239
Madalina: Zoltan, de ce, daca-l iubesc pe omul asta ca pe ochii din cap, ma cert cu el ca la usa cortului?
Zoltan: Pentru ca iti este teama ca o sa il pierzi.
Asa a inceput discutia dintre mine si colega mea, pe care te invit sa o asculti si tu, acum.
Relatia de cuplu ar trebui sa fie locul in care iti gasesti linistea si te incarci pozitiv. Te simti in siguranta, protejat / a si ai incredere ca poti sa te arati autentic / a.
Dar ce te faci cand nu e asa?
Eu cred ca cel mai bun lucru pe care poti sa il faci e asta: inveti sa gestionezi conflictele.
In episodul de azi am vorbit despre:
- conflictele cauzate de dezinteresul celuilalt, aparent, si ce sa faci cand apar;
- certuri iscate din scenele de gelozie si ce rol ai tu, in gelozia partenerului / parteneri tau / tale;
- cum sa iti asumi limitele tale, in situatiile conflictuale;
- cum sa ii comunici celuilalt, in mijlocul unui conflict, ce vrei sa auda;
- de ce certurile in public “omoara” energia unei relatii si creeaza o prapastie intre parteneri;
- de ce femeile par a fi mai “apucate” cand e vorba de discutiile aprinse din cuplu. (iti dau un indiciu – nu are nicio legatura cu sexul persoanei 😉 )
Da-i play chiar acum, iar dupa, scrie-mi raspunsul tau la intrebarea de la final. Abia astept sa il citesc!
239
Buna Zoltan. Talal meu are aceeasi problema ca si tatal tau, si in copilarie ii facea des scandal mamei. Imi este frica sa nu fi preluat si eu acest sablon de la el, deoarece in ultimul timp ma cert foarte des cu prietenul meu…de la nimicuri. Am un atasament de tip anxios si mereu cand nu-mi convine ceva ma exprim si prietenul meu se enerveaza, apoi ne certam. Poate ar trebui sa zic ceea ce ma deranjeaza intr-un anumit fel ca sa nu ajungem la cearta, nu stiu. Imi doresc foarte mult ca atunci cand ajung intr-o situatie neplacuta sa ma pot controla, sa nu zic exact ceea ce-mi trece prin minte…sa pot evita certurile chiar si cand nu sunt provocate de mine…dar nu stiu cum sa fac asta. Daca mi-ai putea spune cum sa procedez ti-as fi foarte recunoscatoare. Multumesc.
Hehe 🙂
Raspunsul simplu este studiaza-ti comportamentul si modeleaza-ti starile. Lumea se mira atucni cand le spun despre cursurile mele de dezvoltare a inteligentei emotionale, ca dureaza cateva luni.
Stiu ca toti cauta solutiile simple. Atunci cand lucram cu lumea emotionala, cu comportamente si obiceiuri, solutiile sunt simple, dar nu sunt nici scurte si nici fara efort.
Adica… e nevoie sa studiezi modul in care se deruleaza “graficul” starilor si reactiilor tale. Ce faci in mintea ta, ce se petrece cu corpul tau. Abia dupa aceea are sens sa te gandesti cum ai putea sa intervii in proces. Faptul ca iei o “decizie” sa nu te mai enervezi, nu functioneaza, dupa cum multi isi dau seama.
Dezvoltarea inteligentei emotionale presupune sa iti dezvolti niste abilitati, care dureaza si necesita efort. Abilitatile de inteligenta emotionala se refera la a invata sa iti folosesti partea din creier care se ocupa de emotii in loc sa te foloseasca ea. 🙂
Foarte frumos ai conturat EQ in acest raspuns, multumim!
Tatal meu a fost un crai. Sotul meu este un crai. Prietenul meu dinainte de casatorie a fost un crai. Ce sa fac? As dori ca fiica me, care e studenta, sa nu preia acest sablon
:)))) Deococamdata modelul pe care il oferi, este ca barbatul cu care iti imparti viata este un crai. Daca vrei sa “rescrii” acest sablon, atunci inainte de toate iti recomand sa iti studiezi acele “nevoi” inconstiente, pe baza carora alegi barbati de acest gen. Sa studiezi comportamentele, atitudinile pe care acest gen de barbati ti le “intretin” si apoi sa schimbi acele reactii si atitudini la tine. Asta ii va modela si pe barbatii din jurul tau.
