(Nu ai citit despre prima și a doua greseală? Fă-o, înainte să citești despre aceasta.)
Greșeala nr. 3: Să insiști că ceva este imposibil, doar pentru că tu nu poți să faci acel ceva
E interesant cum, începând de la părinții noștri, de când suntem copii ni se spune ce este „posibil” și ce „nu este posibil”.
Dacă vorbeai cu diferiți oameni acum 20-30 de ani, nu mai mult, majoritatea ți-ar fi spus că multe lucruri sunt imposibile: telefonul mobil accesibil tuturor, internetul accesibil tuturor, afacerile online, să te muți dintr-o țară în alta, pur și simplu, și multe altele.
Pentru că atunci nu erau posibile sau pentru că era posibil doar pentru unii.
Pentru ca creierul uman să funcționeze corect, are o nevoie de bază: certitudinea.
Adică faptul că lucrurile sunt sub control și sunt familiare, cunoscute.
Pentru asta, de la începutul vieții se stabilesc câteva „adevăruri” esențiale: despre viață, despre bine, rău, femei, bărbați, reguli.
Toate acestea vor fi baza pentru ce este posibil sau imposibil.
Și atenție: nu vorbesc despre ceva ce ai citit în cărți.
Dacă tot ce consideri tu, conștient, că este adevărat, ar fi adevărat și pentru partea ta emoțională subconștientă, atunci ai putea realiza și crea toate acele lucruri în viața ta, foarte ușor.
Dacă există ceva ce nu poți să creezi în viața ta, deși teoretic știi că este posibil, înseamnă că pentru partea ta emoțională acel ceva nu este posibil. Sau nu încă, sau nu pentru tine.
Și de aici apar conflictele între oameni, în momentele în care discută despre posibilități, despre idei, despre planuri.
Tendința automată este să te comporți ca și cum tot ceea ce știi tu este adevărul universal valabil.
Evident, dacă cineva crede sau spune altceva, reacționezi ca și cum ți-ar fi încălcat aceste adevăruri, adică intri în luptă cu acele persoane.
Dacă, de-a lungul vieții, ți-ai schimbat perspectiva sau părerea despre un subiect, poți, cu încredere, să presupui că s-ar putea ca la un moment dat să se întâmple asta legat de orice alt subiect.
Așa că nu are sens să insiști dacă ceva este posibil sau imposibil sau dacă cineva va putea sau nu va putea să facă ceva.
Mai ales când vine vorba despre subiecte care pentru unii chiar sunt posibile.
Este imposibil pentru un om să zboare. Este adevărată sau falsă afirmația asta?
Depinde…
Omul poate să zboare prin nenumărate mijloace cum ar fi parapanta, costume speciale care te ajută să planezi, avionul etc.
Poți spune că omul nu poate zbura fără mijloace exterioare.
Dar și aici avem exemplul acelor călugări care levitează. Este adevărat sau fals că există acești călugări? Nu ai de unde să știi decât după ce ai verificat toți oamenii de pe planetă și până când reușești tu să faci asta, poate învață vreunul.
Să generalizezi ceva pe baza cunoașterii tale personale limitate, pe baza experienței tale limitate, este absurd. La fel cum este absurd să nu ții cont de experiența ta de viață atunci când evaluezi consecințe sau cauți soluții.
Totuși, dacă vrei să corectezi această a treia greșeală, ar fi bine să începi să observi atitudinea ta față de diverse păreri sau față de visele celorlalți.
O să te surprindă să vezi de cât de multe ori ai tendința să desconsideri părerile, planurile sau visele altora, fără măcar să ai o cunoaștere în domeniul respectiv. Ce să mai zic de experiență sau expertiză în acel domeniu.
De acum înainte să te studiezi legat de „adevărurile” pe care le afirmi. Despre lume, despre bărbați, despre femei, despre alții.
Urmărește să te corectezi urgent atunci când vezi că ai tendința să spui „Nu se poate!” sau că este „Imposibil!”.
Asta o să te ajute să rămâi deschis/ă față de noi posibilități.
