bine-dezvoltată, dar de fapt… nu este așa:
Emotivitatea și sensibilitatea exagerată nu au legătură cu inteligența emoțională
Uneori ai convingerea că sensibilitatea sau emotivitatea în relație cu ceilalți denotă că ai capacitatea să identifici ce simți și să comunici cu scopul de a rezolva stările resepctive.
Realitatea este că dacă vorbești foarte mult despre cum te simți, despre ce ai simțit în ziua respectivă sau într-o anume situație nu înseamnă că ai inteligența emoțională dezvoltată.
De altfel, emotivitatea exagerată conduce spre un alt comportament contrar principiilor inteligenței emoționale: lipsa de empatie.
Empatia este o abilitate fundamentală în interacțiunea cu ceilalți
Mai sincer spus, în majoritatea cazurilor se poate să fi atât de preocupat de problemele tale emoționale, încât nu îți dai seama că poveștile tale nu fac plăcere celor din jur. Îi obosești și îi seci de energie, cu prea multă informație și prea multe lamentări.
E corect să spună alții despre tine că ești lipsit de empatie atunci când discuțiile sunt mereu centrate pe tine, fără să te gândești sau să anticipezi limitele celorlalți.
Nu este suficient să ai abilitatea de conștientizare a propriei stări sau emoțiilor, ci e nevoie să observi și percepția celorlalți asupra contextului.
Aceeași nevoie constantă de a dezbate starea și emoțiile proprii, denotă lipsă de control
Discuțiile cu alții îți distrag atenția de la problema reală și te fac să te simți ascultat, înțeles, important.
Dar adevărul este că, atunci când înțelegi ce este inteligența emoțională și pe ce principii funcționează ea, realizezi că nu e nevoie să îi încarci și pe ceilalți cu recapitularea motivelor pentru care tu ai o stare neplăcută.
Faci acest lucru, pentru că nu ai dezvoltat abilitatea să îți schimbi starea și trăiești în schimb senzația de neputință.
Când dobândești autocontrol emoțional, conștientizezi că povestitul despre emoții nu îți va schimba starea. O asociezi, poate, cu o eliberare sufletească, dar pe termen mai lung este nevoie de mult mai mult decât expunerea verbală a emoțiilor.
Este nevoie de un efort real, pentru o schimbare reală.
De asemenea, aceste comportamente transmit faptul că lipsește abilitatea de conștientizare
Povestești despre problemă și cauți justificări și explicații legate de subiect.
Nu cauți soluții.
Ca să înțelegi mai bine lipsa abilității de conștientizare, îți voi da un exemplu.
La un moment dat, colaboram cu un prieten pe un proiect și am ajuns într-o situație mai mult sau mai puțin tensionată legată de banii ce erau implicați. Știam de la mai mulți prieteni comuni, că a avut parteneri de afaceri și colaboratori pe care i-a „pierdut” din cauza problemelor de acest gen.
Eu consideram că îi sunt prieten apropiat și pot să îi atrag atenția legat de greșelile pe care le făcuse și pe care le făcea și cu mine. Atunci când i-am explicat comportamentul deranjant pentru mine, el a exclamat nervos: „Măi, voi toți aveți problema asta?!”
Ce vreau să reții din asta este că, atunci când te confrunți cu aceeași problemă de mai multe ori consecutiv și în continuare arunci vina pe alții, este semn de inconștiență.
Cum e posibil ca toți oamenii din jur să reacționeze la fel în raport cu tine? Ai ghicit. Nu are sens.
E bine să știi că în asemenea situații ce lipsește e abilitatea de a conștientiza că tu ești elementul comun. Și doar tu poți produce schimbarea.
Concluzia este că, o persoană inteligentă emoțional poate vorbi despre stări și emoții, dar nu va expune neapărat probleme. Reușește să gestioneze reacțiile negative fără să fie nevoie să creeze o dramă din asta. Are o abordare conștientă, dar mai mult interiorizată a situației.
Știe să arate apreciere, iubire, respect și față de emoțiile celorlalți. Este deschis să îi asculte și pe cei din jur și le înțelege stările. Apoi poate să fie un sprijin pentru ceilalți, printr-o atitudine pozitivă și constructivă.
Ți s-a întâmplat să treci prin astfel de etape comportamentale? Cum ai reușit să le gestionezi?
Mi-ar plăcea să știu dacă te-ai regăsit în situațiile descrise în acest articol și dacă te-a ajutat să fii mai conștient/ă de felul în care își manifești stările.
Scrie-mi despre asta, într-un comentariu. Voi citi cu interes. 🙂
Dacă ai pe cineva în jur care manifestă acum un comportament inconștient, dă-i un SHARE la articol. Îi poate fi de folos.