Lectia este putin mai lunga si nu este cazul intr-un comentariu. Daca asculti seria de podcasturi despre relatia de cuplu, probabil iit vei da seama treptat la ce ma refer…
Buna Zoltan,
Eu trec printr-un conflict acum. Iubitul meu pur si simpu s-a.suparat pe niste chestii minore aparent( i-am turtit sapca cu hainele in dulap) dupa care a doua zi a plecat fara sa spuna nimic. Evita sa vorbeasca cu mine, desi eu l-am implorat sa.faca asta, pentru ca ma simteam foarte rau.Sa intelegem ca.nu si-a luat inca toate hainele, ci a plecat pur si simplu acasa la parintii lui…se fac 5 zile maine. Avem 9 ani de cuplu si ne iubim foarte mult. Le-a spus tuturor, mai putin mie, ca doreste o pauza….
El.mi-a.reprosat ca sunt mereu incapatanata, ca sunt naiva( dar in timp, nu la momentul plecarii). Mi se pare a inventat un motiv banal sa scape.probabil de atitudinea mea fata de el.
Am reactionat foarte urat la.gestul lui, eram plina de furie, si i-am spus sa vina sa isi ia hainele daca tot a plecat.
Apoi mi-am dat seama.de gest si i-am.explicat ca.am fost foarte socata si am reactionat impulsiv.Am observat ca si cu tatal lui a avut un conflict si ni l-a confruntat , ci a preferat sa fuga si peste ceva timp sa revina ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
Ce se intampla cu noi?
Multumesc!
Iulia, imi pare rau, dar nu ofer consiliere prin comentarii. 🙂
Ceea ce pot sa iti spun este ca daca dupa 9 ani se petrece asta, este clar ca amandoi v-ati amagit cu o gramada de aspecte, este foarte clar ca amandoi ati neglijat nevoile celuilalt si adevaruri (poate dureroase) despre felul de a fi al celuilalt. Cam asta s-a intamplat cu voi timp de cativa ani. Deciziile de acest gen nu au legatura cu decizia in sine ci cu muuuuulte alte “decizii” marunte de dinainte.
Ma recunosc in foarte multe situatii. Nu stiu de unde vin aceste sabloane, am fost crescut de o mama si gura
Tiberiu, important este sa iti dai seama de experienta ta personala si modul in care te-a format experienta ta. Multi incearca sa generalizeze, dar intr-un final solutiile sunt in ceea ce ai trait tu, in perceptiile si amintirile tale. Sunt convins ca daca studiezi legaturile in cazul tau, o sa intelegi muuuulte aspecte din viata ta personala. 🙂
Salutare, sabloanele mele in mare masura au legatura cu mama. De cand am inceput sa fiu constient cat de cat, am realizat ca iubitelor mele li se activeaza foarte puternic instinctul matern, sa ma protejeze, sa aiba grija de mine, sa ma cicaleasca, sa ma controleze, etc. In acelasi timp fiecare din ele aveau trasaturi identice cu ale mamei mele si aici o sa vorbesc despre ultima mea iubita. Chiar daca suntem amandoi destul de constienti de sabloanele noastre, de cum si de ce ne-am atras, discutam despre ce ar trebui sa facem atunci cand ni se activeaza aceste sabloane, dar in acele momente, cumva, planul de acasa nu se potriveste cu cel din piata. Ea are anumite momente cand intra foarte adanc in anumite stari mai putin placute si plange foarte intens si simte sa isi faca rau si mai sparge chestii, iar eu de-a lungul timpului am incercat toate variantele de a o ajuta sa iasa din acea stare. Ideea e ca nu functioneaza nici una si tot timpul nu fac decat sa imi spun ca e ultima data cand se intampla, pentru ca eu stiu ca o iubesc si ea ma iubeste si prezenta mea ajuta foarte mult activarea traumelor ei, iar in acele momente eu ma simt neputincios si imi doresc sa fug de ea(la nivel constient si pentru mine si pentru ea). Sunt foarte constient ca sabloanele noastre ne duc cumva in aceeeasi situatie si de mai bine de un an nu am reusit sa gasim o solutie, asa ca am ales sa punem stop, pentru ca efectiv ne secam de energie unul pe celalalt. Bineinteles cand e bine, nu exista cuplu mai fericit, dar cand nu e bine, atunci chiar nu e bine. Intrebarea e, sa stai in acest tip de relatie si sa iti rezolvi cumva problemele pentru ca si in urmatoarea, tot asta vei atrage, sau sa renunti, sa pui stop pe motivatia ca nici unul dintre noi nu e stabil pe plan personal si atunci nici relatia nu va merge. (mai punem la socoteala si ca e la distanta inca cateva luni?) Multumesc frumos.