Ca să înțelegi cât de simplu putem să cădem într-o capcană, îți dau un exemplu personal recent.
Poate ai văzut video-ul în care vorbeam despre faptul că urmează să încep o afacere pe site-ul Amazon. Evident, și aici, toată lumea are o părere dacă este bine, dacă nu este bine, ce merge și ce nu merge, deși 99% din cei care au o părere nu au încercat efectiv, știu lucruri doar din auzite.
În prima fază a întregului proces, aveam de ales un produs pe care să îl comercializăm pe acel site. Conform cu instrucțiunile cursului și ale prietenilor care au făcut acel curs, există pași bine definiți legat de cum se face asta și prima etapă era să ne familiarizăm cu ce produse există acolo, categorii și ce se mai vinde pe site.
Ne uitam la niște prosoape de plajă. Prima mea idee a fost: Interesant, dar dacă vinzi așa ceva, este un produs de sezon, adică prosoapele de plajă se vând foarte bine vara. În restul timpului ce faci?
Și am observat că producătorul respectiv vânduse de sute de mii de dolari în luni de iarnă. Și nu înțelegeam cum.
Apoi m-a lovit!
Eu gândeam în termeni de posibil și imposibil în condițiile în care unde trăiesc eu, sunt patru anotimpuri. Mă rog, mai nou parcă sunt doar două, dar asta e altă poveste…
Gândeam posibilitățile în contextul vieții mele și nu țineam cont de faptul că în SUA vorbim de un continent întreg, unde în unele state cât toată România, este continuu vară…
Mi-am învățat lecția.
Ieși din această greșeală și vei începe să realizezi lucruri care înainte ți se păreau imposibile. ☺
(va urma…)
Citește despre:
Daaa, iar zici bine, Zoltan 😁
Am inceput si eu la un moment dat sa exersez treaba asta si, pe cat posibil, atunci cand nu sunt de acord cu cineva (sau invers), ma gandesc tot timpul ca oamenii au realitati diferite si atunci se poate efectiv sa nu inteleg ceva din cauza experientei (sau lipsei ei). Deci daca din punctul meu de vedere, aparent e imposibil, nu inseamna ca e general valabil. Atata timp cat pentru altcineva e posibil, de ce nu si pentru mine?
Multumim din nou pentru articol!
Am judecat, din păcate, multă vreme părerile altora despre posibil și imposibil. Acum înțeleg foarte bine limitele pe care le am, sau mi le pun, funcție de nivelul de conștiință la care sunt. Cu cât ai mai multă cunoaștere, experiență într-un domeniu, cu atât înțelegi că dacă ai mintea deschisă și inima curajoasă multe lucruri devin posibile, chiar pentru tine. Mă uit în urmă și văd cum am reușit să fac lucruri, pe care la vremea lor, le credeam imposibile. Să nu uităm ce spune Mântuitorul, ” dacă credeți minuni mai mari ca mine, puteți face! ”. Mulțumesc încă o dată, Zoltan.
Felicitari pentru modul in care ai redactat articolul Zoltan, sumar si la obiect.
Intr-adevar, bine ai punctat nevoia oamenilor de a certitudine inainte de a lua o decizie, intr-un articol citit recent am fost surprins sa vad ca majoritatea oamenilor au certitudinea ca valoare decizionala. Frica de necunoscut este o trasatura a oamenilor care ne-a tinut in viata si in varful lantului trofic, ajutandu-ne sa luam decizii informate inainte sa ne avantam in necunoscut. Insa in ziua de azi, pericolele sunt aproape inexistente in viata de zi cu zi, majoritatea oamenilor neavand macar definite o lista de valori, le este foarte greu sa le identifice.
Fiecare ar trebui sa ne intrebam, cate oportunitati am ratat din cauza ca „nu eram siguri de raspuns/rezultat”. Sau chiar in cazul unu rezultat mai putin sperat, intotdeauna sa ne punem intrebarea „ce e bun in asta?”.
