În spiritul stabilit, am revenit cu seria despre stima de sine, acesta fiind subiectul grupului de lucru pentru următoarele săptămâni.
Primul episod este despre diferențele (explicate a la Zoltan) dintre stima de sine, încredere în sine și respect de sine.
Evident, Oana m-a provocat să explic și cum se leagă cele trei între ele, dar și să vă ofer soluții ca să le puteți dezvolta.
Cel mai important, am explicat „matematica” prin care se distruge stima de sine și încrederea în sine.
1
Dragilor, ca de obicei, am ascultat cu interes și plăcere.
La final ați spus că veți dezvolta subiecte legat de orgoliu și mândrie, ocazie cu care mi-am amintit că am încercat și eu o reflecție pentru a înțelege unde ar putea să se situeze linia dintre orgoliu și nevoia de apreciere pe care o găsim la etajul 4 al piramidei lui Maslow.
În condițiile în care validarea primită de la cei din jur este probabil energia minimă, iar aprecierea este la un nivel superior.
Poate fi orgoliul cel care generează această nevoie? De la ce punct orgoliul devine nociv?
Revenim si cu aceste informatii, multumim pentru feedback, Gabriel! 🙂