Dodo, ceea ce descrii tu este perfect normal, totul tine de voi doi sa nu transformati in drama acele momente dificile, ci din contra, sa vedeti ce ati putea face diferit data viitoare si sa tot reluati procesul.
Acolo unde potrivirile sunt puternice in bine, va fi la fel in toate aspectele. Intensitatea aduce pasiune dar si distrugere atunci cand este orientata gresit.
Tot ce aveti de facut este sa va asumati tot ceea ce mi-ai descris, sa va asumati procesul si faptul ca vreti sa transformati aceste sabloane.
Restul tine de motivatia, perseverenta si rezilienta voastra. Mai exact, de cat de importanta este relatia pentru voi doi. 🙂
Salut, foarte fain podcastul. Cred ca am un sablon de victima si tind sa atrag drama in relatii. Nu stiu de unde am preluat asta. Se poate ca, desi nu doresc conflicte, sa le atrag subconstient? In copilarie, parintii mei se certau foarte mult si ma frustra faptul ca le era indiferent cum ne afectau pe noi, copii, acest lucru. Mersi 🙂
Sanda pentru a scapa de starea de victima iti recomand sa inlocuiesti “am atras” cu “am ales” si “am preluat” cu “am invatat”. Amble evrebe cu atrasul si cu preluatul presupun lipsa de control. Aleg si invat, sunt procese constiente (sau cel putin mai constiente) si genereaza posibilitatea de a alege si de a invata altceva. 🙂
Servus dragilor. Incerc sa ies dintr-o relatie de mai bine de un an, suntem perfecti impreuna pana ne apasam butoanele si de acolo potopul, eu fac drame, lui nu-i pasa vechea poveste, si amandoi realizam ca nu ne descurcam, ca ne facem mult rau unul altuia, ne iubim, chiar de iubim si o simtim amandoi dar nu e suficient. Acum un an jumatate ne-am despartit dar nici unul din noi nu am iesit cu adevarat, periodic ma cauta si eu il accept dar revenim la ce a fost. In momentul acesta imi doresc sa reusim sa ne indepartam unul de celalat suficient de mult incat sa putem sa lucram cu noi individual sau sa ne gasim alta relatie in functie de alegerea personala. Nu am puterea de a nu-i raspunde cand ma suna, nu pot sa ii spun nu cand ma cauta. Realizez ca alaturi de el sunt fericita si realizez ca el apasandu-mi toate butoanele ma poate ajuta sa le vindec dar el nu greseste cu nimic :). Multumesc ca mi-ati citit “drama” si va felicit pentru ceea ce faceti!