Dupa publicarea primului articol, chiar am cautat citatul din care ai dezvoltat articolele si acum sunt foarte intrigat de cele care urmeaza!
Multumesc pentru articole, pentru exemplele extrem de relevante pentru socitatea in care traim si iti urez o saptamana deosebita!
Multumesc Georgian pentru aprecieri si pentru completari! Urmeaza si restul articolelor relax! :))
Mulțumesc! Îmi voi reevalua modul de abordare. Experientele mele, viața mea sunt un exemplu viu că DA, se poate. Consider că e important să lași un om să-și urmeze calea, visul, care par imposibile în anumite condiții și într-o anume perioada. Pot fi foarte destabilizatori oamenii apropiați chiar, care nu fac altceva decât să-ți arate ca n-ai cum să faci cutare lucru, doar tu nu ești în stare. Aștept următoarea postare.
Perfect de acord. Consider ca un om inteligent, fara un orgoliu accentuat, e constient de limitele cunoasterii sale si a celorlalti, de faptul ca, cel putin pana in momentul actual nu detine adevaruri absolute. Pare atat de simplu sa acceptam ca nu suntem perfecti si ca descoperim permanent informatii noi, care uneori vin sa contrazica tot ceea ce stiam ulterior. Conditia de baza pentru aceasta acceptare, in perceptia mea este „upgrade-ul” creierului, prin studierea in permanenta a celor mai noi descoperiri din domenii variate.
Corect, Ligia, si software-ul creierului nostru are nevoie de „update” si de reconfigurare in functie de experientele de zi cu zi din care invatam si crestem. 🙂
DA, DA, DA spui foarte bine „Să generalizezi ceva pe baza cunoașterii tale personale limitate, pe baza experienței tale limitate, este …….” „absurd”ai spus TU, este nedrept zic EU. EGOUL fiecaruia incearca sa judece pe „celalalt” sa-i impuna limite in functie de experienta lui. Cine suntem noi?… EU (scriitorul) sau TU (cititorul) sa judecam visele si dorintele celuilalt? Freedom my friend
Ha😊…foarte simplu, concret si frumos! Multumim Zoltan si La multi ani! Ma bucur ca indraznesti sa fi „tu” si ca ai reusit sa angrenezi oameni in jurul tau cu care reusesti sa ne ajuti si pe noi sa ne descoperim.
Multumesc Ana! Si eu sunt foarte incantat de echipa care s-a creat in jurul meu si de multitudinea de feedbackuri pozitive de la cei care ne urmaresc! 🙂
Sunt întru totul de acord cu articolul tău și consider că afirmația respectivă, luată mot a mot, este universal valabilă, spre deosebire de primele 2 greșeli care trebuie puse într-un anumit context sau completate cu situații particulare. Sunt de acord și cu faptul că cine o folosește dă dovadă de egocentrism și/sau absurditate. Cred că unii o folosesc și cu rea voință sau la polul opus, din prostie.
Vio, ma bucur ca ne intelegem! 😉
Multumesc. Citind articolul mi-am dat seama ca ii incurajez pe altii si pe mine ma…sabotez. Doar eu imi spun „nu pot”. Poate daca ma gandesc la mine ca si la ceilalti o sa apara si varianta „pot”. Astept cu interes urmatoarele articole.
Cristina, ar fi interesant daca in prima faza ai schimba „nu pot” cu „nu pot inca, dar lucrez la asta”. Ar fi un prim pas catre „in sfarsit pot”, evident cu conditia ca intr-adevar sa lucrezi in directia „pot”. Ce zici? 🙂
Multumesc. Asa fac.
Foarte adevărat! Am tendința de a crede că eu gândesc corect și celălalt greșește, dar asta după ce am făcut „cercetare„, adică citind, relaționând, „luând pulsul„etc. Totuși, constat că încep să mă las de aceast obicei, mai greu cu curajul de a face unele lucruri, nu pt. că le cred imposibile, ci pt. că mă tem că eu nu sunt capabilă. Cred că totul ține de controlul excesiv din copilărie.
Mulțumesc din nou!