Da de 7 ani ma confrunt cu o problema de suflet,baiatul meu cel mare mi-a intors spatele si m-a scos din viata lui,la inceput am plans,am intrat in depresie,am povestit ce mi se intampla…..pana am constientizat ca nimeni nu poate sa i-mi rezolve problema decat eu,am reusit sa inteleg ca puiul a zburat din cuib si recunostinta fiului nu exista.Viata este frumoasa si merita traita.Multumesc pentru articol si toate cele bune!Serban
Da m-am regăsit si citirea acestor informații ma ajuta foarte mult.Va multumesc.
Ma bucur mult ca iti sunt de folos! 🙂
:d In ultima perioada imi dau seama ca tind sa impartasesc cam des frustrarile mele ,:( poate ca trecerea de la facultate la locul de munca a fost putin diferita de ceea ce imi doream sau de asteptarile mele.
Un articol excepțional! Mulțumiri și sper săc citesc în curând și despre alte emoții. Putem lua furia, să o disecăm un pic?
Mulțumesc de sugestie, voi aborda subiectul în articole viitoare 🙂
Sunt o persoană inteligentă emoțional 😉 ,foarte interesant articolul.Ms
Acest articol mă trimite cu gândul la cartea EDUCAȚIA
Iubire, edificare, desăvârșire- Constantin Cucoș pe care am citit-o cu câteva săptămâni în urmă, din care am extras următoarele idei:
O condiție a fericirii e să te obișnuiești și cu nefericirile, să le suporți cu demnitate și să nu ții cu tot dinadinsul să fugi de eșec, ca să nu te atingă. Refuzând nefericirea prezentă, îți poți îndepărta fericirea viitoare. Frumusețea viitorului e asigurată de modul cum te raportezi la prezent, cum înfrunți lucrurile. Nu contează cât de nefericit ești acum, peste ce greutăți ai de trecut la un moment dat. Contează cum îți însușești această stare și cum o depășești, cum îți așterni calea și cum mergi mai departe. Se acceptă ideea că o situație rea te întărește și vei găsi drumul spre o situație mai bună. Viața poate fi considerată o probă, o înfruntare, mai ales prin raportare la aspectele ei cele mai dure.
Să nu facem din problemele noastre și problemele altora. Nefericirea se rabdă de unul singur, în tăcere și înțelegere. Nefericirea e contagioasă: omul supărat are talent aparte în a-i neferici și pe cei din jur. Să-i fericim pe ceilalți ferindu-i de nefericirea noastră!
PS: Foarte interesante articolele tale, Zoltan și le aștept cu mare interes și pe următoarele! Spor și inspirație!
Da am si eu o cunostinta care mereu deccatd ori ne intalnim se plange de cate ceva,este si foarte sensibila,am ajuns sa imi fie groaza sa o mai intalnesc pentru ca,nu as dori sa fiu rea,dar m am saturat de a asculta doar problemele de fiecare data,as dori oameni mai pizitivi in jurul meu.Ce fac?pentru ca nu imi permit sa ii spun o parere sincera,ascult si nu ascult ce spune.
Daca tii cu adevarat la persoana, spune-i adevarul: ca te deranjeaza si ca pur si simplu nu o mai poti asculta plangandu-se mereu. Spune-i sa caute solutii.
Fiind sincer cu cealalta persoana, o ajuti si pe ea sa evolueze (poate invata sa nu se mai victimizeze) si te ajuti si pe tine… Lectia ta este sa nu mai eviti confruntarile.
Desigur, m-am regăsit în cele descrise. Am decis sa schimb ceva in atitudinea mea când eu, efectiv mă săturasem de mine să mă mai lamentez.
Îmi folosește mult modul în care explici.
Ai capacitatea asta- lucrată și educată- de a selecta strict ce îl ajută pe celălalt, de a nu umple vorbirea cu balast verbal, spui ce e nevoie, ce chiar se poate aplica. Și eu vreau să am capacitatea asta(și chiar voi continua să mă educ în acest sens)!
Te apreciez foarte mult și te felicit cum ai reușit să ajungi acest nivel. Se simte că tot ce transmiți e din propria experiență. Eu citesc destul de mult și, de foarte multe ori, mă pierd în teorii, în soluții pe care le înțeleg rațional, însă tu ai un limbaj clar, simplu, profesional însă neîncărcat ori inaccesibil. Stiu câtă muncă se ascunde în spatele acestui mod ,,simplu”de transmitere a unei informații. Repet, îmi doresc să ajung și eu să uzitez un astfel de mod de comunicare. Esti un model.
Mulțumesc.
