De la această greșeală pornesc toate conflictele dintre oameni, de la certurile mărunte din capul nostru și până la războaiele la care asistăm în astăzi.
Dacă stai să te gândești puțin, nu cred că îți place să fii schimbat cu forța. Așa-i?
Cu toate astea, în fiecare moment în care considerăm că cineva nu face ceva așa cum „ar trebui” sau cum ar fi „normal”, de fapt, comitem această greșeală.
Certurile din familie, din cuplu, dintre prieteni sunt despre faptul că una dintre părți „atacă” un adevăr al celeilalte părți, iar aceasta se apără și contraatacă apoi.
Putem vorbi aici despre lucruri mărunte de tipul „Laveta nu trebuie ținută sub chiuvetă!” sau “Cine este fotbalist mai bun?”, dar putem să ajungem la lucruri grave cum ar fi conflictele bazate pe convingeri religioase sau pe istoria unor pământuri pentru care cineva pornește în luptă.
Nu spun să nu avem păreri proprii și valori la care să ținem și de care să ne ținem atunci când luăm decizii.
Nu doar că este firesc să ai adevărurile tale, ci este firesc să le și aperi atunci când cineva te forțează să le schimbi.
Dar atunci când cineva simte nevoia să îi convingă pe ceilalți să își schimbe valorile, adevărurile sau obiceiurile pentru că ele nu sunt „bune”, „normale” sau pentru că pur și simplu consideră că este spre „binele” celuilalt… ?
O să îți împărtășesc câteva dintre ideile mele despre ce înseamnă să îi forțezi pe ceilalți, idei legate de persuasiunea, manipularea și convingerea altora.
Evident, ca de obicei, s-ar putea să contrazic multe dintre teoriile cu care ai intrat în contact în ultima vreme, dar îmi asum asta. 🙂
Te voi lăsa la final să alegi tu concluziile, pentru tine, legate de diferențele între cele de mai sus, respectiv să marchezi tu linia de unde începe greșeala numărul șase, enunțată de Cicero.
Prima abordare, a diferențelor dintre manipulare și persuasiune…
De multe ori atunci când vine vorba despre inteligență emoțională și mai ales despre empatie, apare întrebarea: „Și manipularea cu empatia cum se înțeleg? Dar persuasiunea?”
Și aici ajungem la câteva dintre întrebările mele: Cum definești manipularea?
De obicei, definițiile sunt destul de diverse, dar pe aceeași direcție: a manipula pe cineva înseamnă să îl determini să ia o decizie care este în interesul tău și de obicei împotriva interesului acelei persoane.
Următoarea întrebare: Cum definești persuasiunea?
Din nou, deși sunt diverse, răspunsurile converg spre următoarea definiție: persuasiunea înseamnă să ajuți o persoană să ia o decizie care este spre binele ei.
Și întrebarea mea atunci când vine vorba de binele altora este: Cine, oare, te crezi tu, să îți asumi decizia legat de ce este bine pentru celălalt? 🙂
Abordarea numărul doi, legat de a-i convinge pe ceilalți de adevărul tău…
Eram la masă cu un „coleg de breaslă” care îmi este un model în multe aspecte și aveam o discuție despre marketing și limitele între un marketing agresiv și unul armonios.
El a folosit o metaforă, legat de abordarea lui în marketing:
„Există trei feluri de medici:
Primul este cel care, atunci când vine pacientul, îi explică frumos: uite, acesta este medicamentul care ți-ar face bine, ar fi bine să îl iei.
Al doilea, este cel care explică mai în detaliu: fii atent, ai o problemă, medicamentul acesta este soluția, dacă îl iei, va fi mai bine, dacă nu îl iei, vor fi următoarele consecințe negative…
Al treilea este cel care, atunci când vine pacientul, îi pune piciorul pe piept și îi bagă pastila pe gât.”
Îți spun sincer, încă sunt în procesul de învățare, prin care să îmi dau seama unde este limita între a-i ajuta pe ceilalți, respectiv a le încălca liberul arbitru.