Hehe 🙂
Multumim pentru impartasiri Alexandra, este povestea tipica a doua persoane care gasesc pe cineva cu care butonasele se potrivesc perfect “si la bine si la rau”.In continuare insist ca daca tu te-ai apuca sa iti vindeci ranile si sa transformi acele sabloane cu care tu vii in joc, ar schimba totul. 🙂
Am inceput o relatie, la distanta, acum aproape 2 ani, iar in urma cu vreun an am decis sa o incheiem, pe motiv ca avem interese diferite. Insa vorbim si ne vedem inca si acum, desi fara sa planuim. Dar căutăm parcă ocazii :). Ne intelegem perfect – foarte rar deschidem subiecte (sensibile) ce nu le avem in comun, ne respectam spatiul reciproc iar la nivel de suflet e wow. El insa nu isi asuma relatia (poate fi din cauza ca a crescut cam fara tata, eu aşa simt la el). Nu incerc sa ii caut explicatie, ci il iau asa cum e el – iar momentan e la fel de cald sau mai cald ca la inceput. Sunt tiparul mamei sale si el e tiparul tatalui meu. Dar in sens placut. Eu mai caldă şi el mai serios, cat nu stam unul in bratele celuilalt. Dar suntem foarte conectaţi şi dacă îi scriu acum, acum îmi răspunde, mai mereu. Mă întreabă multe detalii, din dorinţa drăguţă de conectare la sufletul meu. Dincolo de asta, eu alegand deja de multa vreme un drum spiritual, cu ţeluri inalte, nu ştiu unde va conduce aceasta relaţie. M-am rugat mult si am incercat sa vin cu egoul sa zic: dă-i pace băiatului, nu e de tine. El se joacă pe calculator şi nu are prea multe planuri spirituale sau „determinatoare”. Dar comportamentul său vizavi de mine este aproape perfect, fără exagerări. Parcă ştie undeva adânc cum să fie, cum să procedeze. Şi nu face lucruri doar de ochii mei. De când îl cunosc, simt să scriu o carte cu ceea ce a trezit în mine, ceva ce nu am simţit în minunatele relaţii de până acum. Sunt deosebit de împlinită în suflet, iar el s-a deschis cum nu a făcut-o cu nicio altă iubită înainte – am dedus obiectiv. Dar cu toate acestea, nu cred că ceea ce vreau eu (probabil egoul) de la o relaţie e asta. M-am rugat mult şi mă rog să primesc ghidări, iar altfel sunt deschisă şi iubitoare, la fel şi el, dar respectându-ne spaţiul şi viaţa. Poate gândul la dorinţa mea de a fi într-un altfel de cuplu e cea care mă face să mă întreb: de ce nu îi zic stop? La modul sincer, nu ştiu ce să aleg, însă poate nu contează să mă proiectez în viitor, ci să trăiesc ce este acum. Multumesc
Nu stii sa spui nu pentru ca la nivel subconstient esti atat de obisnuita cu trairile pe care le-ai descris, incat creierul tau nici nu isi poate imagina ca exista si altceva pentru tine (decat pentru perioade scurte de timp poate). 🙂
Încep să caut tot mai multe dintre șabloanele mele emoționale. Cred că de la mama mea am preluat gelozia, suspiciunea în relația de cuplu, dar şi cu alți oameni, plus nevoia tipică unui anxios de a căuta atenția și aprecierea celorlalți. În caz de conflict o să încerc de acum încolo să mă retrag pentru a mă liniști în momentul în care simt că “celălalt mi-a călcat pe bec, deşi i-am spus de o grămadă de ori că mă deranjează”. Aproape de fiecare dată eu sunt cea care începe conflictul/reproșul în relația de cuplu.
Așa că, am ajuns la concluzia că dacă simt că mă copleșesc emoțiile negative cu privire la partenerul meu, trebuie neapărat să mă retrag (dar nu pt a-i căuta atenția) şi să ascult acest podcast până îl voi pune în practică de la sine.
Zoltan, cum crezi ca poate comunica o persoana cu atasament anxios cu una cu atasament evitant care refuza permanent si sub orice forma sa discute? De mentionat ca cele 2 persoane sunt intr-o relatie de cuplu…
Carmen, ai mai multe episoade de podcast despre acest subiect care tine de relatia de cuplu si modul in care atasamentele pot comunica, respectiv ce sa faca fiecare sa fie comunicarea mai usoara.
In primul rand, poate nu ar trebui sa mai presezi atat de mult un evitant sa comunice cum si cand vrei tu.
E o vorba care doare dar este adevarata. Daca nu iti place de omul acela asa cum este, lasa-l in pace, nu il mai tot agresa sa fie cum vrei tu! 🙂