Acum 2 ani am avut o problema de sanatate. Acea boala nu mai trece. O perioada povesteam fiecarei cliente despre boala mea. Eu sunt manichiurista. La un moment dat am povestit mai rar. Le selectam…bai pe aceasta fata ar putea sa o doara capul despre mine sau nu….si uite asa…nu le mai povestesc desi eu sunt in aceeasi stare. Multumesc mult pentru articol.
In prima faza e mai bine sa vorbesti despre o situatie neplacuta decat sa o tii inauntrul tau si sa creasca monstrii.O perioada e in regula da discuti,dar nu in orice contest si cu oricine si in final daca vrei cu adevarat sa iesi din situatie te vei Concentra pe solutii. Procesul nu e neaparat simplu si nu se intampla imediat, dar fiind vorba de viata ta o so faci ☺
Am ales sa discut cu un psihoterapeut despre framantarile mele si s-a dovedit a fi “solutia”cea mai potrivita si eficienta.
Ma bate gandul de a lua aceeasi cale de ceva vreme. Acum ca am citit comentariul am luat decizia de a ma duce si eu la unul. Multumesc pt impartasire! Sanatate!
Foarte interesant si structurat articol: concret simplu la obiect, multumesc. Intrebare : cum depasim *situatiile*, sa nici nu tinem in noi , nici sa nu ne plangem celordin jur??? Cum sa facem schimbarea, ne poti ajuta cu ceva tehnici?? Cred ca nimeni nu vrea sa incarce pe altii, o face din ignoranta, incontient. Putem lucra constient? pentru a pune *seminte* bune de acum? Multumesc Zoltan
Te asigur ca se poate
in fiecare situatie aparuta in viata noastra, importanta este ATITUDINEA… Ea e cea care ne va determina sa actionam intr-un fel sau altul…Iar rezultatul , va fi pe masura actiunii noastre!
Da…
Prin comentariul ta ai dat o alta valenta cuvantului”atitudine”.
Sunt de acord cu ce ai spus…
Chiar acum ma confrunt cu o astfel de dilemă: prietena mea din vremea adolescenței nu poate sau nu dorește să se implice in viața mea in așa fel încât să simt ca există conexiune intre noi. Au fost situații grave din care ea s- a sustras fără a se interesa cum imi este. In schimb apreciaza sfaturile mele . Cred ca avem doua temperamente nepotrivite: anxios si evitant. Nu știu ce sa fac pentru a schimba relația, deseori am impresia ca prietenia noastra este doar o iluzie. I feel realy sad !!!
Bun articol Zoltan ! Vezi aici situatia fundamentala de baza a subiectului apare si la persoana mea. Prima ta fraza din acest articol pentru mine spune totul.
“Viata ne provoaca uneori sa invatam lectii mai dure”.
Cu alte cuvinte :Cu ceva ani in urma am fost un om cu o functie de organizator responsabil productie. O meserie frumoasa pentru mine,se plia excelent cu abilitatile mele functionale.Dupa 9 ani am decis sa ma retrag, deoarece am luat decizia familial ptr.o alta afacere. Am suferit enorm dar am depasit situatia deoarece am spus ca decizia este una constructiva. Dupa 6 ani timp in care au fost putine clipe in care nu am regretat decizia luata atunci, m.am reantors din nou la aceeasi firma increzatoare optimista dar si foarte sigura de constientul meu. Caci despre asta vorbim, nu ?Din nou pe acelasi post insa pentru mine ca persoana acei 6 ani au pus o amprenta cu un dezechilibru intelectual si psihic.Spun asta cu convingere deoarece stiu cum eram atunci….si vad cum am revenit acum. Constientizez ca trebuie sa dau piept si sa fac apel la intelectul meu emotional pentru al depasii deoarece sunt acolo unde m.am regasit candva. Societatea normala reala te marginalizeaza nu te incurajeaza atunci cand trecem prin o situatie fara precedent.Poate nu se intelege mare lucru insa cu alte cuvinte exprim schimbarea totala din viata mea .Urasc sa povestesc despre asta, dar am luat viata de la inceput aici unde ma regasesc,dar cu o sensibilitate emotiva greu de imaginat. Despre asta tocmai nu vreau sa vorbesc lumii, multitudinea de persoane din jurul meu…pe care eu altadata abordam orice subiect de incurajare in parte…
Multumesc mult pentru articol. Nu suport cand sunt umilita in public, asta e problema mea. Imi plac oamenii mai diplomati.
Multumesc pentru informatii 🙂
Da, am trecut prin situatii similar celor descrise de tine. Am avut unele probleme in relatiile cu colegi de serviciu datorita incapacitatii mele de a-mi gestiona unele emotii (cum ar fi stresul, frustrarea, iritarea, nesiguranta). Si am avut o revelatie cand mi s-a spus de mai multe ori ca ma pierd in situatii tensionate sau ca am spus ceva neplacut cuiva – analizand la rece, am realizat ca incapacitatea mea de a-mi gestiona correct emotiile ma face sa ma exteriorizez intr-un mod neplacut pentru altii. CUm ai spus si tu, nu face nimanui placere sa expui motivele pentru care te simti nasol sau pentru care ai repezit pe cineva, neintentionat…Am realizat ca trebuie sa schimb ceva la mine. Schimbarea adevarata se face in timp si cu effort constient.