Încă sunt în faza în care de multe ori îmi pun problema dacă ar trebui sau nu să împing limitele acelei persoane care mi-a cerut ajutorul sau ar trebui să o las să și le descopere singură.
Nu cred în rețete universale, probabil m-ai mai auzit spunând asta.
Ți-am împărtășit cele două perspective de mai sus, tocmai pentru că eu consider că ar fi cazul ca fiecare dintre noi să decidă în funcție de situație care ar fi soluția cea mai potrivită.
Suntem convinși de multe ori că deținem adevărul absolut.
Cu atâta îndârjire luptăm să ne demonstrăm adevărul, încât uităm că de-a lungul vieții noastre și noi ni l-am mai schimbat…
Atât de multe exemple avem de-a lungul istoriei în care diverse personalități au vrut să schimbe în „mai bine” lucrurile, forțând națiuni întregi la război și chinuri.
Sunt curios dacă îți vei pune două întrebări legate de abordările pe care ți le-am împărtășit:
Cine ești tu să decizi ce este mai bine pentru altcineva?
Tu ce fel de medic ești, când cineva îți cere ajutorul?
Sunt întrebări menite să provoace o introspecție în fiecare dintre noi. 🙂
Despre greșelile umane am mai scris alte 5 articole. Citește-le:
Frumos articol, Zoltan! Trebuie sa recunosc ca desi de multe ori incerc sa fiu “medicul care exliplica mai in detaliu”, ajung sa fiu treptat unul din ceilalti doi. Incerc sa lucrez cu mine, dar imi cam piere rabdarea. Totusi in timp cred ca voi face progrese. Iti multumesc pentru articolul de astazi. Am decis sa imi incep ziua altfel, iar articolul a fost unul din lucrurile care au contribuit. O zi frumoasa!
Adelina si eu multumesc pentru feedback. Intr-adevar uneori este greu sa ai rabdare pana lumea intelege totul in prorpiul ritm. Eu imi amintesc de fiecare data cat de greu mi-a fost mie la randul meu uneori sa fac transformari si ma potolesc. :))
Buna.
Probabil cand se va ajunge sa se cunoasca mecanismul sinelui egotic, vom “sti” cine anume insista sa-l schimbe pe celalalt si de unde vine acesata dorinta.
Buna, Zoltan! 🙂 Multumesc pentru noul articol, foarte interesant! Eu sunt una dintre persoanele care “detinea adevarul absolut”, mai precis care incerca mereu sa ii aduca pe altii pe “drumul cel bun”. In timp, am realizat ca drumul cel bun nu exista, fiecare considera ca drumul lui e cel bun, altfel nu ar fi pe el…De ceva timp ma rezum la a-mi spune parerea, in cazul in care mi se cere, insa caut sa nu mai “agresez” pe nimeni cu adevarul meu. Poate nu imi iese mereu, dar invat in continuare din greseli.
Buna Zoltan ! Interesant..da…m-am gandit “ce fel de medic” sunt eu.Recunosc ca dau sfaturi daca cineva ma intreaba(sau nu)..dar celalalt face oricum ce crede ca e mai bine pt.el. Apoi daca problema nu se rezolva…iar vine la mine plangand..Eu cum stiu ce sa-i raspund mai departe ( sau cum )?
