fbpx

Astazi este joi si, dupa cum te-am obisnuit deja, e ziua in care aduc in fata ta un nou episod din #podcastuldeeq.

 

In secventa cu numarul #57 am ales sa discut, impreuna cu iubita mea, Camelia, despre  principalele motive care creeaza neajunsuri intr-o relatie de cuplu si metodele simple, dar eficiente, care pot sa restabileasca echilibrul intre parteneri.  

 

Iubirea este un sentiment puternic, care transforma relatia dintre doua persoane intr-o adevarata sursa de energie, incredere si curaj. Aceasta stare se naste, creste si evolueaza intr-un ritm alert insa, in momentul in care ajunge la apogeu, ea trebuie sustinuta! 

 

Pentru ca lucrurile nu mai functioneaza din inertie si de aici incepe partea cea mai grea. 

 

Dispar „fluturasii din stomac”, starea de euforie si revii cu picioarele pe pamant…

 

Si asta nu se intampla pentru ca nu mai exista dragoste, ci pur si simplu pentru ca depasesti perioada de cunoastere, ajungi sa-ti doresti o relatie serioasa si incep sa te intereseze si alte lucruri despre partenerul tau/ partenera ta, nu doar chestiunile superficiale pe care le descoperi la inceput. 

 

Iubirea si, implicit, relatia de cuplu se pastreaza vie doar prin EFORT, comunicare, intelegere si activitati comune, constante. 

 

E o munca solicitanta, dar una care poate sa-ti aduca foarte multe satisfactii pe plan emotional, daca inveti sa gestionezi corect situatiile mai putin placute ce se ivesc de-a lungul timpului. 

 

Una dintre problemele cele mai uzuale care apare in cuplurile stabile, cu relatii de mai multi ani, face referire la dorinta de schimbare a celuilalt. 

 

Am intalnit, in cei peste 10 ani de lucru cu oamenii, numeroase cupluri care au ajuns in fata mea avand probleme destul de mari in relatia lor. 

 

Vrei sa stii ce am descoperit? 

 

Desi la suprafata problemele pareau diferite, ele aveau un element comun! 

 

Mai bine de jumatate dintre cuplurile pe care le-am consiliat imi prezentau urmatoarea problema: 

 

Ea: – Nu mai este la fel cum era la inceput. Partenerul meu s-a schimbat si asta se vede in relatia noastra. Nu mai e spontan, atent la nevoile mele, romantic… 

 

El: – As vrea sa fie mai organizata. Sa ma asculte mai mult, sa fie mai responsabila, mai pasionala, poate. 

 

Amandoi: – Vreau sa fie asa cum imi doresc eu! 

 

Si aici apare problema, de fapt. Relatia este construita in doi, sprijinita si crescuta de ambii parteneri. 

 

Nici el si nici ea nu pot sa se forteze sa devina ceva ce nu sunt. Nu pot sa faca lucruri ce nu le sunt la indemana, doar ca sa multumeasca cealalta persoana. 

 

Intr-o relatie sanatoasa partenerii sunt reali si actioneaza conform propriilor dorinte. Nu isi incalca principiile, dar nici valorile lor nu sunt contrare celuilalt. 

 

Cu toate ca sunt diferiti (cum este si normal), cei doi se respecta si se sprijina reciproc. Neconditionat! 

 

In momentul in care decizi sa intri intr-o relatie de cuplu, gandeste-te la un singur lucru. 

Nu incerca sa-l schimbi pe celalalt! Accepta-l si ofera-i iubirea, increderea si respectul tau! 

 

Si daca simti ca ai nevoie de anumite lucruri in relatie, adu-le tu! Nu i le mai cere partenerului / partenerei, pentru ca, asa cum spuneam, un cuplu este alcatuit din doua persoane. ?

 

Asculta episodul de azi, ca sa: 

 

  • ajungi sa fii implinit in relatia ta de cuplu; 
  • discuti cu celalalt si sa-l ajuti sa inteleaga nevoile tale;
  • iti intelegi si tu, la randul tau, iubitul/ iubita si calitatile pe care le are; 
  • scapi de egoismul (tipic omenesc) pe care il manifesti in relatie;
  • inveti sa nu-ti mai critici partenerul/ partenera sau actiunile pe care le face; 
  • eviti sa-l „tarasti” pe cel de langa tine in diferite activitati care stii ca nu-i fac placere neaparat; 
  • devii o persoana independenta si sigura pe sine si sa-ti pastrezi relatia fericita; 

 

 

Nu trebuie sa treaca ani de zile ca sa fii tu bine. Important e sa respecti niste principii de baza de care sa te si tii pana la final. 

 

Transforma-ti relatia de cuplu intr-una de care sa fii complet multumit!

 

 

 

Like
Like Love Haha Wow Sad Angry
1
Poate te-ar interesa si  Ajuta inteligenta emotionala in relatia cu clientii?