As avea o intrebare: cum intervine inteligenta emotionala in adaptarea la schimbare? Cum pot sa lucrez cu mine incat sa ma ajut in aceasta adaptare?
Alexandra ai doar răbdare cu tine și găsește-ți ritmul tău. Acceptă-te atunci când repeți comportamente la care vrei să renunți și credeai că le-ai eliminat. Important este să nu renunți. 🙂
Salut
M am regasit in persoana care a lasat sa fie secata de cei din jurul ei:colega,apoi mama. M am imbolnavit fizic destul de grav, dupa un an de zile .am indepartat colega de mine-efectiv ea s a hranit cu energia mea,vorbeste si acum neintrerupt despre problemele ei.Pe mama nu o las sa mi invadeze “ziua” si programul meu de functionare amanand o si lasand o in apropierea mea doar cand consider ca ma simt bine si nu o las sa mi “ia” energia !
Buna, am trecut peste o astfel de situatie cand stresul de la locul de munca mi-a depasit limitele suportabilitatii. Povesteam intr-una celor apropiati facandu-i sa sufere, intrucat nu ma vedeam capabila sa gasesc singura solutia. Intr-un final am avut mare noroc, am fost ajutata si dupa multe incercari am primit postul dorit, in alt domeniu&structura &ambient! Sunt f fericita acum, m-am regasit pe mine insami si de la fata depresiva care dormea nereu si credea ca nu mai sunt solutii si lucruri frumoase am ajuns sa astept cu nerabdare sa se termine odihhna, pe care o respect, sa imi folosesc tp cat pot de bine pt cat mai multe activitati placute mie. Le sunt recunoscatoare celor care mi-au fost alaturi si pe care din pacate i am facut sa sufere alaturi de mine.
Ma bucur Diana ca ai reusit sa depasesti acele momente, nu cred ca ti-a fost usor. Feicitari! 🙂
Cum ar trebui sa reacționăm la comportamentul unei persoane ca prietenul din exemplul dat? Mai ales ca e vorba de mama cu care locuiesc și cu care mă intersectez zilnic. Dacă îi fac observație ca mă deranjează ce face, spune ca știu doar sa o critic. Iar dacă o perioadă nu-i spun nimic, se comportă ca și cum ea nu greșește cu nimic și continua sa facă acele lucruri care mă deranjează. Ar trebui să mă împac cu ideea că nu pot rezolva problema, să “tac și să înghit”?
Nu Teodora, nu trebuie sa te resemnezi, ci sa iti faci planul de a te muta de langa ea. Pe ea nu o vei putea schimba. Sabloanele tale emotionale sunt din relatia cu ea. Daca vrei sa faci o schimbare, locuind cu ea o sa fie mai greu. Este posibil cu siguranta, doar ca e un efort mai mare. Este necesar sa iti vindeci relatia cu ea, pana cand comportamentul ei fata de tine se schimba. Fara sa ii explici nimic, fara sa o faci sa “inteleaga” lucrurile. Tu sa vindeci relatia cu ea pana la punctul in care comportamentul ei cu tine se schimba. Asa poti si verifica daca ai rezolvat sabloanele tale emotionale. 🙂
Cred ca toți am trecut pe aici. Fara sa ne dam seama vorbim despre problemele noastre și de multe ori cu cine nu trebuie. Dar e bine cand constientizam ca avem o problema și trebuie sa o rezolvam prin a ne schimba atitudinea. Apoi de multe ori se rezolva și problema in sine sau poate nu, dar cu siguranta tu te raportezi altfel la ea. Ma bucur pentru tot ceea ce ascult și citesc despre ceea ce faci .Numai bine! 🙂
Exact asta este ideea Lacramioara! Ori se schimba situatia, ori se schimba raportarea ta la ea, dar in ambele cazuri suferinta se opreste. 🙂 Numai bine si tie!
De obicei sunt persoana care atrage in viata ei alte persoane care mereu se plang de probleme,eu le ascult si ma secatuiesc de energie…am invatat cat de cat sa nu ma plang pe viata dar inca nu am invatat cum sa nu ma afecteze pe mine cand cineva se plange mereu….
Lidya, primul pas este sa schimbi verbul “atrag” cu verbul “aleg”, legat de persoanele cu care interactionezi. De aici vei incepe sa preiei controlul. 🙂