Adriana, dupa caz te oti decide cum sa procedezi. Inainte de toate eu ma straduiesc sa nu caut o reteta “universal valabila” pentru toti, ci sa ma adaptez dupa oamenii pe care ii am in fata mea. Uneori pur si simplu dau din cap si las de la mine decat sa intru in razboi cu cineva. Alteori, imi spun parerea transant si dupa aceea negociem, iar alteori puri si simplu ascult omul si ma adaptez la ritmul lui. Pentyru ca fiecare suntem unici, lucrul cu oamenii este un proces de adaptare continua, chiar si in aceeasi situatie cu aceeasi persoana, intr-o discutie de cateva minute. 🙂
Buna, ma bucur pentru acest articol… chiar zilele trecute am facut aceasta greseala, si m-am simtit foarte urat, eram dezamagita ca persoana nu a ascultat sfaturile mele, si nu a actionat in consecinta… oarecum mi-am dat seama dupa eveniment ca incercam sa ma bag cu forta in viata acelei persoane, sa-i incalc liberul arbitru
Uneori mai facem asta cu totii, important e sa iti dai seama si sa faci din ce in ce mai rar, inainte de toate ca sa nu te consumi degeaba! 🙂
Cu totii ne dorim sa ii ajutam pe cei din jurul nostru, unii chiar au o reala nevoie de a fi impinsi de la spate putin. Dar cum ne dam seama ca prin sfaturile noastre depasim limita?
Cosmina poti incepe printr-o intrebare foarte simpla: persoana pe care vreau sa o ajut, mi-a cerut ajutorul intr-o forma sau alta, sau doar eu consider ca trebuie ajutata?
Daca cineva nu iti cere ajutorul intr-un mod explicit, atunci nevoia ta de a o ajuta va fi o agresiune intr-o forma sau alta. 🙂
Felicitări! Foarte bun articolul! Clar, m-am regăsit în postura medicului numărul 2, așa funcționez eu. Consider că e important să nu incalcam liberul arbitru al celorlalți, cu toate ca adesea facem tot ce se poate pentru a ne impune părerea și propriul adevăr. Ține de autocontrol și educație pentru a menține echilibrul. Mulțumesc!
Buna Zoltan, eu iti multumesc pur si simplu pentru subiectul articolului si chiar mi-a placut punctul tau de vedere. Fiecare avem “adevarul nostru” ?
Eu zic sa ne gândim cum vrem: sa avem mereu dreptate sau sa fim fericiti?!
:)) Buna intrebare Emilia! 🙂
Interesant! Parcă mi-ai fi răspuns la frământările actuale! Mă frământă ceva și tocmai am ajuns la concluzia că de fapt trebuie să lucrez cu propriile temeri – și atunci am deschis e-mailul cu acest articol, ca și o confirmare, încurajare. Mulțumesc!
Buna,
si eu am fost intotdeauna de parere sa ii lasi pe altii sa se dezvolte cum vor, eram curioasa sa vad alte personalitati, si sa incerci sa fii doar un bun exemplu. Principiul asta l am urmat si in familie si acum ma confrunt cu consecinte negative.
Cineva din familia mea se joaca pe calculator ore intregi, zilnic, si cand ii spun ca e pacat de timpul pierdut, ca mai bine ar citi sau face orice altceva, imi spune ca nu ma asculta din principiu, cu toate ca stie ca am dreptate, pentru ca vreau sa ma impun.
Sunt considerata o persoana tolerabila si ma doare sufletul. Cu ce am gresit si cum pot ajuta aceea persoana?
Luminita, de multe ori nevoia noastra de a-i “ajuta” sau a-i “influenta” pe ceilalti vine din teama noastra de a-i pierde, sau cand vedem ca ei nu fac ceea ce din punctul nostru de vedere le-ar face “bine. Cand sunt aceste stari in spatele nevoii de a ajuta, atunci ele transmit mesajul: “nu esti suficient de bun asa cum esti” Rezultatul: revolta, razvratirea si respingerea ajutorului… 🙂
Excelente intrebari! Eu credeam ca oamenii care mi s-au confesat cautau solutii. Pana cand o doamna care imi repeta problemele ei mi-a zis ca ea nu cauta solutii, ci vrea doar sa se vaite. Exact asa, cu subiect si predicat. 🙂 Si asta a fost cea mai buna lectie pt mine. Doctor sunt, direct, doar pt mine. Si am observat ca unii vor sa fie ca mine. Le spun sa caute propriile lor raspunsuri. Asta inseamna ca ii trimit la “alt doctor”? 🙂